recunoașterea vorbitului, starea actuală
joi, 15 sept. 2011, 21:53
Înainte să intrăm în pâine, să definim clar subiectul problemei. Există două mari direcții în domeniul interdisciplinar analiza sunetului – interacțiunea om-mașină – inteligență artificială. Prima direcție se referă la recunoașterea vocii, în timp ce a doua constă în recunoașterea formelor sunetului, în special a vorbitului. În primul caz, analizăm mai degrabă caracteristici sonore precum timbrul sau „culoarea”, prin metode cum ar fi analiza Fourier.
Al doilea caz vine cumva în analogie cu recunoașterea formelor dintr-o imagine și se referă la învățarea automată a unor caracteristici de nivel mai înalt precum foneme, melodii, genuri muzicale și așa mai departe. Astfel, în realitate ce am zis eu despre cazul anterior este oarecum greșit, fiindcă aspecte precum inflexiunile vocii sau accentul pot fi în fapt utile pentru a recunoaște un vorbitor.
În fine, pe noi ne interesează să analizăm cum a evoluat până în prezent recunoașterea vorbitului, tehnologie care are un impact mare asupra felului în care omul interacționează cu mediul artificial din jurul său. La urma urmei, cine nu și-ar dori să dialogheze verbal cu calculatorul personal în limbaj natural, în stilul Star Trek? Să nu mai vorbim de aplicațiile unde acest aspect e în mod evident necesar, precum interfațarea cu persoane care nu pot să vadă. (mai mult…)
jakszyk, fripp and collins – a scarcity of miracles (2011)
joi, 8 sept. 2011, 20:46
Subintitulat „A King Crimson ProjeKct”, albumul de față a reușit, într-un mod deloc surprinzător, să creeze o dispută între fanii King Crimson: aparține sau nu aparține A Scarcity of Miracles ciclului de lucrări scoase de unicii și inegalabilii King Crimson? Dacă stăm să ne gândim, aparține fără dubii proiectelor legate de KC, dar e oare demn de această titulatură? Sunt de ajuns două nume din King Crimson (mai exact Robert Fripp și Tony Levin) pentru a pune ștampila aferentă? Oare Jakko Jakszyk (64 Spoons), Mel Collins (Caravan, Camel, The Alan Parsons Project, la care se adaugă multe alte formații, printre care și King Crimson) sau Gavin Harrison (Porcupine Tree) se ridică la standardele impuse de KC?
Dacă stăm și cugetăm un pic, ne vom da seama că de fapt nici Levin și chapman stick-ul lui n-au fost legați mereu de istoria King Crimson. Dar stai, că prin King Crimson au trecut mai mulți oameni decât putem număra pe degete, deci ar fi greu să judecăm King Crimson strict după componență. În cazul ăsta, ce-ar fi dacă am încerca să ne legăm de aspectele oareșcum stilistice ale A Scarcity of Miracles?
În primul rând că mai toate melodiile de pe ASoM sunt cât se poate de „progressive” și mai deloc „rock”, iar de chestia din urmă Crimson-ul clasic abundă din plin. Am putea spune mai degrabă că atmosfera e aceea a unui album de jazz fusion, atmosferă la care saxofonul lui Mel Collins contribuie din plin. Și nu numai, pentru că pe The Price We Pay, de exemplu, Jakko Jakszyk asortează melodia cu o chestie de-i zice Guzheng, un instrument chinezesc cu coarde. Chiar și A Scarcity of Miracles are o structură peste măsură de jazzy, lucru care până la urmă nu ne miră, pentru că King Crimson au bucăți de jazz și pe alte albume, cum ar fi Lizard. (mai mult…)
simțirea ca o închidere funcțională
duminică, 4 sept. 2011, 22:16
… sau mai multe.
Din câte știu eu – și chiar vă rog să mă corectați dacă mă înșel -, o bună parte din masculii offline și online consideră treaba asta cu afecțiunea și simțirile ca fiind rezervată exclusiv indivizilor aparținând genului feminin. Orice mascul care vorbește pe temă e ori gay, ori cumva „metrosexual”, adică gay, iar gay înseamnă pe românește fătălău, adicătelea bărbat slab, căruia aparatul testicular nu îi folosește în fapt la nimic. Iar eu m-am decis clar să mă bag în dialogul desfășurat între Luka și Diana, ceea ce înseamnă că după diverse opinii mă aflu deja pe undeva prin zonă.
Da’ vasta majoritate a cititorilor cărămizilor habar nu au dacă sunt chiar nuștiucum au ba, fapt ce va rămâne subiect de bârfă pentru o perioadă nedeterminată de timp. Oricum, să fie clar, sunt un sensibilos, altfel nu aveam cum să îmi bag nasul în afacerile astea cu emoții, simțiri și așa mai departe. Lăsând însă detaliile plicticoase la o parte, să vorbim cât se poate de serios despre simțiri și închideri funcționale, pentru că acesta este subiectul articolului. (mai mult…)
românia cea norocoasă
luni, 29 aug. 2011, 22:58
Presupunând că o parte din cititori sunt mai sensibiloși oleacă, țin să precizez că nu se recomandă lectura acestui articol în timp ce mâncați sau imediat după, sau imediat înainte. Eu v-am avertizat, ceea ce mută orice fel de responsabilitate de pe umerii mei pe ai dumneavoastră. Să purcedem deci.
Din câte îmi aduc – și sper că îmi aduc bine – aminte, există în folclorul mai multor țări ideea că excrementele animale sunt aducătoare de noroc. De exemplu, evenimentul nefericit prin care o persoană se trezește brusc cu rahat de pasăre pe haine în timpul unei plimbări liniștite pe stradă într-o zi faină de vară este privit de către mulți drept „norocos”. Similar, călcatul într-un rahat de mamifer sau pasăre de mărime medie – pentru că orice cetățean ar trebui să fie de-a dreptul chior să nu observe fecalele de cal sau de vită în timp ce umblă în mândria-i de biped – e considerat eveniment de sărbătoare; și de muncă, dacă ar fi să luăm în considerare curățatul de după.
O problemă ar fi evident aceea că nimeni nu știe în fapt la ce se referă norocul în cauză. Ideea de noroc e în sine atât de ambiguă și de relativă încât e cvasi-imposibil, chiar dacă să zicem că ne luăm puncte tari de referință, să ne dăm seama ce înseamnă „a avea noroc”. Câștigul premiului cel mare la 6 din 49 e noroc? Păi e, dar care-s șansele? Cu câteva ordine de mărime mai mici decât acelea de a călca într-un rahat. Eu mă consider la fel de norocos că nu sunt călcat de mașină în timp ce trec strada regulamentar; sau că nu îmi pică un pian în cap. Ce, credeți că nu-i posibil? Se moare foarte des din asta; de unde am putea deduce empiric că oamenii sunt ființe ghinioniste – în medie, pentru că moartea unui milion e o statistică, vorba porcului. (mai mult…)
brick quote #10
vineri, 26 aug. 2011, 21:42
Rom: Hello, Leeta. Bye. [leaves]
Leeta: I must be doing something wrong.
Quark: I don’t know, Leeta. Maybe he’s just not interested in you.
Leeta: Well, I know he likes me.
Quark: Likes you, yes. But he’s an engineer, a problem solver. He needs a woman with a body and brains.
Leeta: I have brains.
Quark: Of course you do, honey. That’s why I hired you. Now eat up and then take those brains back to the dabo wheel where the customers can get a good long look at them.
- Star Trek: Deep Space Nine, 5×16 – Doctor Bashir, I Presume