căcat

duminică, 26 aug. 2007, 12:41

Iată că a venit vremea (şi nu mă refer nicidecum la ploaia de afară, pe care o tot aştept de ceva timp) să vorbesc şi despre această materie scârboasă, pe care organismele noastre o posedă şi o produc din plin. Pe scurt, după cum orice fiinţă evoluată poate conştientiza, una din dejecţiile animaliere este expulzată prin procesul numit defecaţie şi se numeşte (substanţă) fecală sau, mai pe româneasca vulgară, căcat/rahat.

Este vorba de un amestec mai mult sau mai puţin omogen (diferă în funcţie de individ şi de procesul metabolic în sine) care conţine principalele substanţe nedorite de către computerul biologic numit organism. În lumea animalelor, fecalele au rolul de a marca teritoriul specimenului/grupului şi de a ţine departe eventualii duşmani, datorită proprietăţilor fizice ale materiei în cauză. La oameni, scopul s-a pierdut în mare, dar proprietăţile fizice s-au păstrat: rahatul poate fi de cele mai multe ori vâscos, dar în anumite situaţii se întăreşte sau dimpotrivă, devine lichid; mai mult, acesta are un aspect neplăcut, miroase ca naiba, distruge ficatul celui care stă în apropierea sa, atrage muştele… Exact! Nu doresc nimănui să stea în preajma unor chestii ca cele de mai sus (cacofonia e intenţionată, în scopul de a contribui la atmosferă).

În încheiere voi expune şi motivul pentru care am scris acest post scârbos. Azi-noapte, în faţa blocului meu mirosea a fecale. A trebuit să închid geamul, lucru greu suportabil pe căldura asta infernală. La capătul autostrăzii soarelui, la intrarea în Marele Municipiu, miroase la fel. Se pare că nu s-a mai tras apa de o bună bucată de timp.

Bucureşti de căcat.

Publicat de în .ro, bricks

Comments

  • Gab spune:

    Erm, vezi că acel „ca cele” (la el te refereai, nu?) nu prea e cacofonie, afaik… decât dacă eşti mai catolic decât papa şi începi să spui că şi „pe peluză” sau alte asemenea sunt cacofonii. 😛

  • spyked spune:

    Da, la aia mă refeream. Nu mi s-a părut că sună foarte drăguţ în momentul scrierii. Well, ce ar fi fost post-ul ăsta fără o cacofonie?

  • Comentariile sunt dezactivate.