of androids and games
sâmbătă, 25 dec. 2010, 21:11
Acest articol putea la fel de bine să se numească „of iPhones and games” sau „of Symbians and games” sau oricum altcumva, caz în care totuși nu era despre Android, ci despre iPhone/Symbian/Kindle/altceva. În acest caz, ar fi fost discriminatoriu față de utilizatorii de telefoane în general, la fel cum este și cel de față, de altfel. Ca și posesor și utilizator de telefon mobil cu Android ce mă aflu, afirm cu mâna pe rinichiul stâng că nu mă deranjează abordarea specifică a articolului, iar cei neinteresați de subiect vor trece și ei peste aceste detalii și peste post în sine, așa cum e normal. La urma urmei și subsemnatul ignoră știrile despre creațiile lui Steve Jobs pe budă când dă peste ele prin diverse cotloane ale Internetului.
Dați-mi voie să afirm totuși că este remarcabil cum a explodat această (încă cvasi-)piață a software-ului pentru telefoane, cel puțin pe iPhone și Android. Din iota de aplicații gratuite, ad-supported sau la prețul unui pachet de gume de mestecat, se pot alege lejer câteva care să fie cu adevărat utile (sau entertaining, în cazul jocurilor), satisfăcând astfel cu succes raportul informație utilă/garbage de pe Internet; ceea ce s-ar putea traduce în ideea că Android Market nu oferă chestii cu nimic mai valoroase decât restul Internetului, însă nici mai puțin valoroase, lucru ce nu-i avantajează și nici nu-i dezavantajează cu nimic pe utilizatorii platformei. Cam același lucru s-ar putea spune și despre iPhone, cu mențiunea că produsele Apple s-ar echivala cu ideea de hardware excelent peste care se toarnă un strat de software complet închis și controlat de mâna și/sau alte instrumente ale lui Jobs. Dar să nu turnăm rahat în gusturile omului. (mai mult…)
după 20 de ani, snes
luni, 20 dec. 2010, 00:30
… cu sincere regrete pentru producătorii de jocuri din 2010 (sau de ce nu se poate fără umbrelă).
SNES, acronim pentru Super Nintendo Entertainment System, urmaș al lui NES, a fost scos oficial pe piața japoneză de către nimeni alții decât Nintendo cam acum douăzeci de ani pe vremea asta, plus minus o lună, apărând în Europa cu vreun an și jumătate mai târziu. Principalul feature adus de SNES față de predecesorul său a fost arhitectura bazată pe cuvinte de 16 biți, fiindcă sinceri să fim 16 biți, adică doi octeți (adică un short int), erau de ajuns pentru necesitățile grafice ale vremurilor în cauză.
Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar subsemnatul e un individ peste măsură de pretențios când vine vorba de jocuri. Cum o voce lăuntrică îmi spune că am îmbătrânit, trebuie să recunosc că nu mai am răbdare să petrec prea mult timp cu toate drăciile astea consumatoare de timp. Cu câteva excepții – ori clasice, ori jocuri foarte-foarte scurte -, renunț fără jenă cam la orice joc, la jumătatea lui în cel mai bun caz. (mai mult…)
of web and games
vineri, 10 dec. 2010, 18:30
Spuneam mai demult cum că Adobe Flash s-a transformat peste noapte într-o adevărată abominație a Internetului. Și e drept că și astăzi, în anul de grație 2010 (aproape 2011), pe orice platformă l-ai rula, monstrul celor de la Adobe funcționează atât de prost că e greu să găsești un grad de comparație potrivit pentru a descrie fenomenul – pe unele sisteme mai prost decât pe altele. Mențiunea tristă este însă aceea că nu există încă o concurență serioasă pentru livrarea conținutului multimedia pe web: Silverlight, așa cum era de așteptat, nu are mare succes, iar HTML5 promite dar nu a atins încă pragul de maturitate. Orice altceva e demn de ignorat.
Astfel că nu prea avem de ales și jucăm după dans, iară nu el după noi. Partea bună a lucrurilor este că și peste Flash se pot dezvolta aplicații drăguțe – fiindcă despre jocuri este vorba în propoziție -, semn că web-ul a evoluat, trecând cu succes peste stadiul de Miniclip. Și în ciuda faptului că încă se fac jocuri de o simplitate ceva ce nu s-a mai văzut, trebuie să recunoaștem fără jenă că simplismul ăsta poate fi de țșpe de ori mai addictive decât orice Fifa [i] lipsit de substanță. (mai mult…)
- Unde „Fifa” este un termen generic, desemnând jocurile cu un număr ridicat de sequel-uri care revizuiesc chestii de la un release la altul, neschimbând însă nimic în esență. [↩]
beardfish – destined solitaire (2009)
vineri, 12 nov. 2010, 16:29
După ce vi i-am prezentat pe suedezii de la The Flower Kings, mă simt de-a dreptul obligat să pun pe foaie o înșiruire de cuvinte, mai pe scurt sau mai pe lung, despre ceea ce este și ceea ce sunt Beardfish. În primul rând, peștele cu barbă, după cum probabil știți, este un pește de apă sărată, mustăcios și probabil gustos, mai ales dacă sunteți excitați alimentar de către animalele provenite din ape.
În ceea ce privește trupa Beardfish, aceasta este formată din patru indivizi cu patru nume, unul mai ciudat decât altul (vă invit să consultați Wikipedia sau progarchives pentru mai multe detalii). Îl voi aminti totuși pe Rikard Sjöblom, clăparul și liderul trupei; trupă care a fost descoperită și promovată de către Mike Portnoy (ex-Dream Theater), în primul rând fiindcă i-au plăcut lui, în al doilea rând fiindcă oamenii știu, iar prin „știu” mă refer la faptul că se pricep, iar prin asta… ați înțeles voi. Pe mai toată discografia până în prezent, indivizii noștri abordează un rock progresiv ce se constituie într-un melanj de Gentle Giant, Genesis, Frank Zappa și alte grupuri de prog din anii ’70, în spiritul tradiției rock-ului progresiv mai mult decât orice altceva. (mai mult…)
trine
vineri, 22 oct. 2010, 19:40
Cel mai probabil vă aduceți aminte de mica mea expunere patetică despre industria jocurilor; am comis-o acum o lună, deci destul de recent, cu Machinarium, o producție indie de-a dreptul superbă. Iată că în aceeași lună cei de la Level s-au decis să vândă revista împreună cu un alt joc interesant, mai mult sau mai puțin inovator, și anume Trine.
Voi începe cu punctul (punctele) în care Trine e mai puțin inovator. Vă aduceți aminte de The Lost Vikings, nu? Dacă nu, atunci mi-e greu să cred că vă spuneți gameri, deoarece jucarea acestui din urmă joc e o necesitate a culturii generale gameristice – și probabil că mulți vă jucați WoW, Diablo II, Warcraft III sau Starcraft 2, toate aceste titluri plecând de la cei ce azi se numesc Blizzard, pe vremurile când au lansat Lost Vikings numindu-se altfel. Ei, Lost Vikings e un joc cum rareori vezi, o combinație între puzzle, acțiune și platformă în care controlezi trei personaje, fiecare cu abilitățile și defectele lui.
Deloc întâmplător, la fel se întâmplă și în Trine. Ocupându-și locul tot undeva într-un spațiu medieval sau cvasi-medieval, acțiunea își pune lupa pe trei indivizi: un cavaler cam dobitoc și bețiv dar forțos, o hoață despre care nu știm mare lucru și în cele din urmă un vrăjitor, care-i evident geek-ul grupului ce se formează undeva la începutul jocului. (mai mult…)