john mclaughlin & the 4th dimension – 15.05.08, sala palatului
vineri, 16 mai 2008, 19:47
După cum am anunţat într-un post anterior, am fost să îl văd pe nenea John McLaughlin, al cărui fan nu pot să spun că sunt, dar ţinând cont că omul a cântat cu Miles Davis şi mai apoi cu Mahavishnu Orchestra, s-ar putea spune că e un nume de referinţă în domeniul jazz şi fusion. Cu el au mai venit una bucată bassist (Dominique Di Piazza), un tobar de culoare (Mark Mondesir) şi un clăpar, respectiv percuţionist/a doua tobă (Gary Husband).
După cum spunea chiar J. McLaughlin, „these guys can play anything”. Nu au cântat chiar orice, ci un fusion foarte fain (mă aşteptam să fie în setlist şi melodii cu influenţe orientale – ceva în genul a ceea ce a cântat McLaughlin la Crossroads Festival – dar aici nu a fost cazul), plecând de la o melodie grea şi continuând cu câteva piese ceva mai echilibrate între jazz şi rock, pe care le-am digerat parcă mai uşor pe parcursul concertului. Totul a culminat cu ultima bucată dinaintea encore-ului, în care Gary Husband a ţinut să facă praf într-un mod elegant cinele, tom-uri, beţe de tobe şi ce elemente de percuţie mai avea el pe acolo, într-un dialog superb cu Mr. Mondesir. Bis-ul a fost unul scurt, iar al doilea bis, chiar la insistenţele publicului, nu a fost.
În ceea ce priveşte tehnica nu prea am ce comenta: ritmică flawless (mai ales ţinând cont că peste jumate din conţinutul melodiilor e înţeles doar de ei), tehnică echilibrată (deşi McLaughlin e destul de tehnic, am surprins chiar câteva momente blues la el, cu un feeling foarte fain), frazaj impecabil şi sunet la fel. În ceea ce priveşte sunetul, am observat în special un Macbook + un Roland Synth la clăpar şi o chitară cu formă de strat (mă îndoiesc că ar fi fost chiar strat) cu două humbuckere (în neck şi în bridge) şi un bridge foarte solid cu o bară de tremolo folosită din plin. Ca de obicei, John McLaughlin nu îşi trece semnalul prin amp (el ştie exact prin ce – cel mai probabil printr-un PC); totuşi sunetul (per total) a fost foarte bun, mai fain decât la orice concert rock la care am fost.
Au fost şi câteva momente mai atmosferice, şi câteva presărate cu sunete sintetice (sequencer! Melodia se numeşte Hijacked)… dar mă opresc aici. A durat destul de mult (două ore), dar mie mi s-a părut scurt. Sper să mai avem aşa ceva pe la noi (Allan Holdsworth, anyone?).
Dream Theater – Bucharest, Romania, 7/4/02 (2007)
sâmbătă, 3 mai 2008, 18:58
Ok, da. Dream Theater au venit în România în 2002. As a matter of fact, în 2005 auzeam mulţi oameni comparând concertul ăsta cu prestaţia celor de la Megadeth (într-un mod foarte ciudat, ăsta din urmă era considerat net superior din multe puncte de vedere; oricum, comparaţia în sine mi se pare exagerată). Cert e că am rămas un pic şocat când am aflat că s-a dorit lansarea unui DVD oficial. Asta înseamnă că trebuie să nu fi fost probleme tehnice majore, cum ar fi căderea sunetului sau alte chestii frecvente pe la noi (la Megadeth s-a întâmplat). N-au fost.
Cu toate astea, prima impresie a fost una proastă: calitate tehnică slabă. The Great Debate e şi pe Score, unde sigla TVR-ului apare cenzurată, semn clar că echipamentul video (şi probabil şi o foarte mică parte din cel audio – mixere and the like) a fost al Televiziunii Române. Trecând totuşi peste astea, setlist-ul e în mare compus din melodii de pe Scenes From a Memory şi Six Degrees of Inner Turbulence (album care la vremea respectivă era fresh), iar title track-ul de pe cel din urmă e cântat în întregime. De pe Falling Into Infinity au băgat melodia mea preferată, Lines In The Sand, iar de pe When Dream and Day Unite The Killing Hand, care, cu toată părerea de rău, nu se compară cu versiunea originală din punct de vedere al vocii.
Ar fi fost interesant să aud Metropolis Part 1 şi mai mult de două melodii de pe Awake. În schimb, solo-urile lui Petrucci şi ale lui Rudess sunt (ca de obicei) executate flawless… de fapt, părţile instrumentale de pe mai toate melodiile. Aş fi vrut să pot spune la fel despre vocea lui LaBrie, însă nenea James a dat des semne de oboseală, ba chiar a avut o criză de ceva (?) pe parcursul concertului. M-a dat un pic pe spate bucata scurtă a lui JP de pe Gates of Delirium (mai exact Soon) din timpul medley-ului cântat de el; ar fi fost fain ca publicul de la Arene să reacţioneze, dar mă îndoiesc că prea mulţi din cei de acolo erau fani Yes. Totuşi, cei cinci chitarist care cântă rapid ™ au urlat în repetate rânduri că le-a plăcut la noi şi că vor să mai vină. Eu aştept.
hi, it’s me.
miercuri, 30 apr. 2008, 18:38
[ aka: boobies and wine. ]
Poate că mulţi dintre minunaţii cititori ai acestui jurnal se întreabă ce s-a întâmplat cu mine în ultimul timp (până şi buster a scris mai multe post-uri ca mine săptămânile astea; weird, i tell you). Then again, nu ştiu cine ar face greşeala să-şi pună o astfel de întrebare, dar vă voi satisface plăcerile perverse. Pe scurt: am avut (a, încă mai am? da, termenul de predare la PL e la 23:59) două teme drăguţe, trei parţiale din care două dubioase rău. De dormit am dormit bine, de mâncat am mâncat (cam cât pot eu să mănânc), de fu.. n-am fu pe lumea cealaltă, am fost tot pe asta. Şi fiindcă tot am petrecut aşa mult timp în lumea reală – and that means many bottles of beer – am decis să mai dau şi pe aici. Să nu cumva să vă aşteptaţi să gândesc. Nu pot. Iar acum trecând la lucrurile cu adevărat importante:
The Hardy Heron – Upgrade-ul s-a efectuat lejer, în timp ce mâncam/stăteam pe wc/făceam duş/etc. De fapt nu a durat chiar aşa mult. Doar câteva pachete s-au trezit că sunt oleacă broken, dar aptitude a rezolvat repede copăcelul. După cum relatează unii, pe modelul meu de laptop merge fără probleme.
The bad: Ndiswrapper nu merge din capul locului, deci a trebuit să-l tweak-uiesc cu un script, care se găseşte pe site-ul de mai sus. Flash-ul în Firefox 3 nu se pupă foarte bine cu noul server de sunet, motiv pentru care şi aici a fost nevoie de un wrapper. Splash screen-ul tot nu se vede, deci nici la suspend nu mă înham, dar era de aşteptat la un driver non-free. Pe de altă parte, compiz fusion se mişcă lejer acum, dar l-am scos repede fiindcă a scăzut cu o treime din durata iniţială autonomia. În rest, toate bune.
The music, the books and all that jazz – Dacă toţi (sau aproape) vă lăudaţi că v-aţi luat bilet la expiraţii ăia de metallica (say what you may, eu părerea nu mi-o întorc din loc; sunt în limbă după ceea ce au fost odată Metallica, deşi Dave still pwnz them), mă laud şi eu că mi-am luat o frumuseţe de belet la nenea John McLaughlin. Poate că nu întâmplător m-a apucat o poftă nebună de jazz, fusion şi alte nebuneli, motiv pentru care m-am mai dat cu urechea spre discografia lui Jaco (o, da, albumul cu Biréli Lagrène e genial), încă oleacă de Chick Corea şi ceva George Benson. Şi un pic de Paganini, oricât de jazz n-o fi.
De asemenea, dacă ar fi să mă laud, aş mai spune că am terminat de citit toată seria roboţilor lui Asimov şi sunt gata să mă apuc de ce-o mai fi de la el. În schimb cartea de Metode Numerice tot n-am dat-o gata.
The bottom line:
1.Ha, şi cică săptămâna viitoare e CERF-ul (cum, n-aţi auzit?). Aproape-s gata să pun pariu că o să mă plictisecs. Sau măcar o să beau bere. Tot atunci e şi parţialul la ELTH. Sweet.
2.Da, mâine e 1 mai. Şi ce? Nu mă duc în Vamă. Am fost în Vamă anul ăsta. Nu-mi place în Vamă. O să stau acasă, doing Math and watching pr0n. Uite-aşa, să se oftice duşmanii.
1st of april 2008
marți, 1 apr. 2008, 21:58
Statul nu ne-a dat ţeapă când a promis zilele astea libere, zile care vor avea drept consecinţă sâmbete pierdute, cursuri şi seminarii recuperate, dar care îmi dau mai mult timp să-mi termin tema la metode numerice (o temă destul de interesantă şi care a reuşit să mă bage în priză; de asemenea, bun pretext să îmi şlefuiesc skill-urile de LaTeX). Acum tembeliziunea abordează non-stop subiectul ăsta cu summit-ul, motiv pentru care prefer să mă înec în Roboţii de pe Aurora (poate şi în următoarea carte din serie) şi în Animusic, două subiecte perfect digerabile pentru aşa-numita „minivacanţă”
Ca să fiu în ton cu moda, am făcut update la ultima versiune de wordpress şi se simte în primul rând în ceea ce priveşte calitatea interfeţei, mult îmbunătăţită. Revenind la muzică, mi-am omorât urechile cu Ghosts de la Nine Inch Nails (n-am avut timp să îi fac o recenzie) şi cu albumul Discipline al celor de la King Crimson, plus alte câteva muzici interesante despre care sper să pot vorbi mai încolo.
liquid trio experiment – spontaneous combustion (2007)
duminică, 24 feb. 2008, 16:31
Se face că prin anul 1999 patru muzicieni lucrau cu mult spor la un proiect, pe numele lui Liquid Tension Experiment. La un moment dat, unul din ei a fost nevoit să fugă până la spital din motive de consoartă cu apă ruptă. Cei trei rămaşi, adică bassist-ul Tony Levin (King Crimson, Peter Gabriel), clăparul Jordan Rudess (la vremea aia ex-membru Dixie Dregs şi viitor membru Dream Theater) şi tobarul Mike Portnoy (Dream Theater) şi-au continuat treaba, producând trei melodii („914”, „Liquid Dreams” şi „Chewbacca”) pentru LTE 2. Abia mai târziu am aflat şi noi că de fapt sesiunea aia de înregistrări a fost destul de serioasă, iar surplusul de material de atunci a fost frumos aranjat şi concretizat într-un nou release, Spontaneous Combustion.
Mulţi s-au plâns că LTE 2 a fost prea lucrat; îi lipsea într-o anumită măsură elementul improvizaţional de pe primul album. Ei, acum fanilor LTE li s-a dat un nou motiv să se plângă: ăsta e exact pe dos, adică, după cum sugerează şi titlul, ceva cât se poate de spontan. Melodiile au o structură destul de vagă, totul e în mare măsură jam-based, iar asta se observă încă din primul moment, de pe Chris & Kevin’s Bogus Journey. Din ceea ce am observat eu, cei trei nu au făcut decât să se joace. Pe o parte destul de mare din melodii Rudess nu face altceva decât să bage o tonă de efecte, Levin găseşte ocazii să cânte dezacordat (nu că nu şi-ar permite) iar Portnoy schimbă măsura când îi vine lui, toate astea reprezentând de fapt elementul care face albumul non-boring. Ca fapt divers, Tony Levin m-a lăsat din nou mască după ce am auzit alte excentricităţi de-ale lui (Tony’s Nightmare, de exemplu).
Sigur, mulţi s-au plâns de-a dreptul că albumul ar fi prea plictisitor şi lipsit de concept. Mie mi-ar fi părut rău să nu fi fost scoasă la rampă chestia asta, fiindcă e vorba de material bun aici; nu tocmai digerabil, dar bun. Nu-i atât de fusion ca un album Mahavishnu Orchestra, nici atât de prog precum un album King Crimson, dar e numai bun pentru fanii unor genuri cum ar fi free jazz-ul. Personal, marmeladele de genul ăsta nu pot decât să mă ungă la inimă.