jurnal de călătorie: suedia
luni, 24 sept. 2012, 23:25
În urmă cu câteva săptămâni am avut atât ocazia cât și timpul liber de a pleca într-o scurtă — ceva mai scurtă decât mi-aș fi dorit — călătorie în anumite părți ale Scandinaviei, mai exact într-un oraș din partea sud-estică (Östergötland) a Suediei, Linköping. Mi-am petrecut timpul de acolo după cum urmează: prima și ultima zi au fost rezervate drumului efectiv România-Suedia și invers, în a doua și penultima zi m-am plimbat prin oraș și am văzut un meci de hochei, în a treia zi am fost într-o scurtă excursie în Stockholm, iar în a patra zi am vizitat muzeul aviatic din Linköping.
Arlanda, vedere din interior.
Trecând peste șocul noutății de a fi într-o țară în care toată lumea vorbește o limbă complet străină [i], am reușit să îi conving pe vânzători/controlori să mă abordeze în engleză, ceea ce nu-i impresionant având în vedere că Suedia e americanofilă de fel. Aparent pe căile lor ferate circulă două tipuri de garnituri, din care unele mai vechi, care seamănă izbitor de mult cu cele ale CFR-ului inclusiv în ceea ce privește igiena vagoanelor — ok, cele din Suedia sunt o idee mai curate totuși.
În continuare o să iau la bani mărunți cele două locuri importante văzute în Suedia, anume orașul Linköping și capitala Suediei, împreună cu tot ce am putut să admir printr-însele. (mai mult…)
- Dacă aduci un francez sau un spaniol în România, mai reușește să prindă unul-două cuvinte, dar suedeza e practic indescifrabilă pentru un român. Cea scrisă e evident mai ușor de prins; mi-am dat seama repede că nästa e un „next” de-al lor, iar vocea înregistrată din tren vorbea destul de răspicat, cât să înțeleagă și unul care abia a auzit limba. [↩]
romanian rock meeting, 09.10.2011
luni, 10 oct. 2011, 22:08
Evit cam de vreo cinci-șase ani încoace să mă duc la concerte care umplu mai mult de un club, din motive de comoditate. Nu-mi place să stau șase ore în picioare, jocurile de lumini îmi dau dureri de cap (deși culmea, cu sunetul puternic nu am probleme), iar mosh pit-urile îmi displac cum nu se poate, poate pentru că țin mult la sănătatea oaselor proprii. În plus, nu-mi surâde atmosfera de stadion (excepție Deep Purple) și nici cea de arenă (excepție Megadeth și evenimentul de față).
Ei, și cu toate astea am decis să nu ratez Romanian Rock Meeting, nu pentru că e Romanian și nici fiindcă e Rock Meeting, ci pentru că Pain of Salvation. Puține formații au reușit să-mi dea dependență și să mă îmbolnăvească de-a dreptul [i], iar Daniel Gildenlöw și a lui durere a salvării nu au avut nici o problemă din punctul ăsta de vedere. Formațiile din deschidere au fost pe de altă parte atât un prilej de încălzire pe frigul proaspăt lăsat în oraș cât și un fel de cireașă pe tort.
În deschidere au prestat Goodbye To Gravity, o formație de metal de aici din București. N-am fost nici impresionat nici dezamăgit, iar indivizii mi s-a părut că sună chiar promițător pe alocuri. La fel și White Walls, care m-au uns un pic la suflet cu câteva bucăți de prog și chiar cu unele ritmuri sincopate, à la Meshuggah. Mi s-a părut de asemenea interesant cum două formații de metal românesc destul de dur au putut să fie urmate de o formație finlandeză de prog, pe numele ei Von Hertzen Brothers. Pe aceștia din urmă i-am mai auzit doar în treacăt înainte de concert și am fost plăcut impresionat de prestația psihedelică până-n măduva sunetului. (mai mult…)
- A se consulta recenziile albumelor Remedy Lane și Road Salt One, și în curând cea a lui Road Salt Two, promovat și în cadrul concertului din București. [↩]
five peace band – 26.10.08, sala palatului
marți, 28 oct. 2008, 00:05
Am mai scris despre John McLaughlin şi am fost plăcut surprins să aflu că revine, şi nu oricum, ci împreună cu un alt muzician de jazz ale cărui melodii mi-au întors pe dos metafizicul, adică Chick Corea. Cei doi au venit împreună cu bassist-ul Christian McBride, bateristul Vinnie Colaiuta şi Kenny Garrett la saxofon.
Concertul a început cu interpretarea în duo (McLaughlin + Corea) a unei compoziţii a lui Miles Davis, după care toată trupa a intrat în forţă cu Raju, variind între alte compoziţii de fusion ale celor doi muzicieni. Primul set mi s-a părut scurt. Al doilea, în schimb, s-a constituit din jazz mult mai greu, cu multe improvizaţii, semn că cei cinci muzicieni s-au distrat. Despre sunet nu am nimic de comentat (impecabil, as expected). Bassist-ul s-a mişcat între fretless electric şi contrabas, instrumentul din urmă fiind folosit la melodiile pe care Corea a prestat pe pian, în timp ce saxofonul şi chitara (pe partea cealaltă) s-au îmbinat perfect pe temele melodiilor.
În rest, armonii care mi-au ridicat părul pe mâini şi un John McLaughlin parcă un pic mai liniştit (e posibil să fi fost doar senzaţia mea, totuşi). Ce mă deranjează la concertele de genul e preţul biletului, cam piperat pentru bugetul unui muritor/student/etc. Aş fi vrut să văd şi alte concerte din festival, să am un termen de comparaţie, dar aspectul ăsta m-a împiedicat să merg în alte seri. A, şi să nu uit de excesul de zel al unui paznic care mi-a cerut biletul la nici un minut după ce trecusem de intrarea în sală.
walking slowly down that line
duminică, 5 oct. 2008, 17:34
Ce-am mai făcut în ultimele zile: vineri am tras o fugă cu busterul prin Mamou (în amintirea vremurilor bune) şi i-am ascultat pe Olly de Quartz. Prima parte a concertului m-a plictisit, din motive pur subiective: s-au cântat mai mult melodii din anii ’90 something (Alanis, Guano Apes, parcă şi oleacă de Meredith Brooks). În schimb în a doua parte au interpretat muzică mai pe gustul meu: Louis Armstrong, Guns n’ Roses, CCR, ba chiar am ascultat binecunoscuta „Bésame Mucho”. Oamenii degajă o groază de energie pe scenă, dar (ca de obicei) sonorizarea a fost slabă, în ciuda sculelor destul de faine. Cam greu să înghesui atâtea instrumente într-un spaţiu aşa mic şi să se mai audă şi bine.
În altă ordine de idei, am început să rămân iar, din varii motive, fără timp, ceea ce e perfect. M-am pus pe ascultat tot felul de chestii atmosferice (Chroma Key, Allan Holdsworth, Pink Floyd etc). That’s all for now.
random xx.09.08 facts (ii)
miercuri, 17 sept. 2008, 00:50
- Descoperit ViEmu, un emulator de Vi/Vim, în principal pentru Office şi Visual Studio. Varianta de Office mi se pare inutilă, dar nu judec alegerile de genul ăsta. Din păcate, e cam pe bani.
- Fost pe 11 septembrie la concertul lui Al Di Meola de la Sala Palatului. Repertoriul a variat între piese latino/jazz şi tango-uri în stil Piazzolla. Chiar nu a fost un concert de pierdut; mi-a plăcut în primul rând fiindcă a fost ceva relativ nou pentru mine, instrumentaţia fiind în totalitate acustică.
- Terminat de înregistrat „strings and all that jazz”, un album care se dovedeşte a fi de fapt o colecţie de schiţe şi cam atât. O parte din melodii sunt de o calitate destul de proastă, dar asta înseamnă că mai mult nu am putut la vremea înregistrării. Mai departe nu ştiu exact ce urmează.