evoluția interacțiunii om-calculator (i)

vineri, 10 feb. 2012, 20:03

Din motive pentru care nici eu nu le înțeleg prea bine, simt că există (undeva în sfere înalte) necesitatea de a discuta despre interfețele între noi, adică oamenii, și aceste mașinării minunate pe care noi le numim calculatoare. A se lua la cunoștință că prin „calculator” înțeleg la fel de bine PC desktop, laptop, smartphone și ce mai folosește omul mediu în ziua de azi, toate fiind mașini de calcul și toate fiind relevante din punctul de vedere al interfeței, pentru că dacă n-ar fi nu am fi aici.

Din acest motiv mă voi întinde pe mai multe articole, însă nu mai mult de două-trei, hai patru în cazul în care îmi năvălesc ideile în capul cel de sus și nu le mai pot ține în mine. La o adică aș putea scrie o carte întreagă pe temă, însă nu îmi doresc să fac asta, la fel cum nu îmi doresc să abordez problema dintr-un punct de vedere pur științific. La fel de bine nu înțeleg de ce există o întreagă arie de studiu pe tema asta, însă nu-s eu în măsură să judec acest aspect.

Din punct de vedere strict conceptual (iar aici meritul e în totalitate al domeniului HCI), există o dorință a omului de a comunica cât mai natural și mai eficient cu entitățile din jurul său, deci inclusiv cu dispozitivele electronice. În trecut nu a existat o preocupare majoră în sensul ăsta, având în vedere că dispozitivele veneau cu un manual de utilizare și cinci-zece butoane, iar inginerii asigurau că totul va funcționa în parametri bine stabiliți. Lucrurile s-au complicat odată cu apariția calculatoarelor, care au adus (prin software) o diversitate nemaivăzută până atunci, diversitate care e în măsură să bage utilizatorul mediu într-o totală confuzie.

Cu toate astea, și în ciuda faptului că au existat și există încercări mai mult sau mai puțin fructuoase de a aduce mașina mai aproape de utilizator, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult față de anii ’70-’90. Folosim în continuare așa-zise „pointing devices”, iar tastatura rămâne în continuare cel mai la îndemână și mai util instrument de interacțiune cu calculatorul până și pe smartphone-uri. (mai mult…)

ce am învățat despre sistemul de pingback-uri din wordpress

sâmbătă, 28 ian. 2012, 11:52

Acum ceva vreme speculam pe Trilemă despre pingback-uri și cam cum e posibil să funcționeze ele. Scriu aceste rânduri pentru că sper că le va citi cândva un dezvoltator al WordPress-ului și se va încumeta să rezolve odată pentru totdeauna problema pe care o voi descrie mai jos, la fel cum voi descrie și de ce eu unul mi-am băgat definitiv picioarele și alte membre într-însa.

Am considerat mereu pingback-ul/trackback-ul ca fiind o unealtă extrem de utilă blogger-ului, dat fiind faptul că autorii de blog-uri mai discută între ei și preferă o alternativă la lăsatul de comentarii kilometrice (deși eu mai fac asta). Alternativa se dovedește a fi acel sistem prin care dacă individul A scrie un articol P iar B scrie un articol P' care face referință la chestii din P, atunci putem stabili existența unei legături concrete P \rightarrow P', legătură concretizată printr-un sumar al lui P' în cadrul comentariilor lui P. Acel comentariu se va numi pingback etc.

Sistemul e decent specificat, însă are lacune la nivelul implementării în WordPress, care-i o monstruozitate cu șaptișpe picioare și patrujdouă de capete, plus câteva falusuri imense care încearcă să ne violeze anal pe noi, utilizatorii de rând, indiferent de gen. Dar cum eu sunt un utilizator de rând mai rezilient, m-am apucat să iau codul la puricat și să văd ce se întâmplă acolo. (mai mult…)

apache2 și performanța

sâmbătă, 7 ian. 2012, 18:06

Săptămâna asta am avut ocazia să pun mâna pe niște cunoștințe foarte utile în cadrul unui curs din facultatea aia unde nu se predă nimic care să aibă utilitate practică. Întâmplător cunoștințele cu pricina chiar s-au dovedit a-mi fi utile spre a înțelege mai bine cum funcționează serverele web și cum să le gestionez cât de cât eficient pe mașina proprie, mașină pe care sunt găzduite și cărămizile. Astfel, dat fiind faptul că avem studiul de caz deja pregătit, vă pot împărtăși o parte din cunoștințele acumulate fără prea mare efort.

Web-ul constă – dedesubtul sferei abstracte formate din tot felul de buzzword-uri care mai de care mai cu sclipici, la nivelul său cel mai de jos – în servicii care oferă și eventual primesc informație peste protocolul HTTP. Toate bune și frumoase, însă dacă stăm și cugetăm un moment, realizăm că acele servicii rulează pe mașini fizice, care au peste ele sisteme de operare, care oferă protecție și flexibilitate, asigură (sau nu) performanța și așa mai departe.

De exemplu site-ul de față rulează pe o mașină având instalată un server web Apache2, peste un Debian care rulează pe un hardware ce constă în mare dintr-un procesor rulând la 800MHz, cu un cache de 256KB și o memorie RAM de 512MB. Mașina asta trebuie să livreze un număr de site-uri, multe din ele implementate în PHP, într-un timp finit suficient de mic, pentru a asigura că utilizatorul nu moare de bătrânețe, sau mai degrabă de plictiseală, așteptând să se încarce pagina. Iar dacă la nivelul WordPress-ului treaba se rezolvă destul de ușor printr-un plugin de caching, la nivelul aplicației și al sistemului de operare treaba nu stă chiar așa de simplu. (mai mult…)

editarea articolelor pe wordpress, o alternativă

sâmbătă, 24 dec. 2011, 14:03

Dacă tot am discutat ceva mai devreme cam care ar fi în opinia subsemnatului aspectul potrivit al unui blog – ba chiar mi-am dat cu părerea despre chestii cvasi-inutile precum fonturile -, să privim un pic problema și din celălalt punct de vedere. Celălalt punct de vedere fiind cel al autorului de articole, autor care dacă are un minim de inteligență caută să își facă procesul de scriere unul cât mai eficient.

Se face că web-ul, în acest caz interfața de editare a WordPress, și în general o mare parte din softuri, nu facilitează în mod implicit editarea eficientă a textului. Precizăm ca observație că cea mai mare parte din web a fost (încă de la ideea lui Tim Berners-Lee), este și va fi probabil pentru încă mult timp formată în cea mare parte din conținut text. Această stare a lucrurilor decurge natural din faptul că nici streaming-ul video și audio și nici alte forme de comunicare nu au cum să fie procesate atât de eficient de către agentul uman, cu mențiunea că ne referim la informație pură și nu la prostii.

Lipsa de eficiență despre care vorbeam mai sus este o consecință a inventării editoarelor așa-zise WYSIWYG [i]. Acestea au reușit cu succes să ofere utilizatorilor o intuiție referitoare la cum va arăta textul lor final, ascunzând detaliile din spate, însă au adus o altă problemă, anume aceea de complicare a interfeței cu utilizatorul. Sigur, selectarea unui text și apăsarea butonului Bold sunt acțiuni perfect intuitive pentru o contabilă care lucrează în Word și Excel, însă aceeași acțiune mie îmi consumă timp, pentru că eu vreau să scriu, nu să dau click-uri. Mai mult – iar acest lucru s-ar putea să pară exagerat, însă clar nu este -, însăși oscilarea mâinii drepte între mouse și tastatură e o mișcare nenaturală, care nu ar trebui să existe. (mai mult…)

  1. Acronim pentru „What You See Is What You Get”, o chestie foarte faină în teorie. [↩]

fonturile pe web

sâmbătă, 10 dec. 2011, 20:23

În mod tradițional, browserele web afișează fonturile conform unor parametri furnizați de utilizator. Mărimea, tipul fontului și alte asemenea sunt configurate de acesta în cadrul aplicației. Totuși, din motive de estetică, design și alte astfel de lucruri care cel puțin pe mine mă depășesc complet, creatorii de site-uri web pot alege să furnizeze cu ajutorul CSS parametri proprii, mergând pe ideea de common-sense că utilizatorul are fontul X instalat pe calculator, iar dacă nu, atunci poate îl are pe Y și așa mai departe. Și exact cu asta se ocupă parametrul font-family din CSS.

Abordarea anterioară prezintă un dezavantaj major, și anume acela că un site web dat riscă să difere ca aspect de la un sistem de operare la altul și de la browser la browser. Lucrul nu-i atât de grav în sine, mai ales dacă ignorăm paranoia specifică designerilor web și a unor end-useri. Pe de altă parte ne putem lovi de situația în care un sistem de operare vine cu fonturi deosebit de proaste: distribuțiile GNU/Linux au avut și încă mai au de exemplu problema asta [i].

Astfel se întâmplă că mai multe companii producătoare de browsere s-au apucat, împreună cu consorțiul World Wide Web, să lucreze la – respectiv să standardizeze, în cazul W3C – un format de fonturi specific web-ului, care să se distanțeze de fonturile TrueType, însă fără a le înlocui neapărat. De remarcat faptul că formatul a trebuit gândit astfel încât să rezolve exact problema despre care vorbeam mai sus, deci să asigure că fonturile sunt afișate conform unor specificații stricte pe orice browser și orice sistem de operare, și în plus să nu trebuiască să fie musai preinstalat pe mașina utilizatorului. (mai mult…)

  1. Ubuntu abia de curând a lansat un font decent cu care să își decoreze interfața grafică. [↩]
« Articole mai vechi
Articole mai noi »