turn on smacky
duminică, 16 sept. 2007, 19:15
(ah, de când aşteptam să spun asta) Nu are rost să dau aici detalii despre revistă, le puteţi găsi pe anunţurile oficiale, cel de pe blog şi nu în ultimul rând cel de pe forum. Chiar vă rog să le citiţi înainte de a lua la răsfoit numărul din septembrie 2007 al revistei.
În sfârşit, a ieşit. Phew! Şi deşi sunt foarte bucuros, mi-a ieşit smacketeria pe tăte ălea în ultimele zile (nici nu vreau să mă gândesc prin ce a trecut piry). Am dormit puţin, am scris pe forum de la un moment dat eram teleghidat, m-am enervat (că deh, nu merg toate perfect), dar per total a fost o activitate plăcută şi acum nu aştept decât să deschid sticla de şampanie. Sau poate nu. Avem multe goluri de umplut, mult de lucru, nimeni nu s-a pus pe leneveală. Suntem abia la început.
On a side note: Cine spunea că toamna se numără bobocii avea dreptate.
i’m a dinosaur,
joi, 13 sept. 2007, 12:54
[and somebody is digging my bones.]
– Random fact despre 13 septembrie, wiki said:
România : Ziua Pompierilor (la 13 septembrie 1848, a avut loc bătălia din Dealul Spirii între pompierii conduşi de Pavel Zăgănescu şi trupele otomane conduse de Kerim Pasa).
Azi, joi, 13. Filă de jurnal spaic… spai… paştele mă-sii, nu ştiu cum să îi spun. Au trecut peste mine aproape două luni şi n-am mai scris nimic despre mirifica (!!… ?) mea viaţă. Mi-am petrecut timpul între două editări foto, o înregistrare a unei melodii (pe care apropo, o puteţi găsi aici, la secţiunea „listen now”; cu toate astea, mă mai gândesc dacă să îmi inaugurez song gallery-ul de pe last.fm cu surle şi trâmbiţe), luat diverse jocuri la frecat şi alte lucruri pe care n-am de ce să le menţionez aici. Despre viitor nu-i mare lucru de spus, decât că în mai puţin de o lună mă aşteaptă începutul unei vieţi grele de studinte într-ale automaticii. Just great. (mai mult…)
flickr loves me.
miercuri, 29 aug. 2007, 23:56
… sau cel puţin aşa scrie undeva în partea din stânga-sus, deasupra logo-ului.
Din motive de „net-ul îi mare şi vine cu multe opţiuni pentru muritorii de rând ca mine, dar nu numai”, spaicul a hotărât în cele din urmă să îşi facă un umil cont de flickr. Am făcut multe poze în prea scurta mea călătorie prin ţară, şi cum deviantArt-ul îmi place din ce în ce mai puţin (don’t ask), am zis s-o încerc şi pe asta.
Momentan am doar câteva entry-uri noi-nouţe, dar vor apărea pe parcurs. Promit. Acestea fiind spuse, vă invit să daţi cu ochiu’.
căcat
duminică, 26 aug. 2007, 12:41
Iată că a venit vremea (şi nu mă refer nicidecum la ploaia de afară, pe care o tot aştept de ceva timp) să vorbesc şi despre această materie scârboasă, pe care organismele noastre o posedă şi o produc din plin. Pe scurt, după cum orice fiinţă evoluată poate conştientiza, una din dejecţiile animaliere este expulzată prin procesul numit defecaţie şi se numeşte (substanţă) fecală sau, mai pe româneasca vulgară, căcat/rahat.
Este vorba de un amestec mai mult sau mai puţin omogen (diferă în funcţie de individ şi de procesul metabolic în sine) care conţine principalele substanţe nedorite de către computerul biologic numit organism. În lumea animalelor, fecalele au rolul de a marca teritoriul specimenului/grupului şi de a ţine departe eventualii duşmani, datorită proprietăţilor fizice ale materiei în cauză. La oameni, scopul s-a pierdut în mare, dar proprietăţile fizice s-au păstrat: rahatul poate fi de cele mai multe ori vâscos, dar în anumite situaţii se întăreşte sau dimpotrivă, devine lichid; mai mult, acesta are un aspect neplăcut, miroase ca naiba, distruge ficatul celui care stă în apropierea sa, atrage muştele… Exact! Nu doresc nimănui să stea în preajma unor chestii ca cele de mai sus (cacofonia e intenţionată, în scopul de a contribui la atmosferă).
În încheiere voi expune şi motivul pentru care am scris acest post scârbos. Azi-noapte, în faţa blocului meu mirosea a fecale. A trebuit să închid geamul, lucru greu suportabil pe căldura asta infernală. La capătul autostrăzii soarelui, la intrarea în Marele Municipiu, miroase la fel. Se pare că nu s-a mai tras apa de o bună bucată de timp.
Bucureşti de căcat.
teh way we’re heading (three)
vineri, 10 aug. 2007, 16:40
Deşi au trecut luni bune de la primele două părţi (one and two), mi-am propus să mă ţin de cuvânt şi să închei această trilogie (erm… that sounds weird). Am încheiat post-ul precedent folosind cuvântul cheie „control” şi dând ca exemplu Xubuntu, sistem de operare care are în spate un kernel linux. N-am făcut-o întâmplător, deoarece Ubuntu & co. reprezintă exemplul perfect al sistemului de operare echilibrat între aşa-zisul ease of use şi controlul pe care îl ai asupra sa.
Nu ştiu de alţii, dar mie mi-au plăcut de mic jucăriile LEGO, fiindcă le asamblai cu ajutorul unor instrucţiuni (mai mult sau mai puţin), dar cel mai important, ştiai exact ce rol are fiecare parte a întregului. Asta îmi place şi la sistemele Linux. E de ajuns să am cunoştinţe de bază despre ceea ce am în PC (fără să fiu specialist hardware) şi îl pot instala fără prea mari probleme. Sigur, utilizatorul obişnuit va dori un sistem de operare care să îi uşureze acest proces şi să nu îl deranjeze cu prea multe litere pe ecran, deşi paradigma interfeţei grafice mi se pare una greşită (am spus câte ceva despre asta şi în partea a doua). Mai mult de atât, pe linux pot să aleg lejer între o configuraţie bloated, plină de softuri pe care probabil nu le voi folosi niciodată, şi o instalare minimală, care conţine doar strictul necesar. Microsoft, ba chiar şi Apple într-o oarecare măsură, au uitat de acest aspect al problemei. (mai mult…)