of web and games

vineri, 10 dec. 2010, 18:30

Spuneam mai demult cum că Adobe Flash s-a transformat peste noapte într-o adevărată abominație a Internetului. Și e drept că și astăzi, în anul de grație 2010 (aproape 2011), pe orice platformă l-ai rula, monstrul celor de la Adobe funcționează atât de prost că e greu să găsești un grad de comparație potrivit pentru a descrie fenomenul – pe unele sisteme mai prost decât pe altele. Mențiunea tristă este însă aceea că nu există încă o concurență serioasă pentru livrarea conținutului multimedia pe web: Silverlight, așa cum era de așteptat, nu are mare succes, iar HTML5 promite dar nu a atins încă pragul de maturitate. Orice altceva e demn de ignorat.

Astfel că nu prea avem de ales și jucăm după dans, iară nu el după noi. Partea bună a lucrurilor este că și peste Flash se pot dezvolta aplicații drăguțe – fiindcă despre jocuri este vorba în propoziție -, semn că web-ul a evoluat, trecând cu succes peste stadiul de Miniclip. Și în ciuda faptului că încă se fac jocuri de o simplitate ceva ce nu s-a mai văzut, trebuie să recunoaștem fără jenă că simplismul ăsta poate fi de țșpe de ori mai addictive decât orice Fifa [i] lipsit de substanță.

Doriți câteva exemple? Având în vedere că ideea acestui articol nu-mi aparține, voi începe prin a vă trimite la Trilemă, unde vă puteți delecta cu câteva variațiuni pe tema Tower Defense. Apoi ia să vă zic despre Reddit, care a reușit să mă atragă cu vreo două-trei joculețe deosebit de fun, dintre care enumerăm Ratmaze și Cumulative – acesta din urmă s-a dovedit a fi un challenge pentru coordonarea ochi-mână a subsemnatului. În fine, un experiment interesant îl reprezintă Sinuous, joc ce presupune ghidarea a ceva ce seamănă vag cu un spermatozoid printre buline roșii.

În ultimul timp însă, cel mai tare a reușit să-mi omoare productivitatea o găselniță numită Light-Bot. Jocul constă în rezolvarea unor exerciții simple de programare, exerciții concretizate prin ghidarea unui robot printr-un fel de labirint. Toate bune și frumoase – dificultatea jocului crește pe măsură ce avansezi, astfel că puzzle-urile devin destul de complicate, ținând cont de faptul că memoria de instrucțiuni este limitată (cam ca pe vremea primelor calculatoare). Și fiindcă au vrut să facă un joc care să fie (cel mai probabil) turing-complete, autorii au adăugat instrucțiuni de branching (buclele putându-se programa cu ajutorul recursivității) în cea de-a doua versiune. Dacă vă pasionează programarea [ii], atunci e musai să încercați cele două Light-Bot-uri.

Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc. În rest, despre Quake Live am mai vorbit pe-aici – mai multe despre gătitul în sânge pe Interneți puteți citi pe blog-ul Buster-ului. Și fiți pe fază, deoarece în viitorul apropiat se va ivi la orizont ceva legat de jocurile pentru Android, jocuri numai bune pentru mâncatul timpului liber, al nervilor și ce mai avem prin preajmă.

  1. Unde „Fifa” este un termen generic, desemnând jocurile cu un număr ridicat de sequel-uri care revizuiesc chestii de la un release la altul, neschimbând însă nimic în esență. []
  2. Doar o persoană născută la sfârșitul secolului al XX-lea sau mai târziu poate fi indusă în eroarea de a crede că a programa e echivalent cu a scrie cod într-un limbaj oarecare. []

Comments

  • LightBot e tare. Și e problemă de planning și generare de cod cât mai scurt. Am avut și o problemă după el la unul din concursuri 😛

    Thanks for reminding me about it.

  • Vlad spune:

    Crap!
    Azi trebuia sa mai lucrez la un proiect, iar eu acum ma joc LightBot! 😀

  • Mei, nu-mi dau seama de ce nu-ti intra trackback-ul. Am cautat peste tot, dar nu e.

  • spyked spune:

    I-am dat manual în post link-ul la care să trimită. Cred că-i cam leneș, că a mai pierdut unul din link-urile de pe pagină înainte să dau update.

  • Aha, acum a ajuns.

    As vrea sa ma prind cumva care-i problema, ca si mie imi face figura asta si tot n-am reusit inca sa ma dumiresc unde si de ce.

  • spyked spune:

    Bănuiesc că nu vrea să trimită trackback pentru toate link-urile simultan, să nu fie considerat flood spam. În felul ăsta poate se bug-uiește și uită de o parte din link-uri.

    Din surse nu mi-am dat seama exact cum e implementat mecanismul de trackback la wordpress. Pare să folosească XML-RPC, dar mai mult nu am intuit.

  • […] de la muzică la jocuri, faptul că m-am jucat (unu, doi, trei) nu-i deloc un secret. Chrono Trigger mi-a mâncat o bună bucată din vreme, la fel și […]

  • Comentariile sunt dezactivate.