acele chestii care se întâmplă
vineri, 8 iul. 2011, 17:33
[ (sau nu, după caz) ]
- Deși buzz-ul a avut loc acum mai bine de la o lună, greața mi-a rămas în continuare în stomac și în toate alea. Încă o dată românii dau dovadă că se pricep să dea cu mucii în fasole, drept dovadă stând anularea concertului Opeth de pe 5 iunie, pe ideea că „las’ că facem noi unul mai prin toamnă”. Să le fie rușine măgarilor de la One Event, plus alte înjurături de mamă, tată și nu în ultimul rând de soacră.
- Dat fiind totuși faptul că nu toți organizatorii de evenimente sunt măgari, festivalul de la Gărâna se menține pe aceeași linie pe care a mers și în anii trecuți. Sigur, subsemnatul probabil că nu o să ajungă nici anul ăsta, însă evenimentul e la fel de tare chit că mă duc eu sau nu. Sunteți fraieri dacă-l pierdeți, iar dacă vă place și jazz-ul și nu apucați să o vedeți pe Hiromi, atunci se cheamă că sunteți de două ori fraieri.
- Din ciclul „chestii reușite”, anul trecut Mihai vorbea despre o chestie numită IP Workshop (IP venind de la Ideas and Projects), eveniment care se pare că se ține și anul ăsta. Pe scurt, oamenii vor să combine programarea cu distracția și să îi ajute pe începătorii interesați de domeniu să facă primii pași. Și vă zic eu că indivizii implicați știu, sunt competenți și puși pe treabă, pe cuvânt, altfel nu vorbeam despre dânșii. Dacă vă interesează microcontrollerele, androizii, aifoanele, vebul sau mai știu eu ce, give it a try.
the incredible machine. doi.
duminică, 1 mai 2011, 20:27
Din cauza faptului că englezescul „contraption” nu are un echivalent în limba română [i], mă văd nevoit să inventez un nou cuvânt, cuvântul „contrapție”. Nu, nu este vorba de vreun soi de contracție și nici de ceva ce ar putea aduce vag a contracepție.
Contrapția este, pentru a ne exprima cât mai concis, exponentul perfect al ideii de rezolvare a unei probleme simple folosind metode (deseori de-a dreptul inutil de) complicate. De ce am face asta, vă întrebați. Sincer să fiu, nu am nici cea mai mică idee; probabil fiindcă ne-am săturat de „good engineering”, sau poate doar fiindcă ne-am uitat la prea mult MacGyver când eram mici. Sau ambele. În orice caz, seria The Incredible Machine (pe scurt TIM), producție a acum defunctei companii Sierra On-Line, are la bază exact conceptul prezentat mai sus.
Vă voi prezenta în cele ce urmează al doilea joc din cele câteva lansate de-a lungul timpului. Am ales să vorbesc despre acest particular individ din serie doar din motivul că pe ăsta chiar l-am jucat timp de ani buni. Nu s-au lipit deloc de mine celelalte două jocuri sau alte producții ulterioare, astfel că vă voi vorbi exclusiv despre TIM2, cu toate chichițele sale. Ei, nu mai știu exact când m-am apucat de jocul nostru (îmi amintesc totuși cu exactitate momentul în care am auzit de el de la un copil de o vârstă apropiată de a mea), însă am fost fascinat din capul locului de personajele care animă atmosfera jocului, și nu în ultimul rând de faptul că în jocul ăsta poți concepe chestii. (mai mult…)
- Dicționarele îl traduc drept „șmecherie” sau „invenție”, nici unul dintre cei doi termeni nereușind să acopere domeniul semantic al cuvântului inițial. [↩]
de amorul artei (v)
marți, 18 ian. 2011, 20:50
Ei, da, dragii spaicului, voi începe postările pe anul 2011 făcând ceea ce n-am mai făcut de ceva timp încoace, mai exact datul în cititor cu lista mai mult sau mai puțin plictisitoare de materiale artistice – limitate, bineînțeles, la cele non-pornografice, ținând cont de faptul că pornografia, cu câteva excepții, nu intră în categoria definită în primul articol din serie drept artă – în speranța de a-l inspira într-un fel sau altul. Așadar, cum și cât de mult mi-am mai lărgit eu orizonturile artistice de data trecută și până acum? Nu cu mult, dar să vedem cum:
- M-am delectat cu o selecție oarecare din discografia Opeth. Nu dau detalii, însă până în iunie sper să revin cu cel puțin un review.
- Am mai discutat despre Arjen Lucassen și talentul său de a crea opere rock superbe. Ei, am avut plăcerea să ascult discografia Star One, discografie formată din două albume mari și late, unul din ele lansat chiar anul trecut, adicătelea acum câteva luni. (mai mult…)