spyked bricks in the wall

despre hackeri

Cuvântul „hacker” are o conotație haiducească în concepția românului consumator de televiziune și dă într-o tentă ușor paranoică în mintea americanului mediu. Asociat cu lumea calculatoarelor, hacker-ul devine acea persoană care „sparge” – deși, pentru a fi cinstiți, putem spune că ăla care sparge e mai degrabă numit „cracker” -, fraudează și în general face rău calculatoarelor sau folosind calculatoarele. Cumva, într-un mod extrem de misterios, eticheta de hacker a ajuns să fie aplicată persoanelor fără cine știe ce abilități tehnice, dar care dau de butoane pentru a face tot felul de tâmpenii, nici ei neștiind prea bine ce – mă refer la așa-zișii „script kiddies”.

Așa se face că subsemnatul s-a hotărât să clarifice o dată și pentru totdeauna ce-i ăla un hacker. Și bineînțeles că vom porni de la rădăcina cuvântului, care este cuvântul „hack”. Cea mai veche folosire publică a acestui cuvânt cunoscută de mine datează cândva la jumătatea anilor 1980, în cadrul unei universități olandeze, în contextul unui banal joc pe calculator [i]. O definiție propriu-zisă este legată oarecum de domeniul ingineriei software și se referă la o bucată de cod care e neelegantă din punctul de vedere al principiilor de proiectare, însă rezolvă foarte bine problema [ii].

Deci dacă hack-ul este o rezolvare mai mult sau mai puțin ad-hoc a unei probleme, atunci hacker-ul este o persoană cu abilități tehnice peste medie care rezolvă probleme practice, fără a fi neapărat un inginer. În această categorie intră de exemplu rezolvarea unor bug-uri într-un program, repararea unor căști folosind un veritabil pistol de lipit sau modificarea mobilierului pentru o folosire mai eficientă a spațiului. La fel de bine hack-urile înseamnă și testarea securității unui card magnetic, a liniei telefonice sau a unui sistem informatic.

E esențial de înțeles faptul că termenului de hacker în sine nu i se asociază nici o conotație etică [iii]. Sigur că o persoană cu abilități tehnice peste medie ar putea avea în teorie puterea de a compromite dispozitive, calculatoare și așa mai departe. Sigur că dacă se poate, atunci se vor găsi indivizi care să facă asta. Totuși, a duce lucrurile atât de departe poate fi un semn al unor fobii cel puțin ciudate.

Cu toate astea, încercarea de a impune o definiție „corectă” a termenului se poate dovedi a fi cât se poate de inutilă. Deja publicații online destinate persoanelor cu înclinații tehnice, așa cum este Slashdot de exemplu, folosesc cuvântul cu același aer de „hackerii sunt Hilter”. Aflăm cum că guvernul american dorește să eticheteze hackerii drept delincvenți, iar aceiași „hackeri” (care hackeri sunt un fel de Illuminati așa, în sensul că nu se specifică exact despre cine este vorba) au ajuns să cumpere blocuri de adrese IPv4 pentru a evita să fie detectați; nu se știe dacă articolele menționate sunt exemple de jurnalism făcut cu piciorul stâng sau dacă pur și simplu ideile astea suprarealiste ajung să devină reale.

Pe dea altă parte Wikipedia prezintă o definiție care se apropie oarecum de cea de mai sus. De asemenea, există un manifest (incluzând o definiție) referitor la hackeri și ceea ce îi face ceea ce sunt. În fine, Paul Graham are un articol care acoperă și chiar depășește sfera acestui articol, în caz că doriți să citiți mai multe pe temă.

1. De altfel, jocul hack a dus, în urma distribuției pe Usenet, la apariția lui Nethack. Acesta din urmă a făcut istorie, toate jocurile de tipul Hack & Slash plecând din acest punct. [↩]
2. Nucleul Linux este un exemplu de program constituit în mare parte din hack-uri, din care unele au și ajuns probabil standarde de facto în industrie. [↩]
3. Există o concepție de etică a hackerilor, însă aceasta se referă mai degrabă la drepturile și libertățile persoanelor de a avea acces la informație etc. [↩]