Dream Theater – Score (2006)
sâmbătă, 18 nov. 2006, 21:19
După cum spuneam şi în post-ul anterior, am reuşit în cele din urmă să pun mâna pe acest minunat DVD, adicătelea ultimul material scos de Dream Theater anul ăsta. Condiţiile lansării sunt oleacă ciudate aş spune, în primul rând fiindcă oamenii sunt într-un punct de cotitură al carierei lor (sau cel puţin aşa spun ei): opt albume la activ, ruptură de contract cu fostul label şi foarte probabil o maturizare pe plan muzical, dacă se poate zice aşa. Scopul lansării e (normal) unul pur comercial, dar asta e mai puţin important. Cică e vorba despre 20th Anniversary World Tour Live, mai exact despre ultimul concert din turneu, care a avut loc la ei acasă, în New York. (mai mult…)
of weekends and pickles. reverse.
duminică, 12 nov. 2006, 19:27
Daaaa. Deci şi prin urmare am început să lucrez aplicaţii ale teoremelor lui Rolle, Cauchy şi Lagrange (NU La Grange), plus recapitulare din logaritmice şi exponenţiale, am dormit; am visat integrarea prin părţi predată de profu’ vineri, drept consecinţă (visul a fost o consecinţă, nu predarea) a unei singure beri. M-am uitat la DVD-ul Score, aproape am terminat de recitit primul volum din Cel mai iubit dintre pământeni (singura carte a lui Marin Preda care pur şi simplu…) şi am dormit. Am început să suflu muci verzi şi să respir ca Darth Vader şi mă irită.
Şi am mâncat o groază de ciocolată.
proxima centauri
miercuri, 18 oct. 2006, 20:59
Deşi nu îmi place deloc să mă plâng, în sfertul de oră rămas m-am decis să refulez toate chestiile prin care am trecut eu în ultimul timp. Well, as usual, nimic interesant. Am început să recapitulez analiza matematică şi tipurile de mişcare din fizica mecanică; toate bune şi frumoase, pentru mâine cică am temă la filosofie, iar fără muzica din ora de franceză de azi nu ştiu ce aş fi făcut.
Nu mai am timp de mers la concerte, deşi au fost şi mai sunt (sezonul abia a început; hint: uitaţi-vă prin link-urile din dreapta paginii for info), nu mai am timp pentru mine şi nici pentru nimeni altcineva. Dar e destul încât să mănânc şi să dorm (cel puţin momentan), ceea ce înseamnă că spaicul e pe drumul cel bun.
În timpul liber pe care l-am mai avut am băgat pe urechi un peu de Led Zeppelin, Train of Thought de la Dream Theater, Pink Floyd (brings back old memories), and lots of jazz, printre care Miles Davis şi Stephane Grappelli.
Noapte bună.
not-so-random stuff
vineri, 8 sept. 2006, 11:05
– Smacketeria No2 a fost lansat în sfârşit, după lupte seculare care au durat aproximativ o lună. Deşi numărul de articole pe metru pătrat e destul de mic, ele sunt cuprinzătoare, asta pentru a se vedea că nu ne jucăm (de fapt… facem şi asta, altfel n-am avea material de abordat pe foaia digitală), ci scriem. Go check the site pentru mai multe informaţii.
– Mâine seară concert Cyfer & Tzetze în Big Mamou, la care sper să ajung şi eu. Nu de alta, dar mai mare relaxare decât să stau la o bere sau o răcoritoare şi să ascult blues pentru mine nu cred că există pe lumea asta.
– Săptămâna asta mi-am adus aminte de tinereţile mele pline de rock şi am pus nişte Deep Purple şi Black Sabbath. Adică hard roc, nu alta. Încă mă mai impresionează plăcut chitara lui Blackmore, bass-ul lui Butler, clapa lui Lord, clapa lui Wakeman, toba lui Paice, vocea lui Gillan (atât de pe majoritatea albumelor Purple cât şi pe Born Again de la Sabbath), etc etc.
music-related post
miercuri, 30 aug. 2006, 14:19
– Deşi numele de Chick Corea mă duce mereu cu gândul la vreo tipă simpatică şi slăbănoagă, îmbrăcată în rochie scumpă şi care cântă jazz, realitatea e cu totul alta. Respectivul Chick Corea e un pianist care a reuşit să mă facă să rămân în priză câteva ore bune, ascultând propoziţii, fraze şi idei muzicale. În timp ce colaborarea cu restul membrilor de la Return to Forever a dus la un fel de fusion, cu multe sintetizatoare (care mi-au amintit cumva de stilul Dream Theater-istic de a aborda clapele, mult mai relaxat totuşi), formula acustică duce totul spre un stil mai clasic, jazz pur. Ambele variante mi-au gâdilat creierul la fel de tare.
– Detaliez despre Dave Brubeck, al doilea pianist care m-a dat pur şi simplu pe spate (nu e nimic în neregulă cu mine, dar am făcut o pauză de la zecile de nume de chitarişti), începând cu My Favorite Things (o chestie calmă care variază lejer între fa minor şi la minor O_o ), continuând cu diverse instrumentale jazz (unul din ele se numeşte Linus and Lucy 😛 ) şi luând-o de la capăt cu o bossa numită chiar Bossa Nova. A, şi să nu uit de Summer Song, featuring the great Louis Armstrong la voce. Hmm… nenea ăsta ar putea să-mi fie bunic.
– Zilelea astea am avut dispoziţia să reiau ceva King Crimson, deci am rămas din nou perplex. Nu pot să neg faptul că Lizard sună în continuare bine, iar Three of A Perfect Pair e pe de o parte un pic comercial, pe de altă parte având instrumentale destul de greu digerabile. Islands iar mă duce cu gândul că oamenii ăştia luau ceva stimulante când compuneau melodiile (puţin probabil); ideile sunt sugerate într-un mod cu totul atipic (cum ar fi melodii de carusel care rulează pe un patefon stricat – ceva în genul ăsta sună sfârşitul de la Lizard – I mean wtf).
Ar mai fi de ascultat more Miles Davis şi încă ceva de la Allan Holdsworth, deci s-ar putea să revin. 😛