spyked bricks in the wall

cu bilele curate

[ … sau cum supraviețuia homo sapiens pe vremea primelor PC-uri. ]

Nu știu câți dintre voi stau să se gândească la faptul ăsta, dar viața nu era deloc imposibilă înainte de Google, de Interneți și alte asemenea baliverne pe care mulți dintre noi le savurează în ziua de azi la un loc cu cafeaua de dimineață și în loc de lectură de seară… să nu mai vorbesc de toate chestiile care se petrec între cele două, unele din ele de-a dreptul strigătoare la cer, vorba aia.

Ei, și fiindcă îmi aduc aminte – destul de vag, se pare – de vremurile acelea străvechi [i], dar mai ales pentru că povestirile mele despre cum am ajuns aici sunt destul de schematice, mă simt nevoit să extind articolul Trilemei pe această temă atât cât pot. Îngăduiți-mi să derulez caseta înainte de calculatoarele personale, la partea cu calculatoarele de casă, proiectate în Politehnică și produse de către ICE Felix [ii].

Nu știu cum se face că prin 1992 aveam o sculă din astea prin casă, un HC90 mai exact. Ei, calculatoarele respective nu se deosebesc mult ca aspect de o tastatură banală. Trademark-ul HC este shell-ul, care-i nici mai mult nici mai puțin decât un interpretor de Basic, iar salvarea și încărcarea datelor se face pe bandă magnetică, durata încărcării unui joc (că altceva nu prea avea rost la anii mei și la puterea de calcul a drăciei) fiind deloc neglijabilă. Și cum la vârsta respectivă abia învățam să citesc, printre primele mele lecturi s-au aflat cele două volume [iii] verzi de Basic, a căror copertă o puteți admira în partea dreaptă a articolului. Și uite așa am rupt o vreme HC-ul, deseori în fața unui televizor alb-negru marca Snagov.

PC-urile au apărut în viața subsemnatului relativ devreme, dar mai târziu decât media (undeva în jurul anilor 1995). Pe la serviciul alor mei am avut ocazia să pun prima dată mâna pe un 80486, echipat cu buton turbo, care dubla frecvența procesorului de la 33 la 66MHz. Tot atunci am văzut cum arată floppy-urile de 5″ și oleacă, iar mai târziu un pic am apucat să mă joc, tot în fața unui monitor protejat de un filtru, Prehistorik și Lotus III (asta după ce jucasem primul Lotus pe HC) pe calculatoarele de la școală.

Mai apoi, când mi-am cumpărat propria râșniță, numai eu știu cât am stat să curăț bilele de la șoarecii marca cine-mai-știe (cred că erau făcute pe vapor majoritatea) și praful din ventilatorul procesorului. Îmi aduc aminte că 16MB nu erau tocmai de ajuns pentru Carmageddon, așa că a trebuit rapid să pun încă 16 pe lângă cei existenți. În câțiva ani după primul calculator știu că am trecut la primul Pentium cu MMX [iv], iar apoi rapid de tot la Pentium II, III și IV, în goana după frecvență și memorie [v].

Despre periferice nu am așa de multe de spus. Am schimbat la Winmodem-uri de mi s-a făcut rău, iar cu plăcile video de la Intel mi-a fost ciudă o vreme că nu o puteam admira pe Lara Croft în deplinătatea nudității ei, cel puțin până la primul Riva TNT2. Cel mai tare periferic pe care am avut plăcerea să-l uzez a fost LaserJet, întâi 4 iar apoi 5, imprimante care rupeau tot la nivelul anilor ’90, ba chiar și după 2000 aș putea spune. Faptul că avea implementat PostScript și putea fi configurată să ruleze în rețea de capul ei o făcea cu mult mai sofisticată decât orice inkjet, asta ca să nu mai vorbesc de cele circa trei mii de pagini (alb-negru, ce-i drept) duse de un toner. Ca fapt divers, HP nu mai fac așa ceva în zilele noastre după câte știu.

Ar mai fi multe de spus despre: primul overclocking mai serios care a fost la un pas să-mi prăjească procesorul, monitorul EIZO de 17″ care bătea la fund orice LCD la claritatea culorii (CRT pentru cei ce se îndeletnicesc cu prelucrarea grafică, nu orice rahat) și câte și mai câte. Mi-au trecut prin mâini cele mai proaste componente hardware posibile, dar și câteva piese extraordinare. Și uite așa am trecut de Y2K cu bilele curate, la fel cum o să trec și de Y2K38 și de ceea ce o mai veni după.

1. Adicătelea de cum era acum vreo 15 ani, plus minus doi-trei. [↩]
2. Deși societatea propriu-zisă se pare că încă există, îmi e greu să cred că mai produce ceva în zilele noastre. Poate că unul din cititori știe mai multe și poate să mă lumineze în privința asta. [↩]
3. L. Dumitrașcu, Învățăm microelectronica interactivă. Cărțile se găsesc de vânzare în unele librării online, cel puțin la data scrierii articolului. [↩]
4. Așa, ca și cultură generală, e bine de știut că MMX e predecesorul a ceea ce azi se numește SSE. [↩]
5. E posibil să mai fi menționat: server-ul IBM care găzduiește cărămizile™ are pe dânsul un veritabil Pentium III; mașina, raportată la vremea sa, valorează mai mult decât trei sferturi din plitele încinse vândute de Intel în ziua de astăzi. [↩]