spyked bricks in the wall

gânditul în era tehnologică

Dădeam acum ceva timp pe twitter – asta apropo de inutilitatea μ-blogging-ului; aș putea spune, cu un anumit grad de incertitudine, că și articolul ăsta e inutil, la fel cum blogging-ul în sine poate fi considerat lipsit de utilitate, dar nu-i de mirare că treburile astea inutile tind totuși să conteze, tot cu un anumit grad de incertitudine – peste un link către un post destul de interesant. Pe scurt, pentru cei cărora le e lene să parcurgă textul, autorul relatează cum că îi vine nu știu ce idee măreață, pe care mai apoi o pierde în procesul de a găsi o modalitate de a reține ideea cu pricina. Apoi sunt trase niște concluzii referitoare la importanța memoriei și a limbajului – caracterizat în speță prin scris – ca și caracteristici fundamentale ale speciei umane.

Asta m-a trimis apoi cu gândul la un alt articol (iar pe acesta din urmă vă invit să îl citiți singuri) pe marginea căruia mi-am dat cu părerea – în felul caracteristic în care un oarecare își dă cu părerea vizavi de o problemă, fără a fi specialist în domeniu; nu-i bai, e o chestie care stă la baza democrației, iar democrația, ehei, mare doamnă. De-aici putem trage o concluzie, și anume că e foarte posibil ca tehnologia să ne facă mai leneși. Mai leneși decât ce? S-ar părea că ne face mai leneși decât eram înainte să existe miracolele astea ale tehnologiei moderne.

În primul rând că pe undeva e destul de probabil ca atribuirea asta a fenomenului numit lene tocmai tehnologiei să fie o greșeală imensă. Lenea este, în lumea modernă, un termen sinonim cu eficiența. Nu ești eficient dacă muncești mai mult decât trebuie. Pe de altă parte, poți fi eficient dacă tu stai în timp ce o mașină rabotează (în sensul cel mai general al cuvântului) în locul tău, condiția fiind aceea ca mașina să facă aceeași treabă cu rezultate mai bune și într-un timp mai scurt. Mașinile din ziua de astăzi îndeplinesc cu succes această condiție, dar să nu uităm că motivul pentru care s-a ajuns aici nu este tehnologia în sine – la urma urmei, tehnica este doar un set de mijloace de a obține ceva concret, nu neapărat necesar, dar de obicei rezultatul deține și această proprietate -, ci necesitatea de a produce cât mai mult, nevoie care a dus la etapa inițială a industrializării. Așadar, putem spune că în lumea modernă lenea se manifestă prin nimic altceva decât economie, căci ea se ocupă de eficientizare.

În al doilea rând, să discutăm un pic aspectul psihologic al problemei. Autorul primului articol a născut o idee, apoi a petrecut în jurul a zece minute să își găsească un loc în care să o noteze (deja focus-ul s-a schimbat complet), după care ia ideea de unde nu-i. Explicația riguroasă (cât de riguroasă poate fi psihologia) e una banală, la nivelul clasei a 10-a: individul nostru și-a mutat informația în memoria de scurtă durată (un fel de cache, pentru cei care cochetează cu calculatoarele) și apoi a făcut o schimbare de context, ceea ce a rezultat în mod evident în distrugerea, mai mult sau mai puțin, a informației anterioare. Și dați-mi voie să cred că faptul că omul modern are naivitatea să înoate într-un morman de gadget-uri doar pentru a-și nota câteva idei simple, asta în contextul în care încă se mai produc creioane și hârtii, n-are nici o legătură cu tehnologia (cu marketing-ul poate).

Totuși, putem observa că utilizarea tehnologiei poate ajunge să pună probleme – câți copii autiști au ieșit din cauza televizorului? Nimic în comparație cu numărul aceluiași tip de indivizi (sau poate un pic mai „bolnavi”) generat de Internet -, probleme de ordin social, probleme psihologice (atât la nivel cognitiv cât și comportamental) și așa mai departe. Sigur că nu am cum și nici nu vreau să tratez toate problemele astea într-un singur articol, motiv pentru care o să încerc o abordare cât mai generală.

La nivelul cel mai de jos, omul nu-i cu nimic diferit de orice alt animal. Are nevoie să se hrănească, să se odihnească, să se reproducă și cam aici se încheie lista. Spre disperarea creaționiștilor, și aici se aplică regula după care cel mai „capabil” (puternic din punct de vedere fizic, inteligent, adaptabil etc.) supraviețuiește și, statistic, mereu există în cadrul populației un procent de indivizi care mor mai repede. Chestia asta are mai multe aspecte, astfel că mereu vor fi unii care vor avea ce mânca dar nu-și vor permite un acoperiș, alții cu manifestări sociopate etc. În condițiile astea, probabilitatea ca societatea să degenereze brusc în altceva e destul de mică. Cea de degenerare treptată e ceva mai mare, dar pe onoarea mea, în cazul ăla nici nu va mai conta – e clar că nu există un grup de nebuni care să conțină un om sănătos, normalitatea (a percepției și nu numai) fiind dictată exclusiv de majoritate.

La un nivel mai înalt, voi da un exemplu: fie un individ, X, care trebuie să rezolve o ecuație. X poate citi câteva cărți de matematică (ceva mai multe dacă vorbim de ecuații integrale sau diferențiale, de exemplu) și rezolva singur ecuația sau poate face outsourcing, apelând la ceva în genul wolfram alpha sau tăticul lui, Mathematica… sau la colega de clasă. În orice caz, e complet eronată concepția conform căreia X trebuia (la modul imperativ) să învețe să rezolve ecuația, doar fiindcă așa i-a spus profesorul de matematică, în condițiile în care X e în stare să fenteze sistemul. În plus, orice persoană care trebuie să învețe să rezolve ecuații este implicit constrânsă de demonstrarea rezolvării, după standarde. Dacă X se află în situația asta iar el pune un program să îi rezolve problemele, atunci individul nostru imaginar își cam taie singur craca de sub picioare (la fel cum un motociclist care iese proaspăt din școală și ajunge cu 200km/h într-un stâlp o face pe răspunderea proprie, de exemplu).

Concluzia, abstractizând la un nivel și mai înalt, e că înțelegerea unei probleme presupune automat cunoașterea naturii acesteia, iar rezolvarea ei necesită cunoașterea domeniului problemei, posibil (și destul de probabil) și domenii conexe. Faptul că în foarte multe țări din lume sistemul de învățământ e la pământ nu înseamnă că nu se va mai face știință în viitor, ba dimpotrivă. Nu tot ceea ce înseamnă învățământ trebuie să fie după standarde și orice standard în orice domeniu al cunoașterii poate fi schimbat în timp, fapt la care contribuie întâmplător și Internetul.

În plus, problemele cele mai mari ale omenirii sunt tot lipsa de mâncare, vremea și cutremurele. Că ele vor fi rezolvate de ecuații diferențiale, ecuații ce descriu o formă fractală sau de pastafarieni, asta rămâne de văzut. În orice caz, dacă ați ajuns aici cu cititul (o mie de cuvinte e totuși ceva) înseamnă că Internetul și tehnologia sunt pentru gândit pericole mai mici decât par la o primă vedere.