spyked bricks in the wall

Diablo II

Citind un editorial ceva mai vechi dintr-un numar LEVEL, mi-am adus aminte ca pe hard-ul meu inca mai sta jocul asta (cu un char de abia level 16, la care mai lucrez din an in paste, cand am timp… dar poate asta e mai putin important). Desi mi se intampla mai rar sa scriu despre un joc inainte sa il termin (pe Diablo 2 nu l-am terminat, spre rusinea mea, nici pana in ziua de azi. Ultima data ajunsesem pe undeva prin actul 3). Piry spune bine ce spune in articolul de pe blog-ul sau, am mai spus-o si eu. Nu se mai fac jocuri cum se faceau acum 10-20 de ani, iar seria Diablo a fost una din cele care au stabilit un standard in ceea ce priveste hack’n’slash-urile (hack’n’slash kids, hope you know care-i diferenta dintre hack’n’slash si RPG).

Åži fiindca anumiti factori chiar ma starnisera la un moment dat, am dat un install la Diablo 2 si mi l-am creat linistit pe Spaicu, un paladin ce urma (sau urmeaza) sa rupa tot in cale… desi tot mi-am zis ca o sa incerc Druid-ul ala odata si-odata. Nu stiu unde o sa ii mai intalnesc pe aia mici care si-l striga pe Rakanishu, pe aia oleaca mai mari care il invoca pe Bishibosh (printr-o Diablo Bible ii gasisem si pe astia doi, au si ei niste ranguri pe undeva pe-acolo). E adevarat, Diablo 2 nu are cum sa se compare cu nici un alt RPG trv (gen Fallout sau Daggerfall), dar are pe de o parte simplitatea (care, printre altele, te indeamna spre a-ti strica/schimba mouse-ul) unui action si pe de alta parte un pic din complexitatea unui RPG (skill-uri, magie, chestii destul de importante incat sa te faca sa te gandesti bine inainte sa faci o alegere). Sigur, pana la urma totul se reduce la da-i si taie-l, dar mai sunt micile chestii care adauga mult la farmecul jocului: gambling-ul, gossip-ul (vanzatoarea de arme din actul I se cam da pe langa barbarul nostru…), povestea propriu-zisa a jocului.

in detalii tehnice chiar nu are rost sa intru. Nu cred ca ar putea sa aiba cineva in ziua de azi probleme cu rularea jocului, grafica nu e nici ea exceptionala (dintr-un anumit punct de vedere n-am dreptate), dar e totusi bine realizata, nu mai vorbesc de filme care sunt absolut genial facute (deh, Blizzard). Una peste alta, un Oldie but Goldie care cel putin pe mine ma ajuta sa ma refulez (ma uit la zombies aia urati si imi imaginez ca sunt toti dirigu’).

Daaaa, sunt un nostalgic…