spyked bricks in the wall

după 20 de ani, snes

… cu sincere regrete pentru producătorii de jocuri din 2010 (sau de ce nu se poate fără umbrelă).

SNES, acronim pentru Super Nintendo Entertainment System, urmaș al lui NES, a fost scos oficial pe piața japoneză de către nimeni alții decât Nintendo cam acum douăzeci de ani pe vremea asta, plus minus o lună, apărând în Europa cu vreun an și jumătate mai târziu. Principalul feature adus de SNES față de predecesorul său a fost arhitectura bazată pe cuvinte de 16 biți, fiindcă sinceri să fim 16 biți, adică doi octeți (adică un short int), erau de ajuns pentru necesitățile grafice ale vremurilor în cauză.

Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar subsemnatul e un individ peste măsură de pretențios când vine vorba de jocuri. Cum o voce lăuntrică îmi spune că am îmbătrânit, trebuie să recunosc că nu mai am răbdare să petrec prea mult timp cu toate drăciile astea consumatoare de timp. Cu câteva excepții – ori clasice, ori jocuri foarte-foarte scurte -, renunț fără jenă cam la orice joc, la jumătatea lui în cel mai bun caz.

Una dintre excepții, care este de fapt mai multe, adicătelea o mulțime, se constituie dintr-o serie de RPG-uri lansate nicăieri altundeva decât, ați ghicit, pe SNES – excepție care, drept să vă spun, se manifestă crunt, prin cinci ore de joc dintr-un foc, făcând gamer-ul să uite complet de muncă, școală, mâncare, somn sau alte astfel de probleme cotidiene. Ei, iată că zidarul nostru (adică eu) și-a propus să prezinte vreo două-trei titluri – nici pe de parte singurele jocuri răsărite de pe Super Nintendo, dar suficiente pentru moment.

Primul și primul titlu care-mi vine în minte de fiecare dată când mă gândesc la SNES nu este Super Mario, așa cum s-ar aștepta vreo trei sferturi din nostalgici, ci Final Fantasy, cu VI în coadă. Despre Final Fantasy sunt sigur că ați auzit [i], dincolo de titlul pompos și… japonez. Ce-i deosebit la FF-uri e că poți da și cu vraja, dar poți la fel de bine să ai personaje care dau cu sabia sau roboți sau oameni ai junglei. Chiar dacă matematica evoluției personajelor nu-i atât de complexă ca în jocurile bazate pe D&D, măcar bătăliile sunt antrenante, povestea e fun iar muzica… muzica e de obicei Nobuo Uematsu. Și nici nu intru în detalii precum mărimea universului jocului.

EarthBound e genul de joc care iese în evidență prin faptul că nu e deloc violent, și cu toate astea îți dă ocazia să le dai în cap fără milă săracelor animale. Universul EarthBound e unul uman mai tot timpul, cu excepția momentelor când încetează a fi uman. În plus, mă regăsesc cumva în personajul principal, un flăcău pe nume Ness, prin prisma faptului că și dânsul se confruntă constant cu problema de a da șuturi sub coadă câinilor vagabonzi și/sau alte creaturi pământene sau extraterestre ce bântuie orașul.

Voi încheia scurta-mi relatare cu Chrono Trigger. Acesta din urmă nu se deosebește cu mare lucru de seria Final Fantasy (ba chiar a fost vândut într-un box set FF). Și totuși vorbesc despre acesta separat, deoarece l-am redescoperit acum două zile, asta după ce l-am descoperit acum mai mulți ani. Ei, Chrono Trigger, la fel ca și Final Fantasy [ii], se desfășoară într-o lume presărată cu tot soiul de entități, de la cele magice până la cele avansate din punct de vedere tehnologic – lucru deloc întâmplător, având în vedere că acțiunea se desfășoară în mai multe perioade de timp. Una peste alta, CT nu e FF, fiindcă în primul rând doar FF e FF și în al doilea rând doar CT e CT și iată că așa stau lucrurile pe lumea asta.

Sigur, am putea să mergem mai departe către jocurile altor genuri, așa cum este și seria Zelda; am putea la fel de bine să ne întoarcem în timp la Final Fantasy III sau IV sau să mergem mai departe către Playstation și al lui FFVII sau VIII. Morala poveștii e că developerilor, designerilor, producătorilor de jocuri din zilele noastre li se recomandă să poarte umbrelă când fac jocuri, deoarece… păi uite, chiar și cu douăzeci de ani mai târziu, când jocurile au evoluat ceva ce nu se mai poate, cele vechi de SNES tot fac pipi din adâncurile stratosferei pe titlurile mai noi.

Post Scriptum: Am omis neintenționat faptul că jocurile menționate mai sus (și nu numai) se găsesc de descărcat gratuit pe Interplasă și nu par a fi protejate de vreo licență (nu că ar fi asta vreo problemă). Iar emulatoare se găsesc cu duiumul, așa că dați cu Google-ul în ele. May the ROMs be with you [iii].

1. Iar de nu, apăi atunci rușine să vă fie. [↩]
2. Cum a reușit de altfel și Septerra Core, după modelul acestora. Îl menționez aici fiindcă e probabil singurul RPG console-style lansat exclusiv pentru PC. [↩]
3. Cu permisiunea timpului atât de prețios, care este, poate intru cândva și în subiectul ZX Spectrum, cunoscut la noi sub alte nume. [↩]