spyked bricks in the wall

i’m a dinosaur,

[and somebody is digging my bones.]

– Random fact despre 13 septembrie, wiki said:

România : Ziua Pompierilor (la 13 septembrie 1848, a avut loc bătălia din Dealul Spirii între pompierii conduşi de Pavel Zăgănescu şi trupele otomane conduse de Kerim Pasa).

Azi, joi, 13. Filă de jurnal spaic… spai… paştele mă-sii, nu ştiu cum să îi spun. Au trecut peste mine aproape două luni şi n-am mai scris nimic despre mirifica (!!… ?) mea viaţă. Mi-am petrecut timpul între două editări foto, o înregistrare a unei melodii (pe care apropo, o puteţi găsi aici, la secţiunea „listen now”; cu toate astea, mă mai gândesc dacă să îmi inaugurez song gallery-ul de pe last.fm cu surle şi trâmbiţe), luat diverse jocuri la frecat şi alte lucruri pe care n-am de ce să le menţionez aici. Despre viitor nu-i mare lucru de spus, decât că în mai puţin de o lună mă aşteaptă începutul unei vieţi grele de studinte într-ale automaticii. Just great.

Iar acum revenind la prezentul care mă interesează pe mine, şi la muzica mea… ţinând cont că nu am timp să scriu chiar despre tot ceea ce îmi doresc, voi face o listă cu albumele pe care le ascult în ultimul timp:

• King Crimson – Three of a Perfect Pair, The Power to Believe: două albume originale în felul lor. Primul mi se pare prea scurt de câteva săptămâni încoace, deşi combină comercialul cu stilul original KC (nu KFC), iar al doilea e caracterizat printr-un sound mai „2003”, ceva mai avangardist pentru vechimea celor mai mulţi membri din trupă (adică Fripp şi Levin, deşi pe album bassist e Trey Gunn).
• De la gezişti vine albumul Duke Ellington & John Coltrane: nu-s prea multe de spus, pur şi simplu merită toată atenţia; lista de track-uri e plină de classics.
• Back to prog, Spock’s Beard – Beware of Darkness, Day for Night: title track-ul de pe Beware of Darkness (al doilea album de la the Beards, btw) e cover după melodia lui George Harrison, dar albumul în sine sună într-un mod aparte. La fel şi Day for Night, care prezintă oricum un stil un pic mai matur. Vocea lui Neal Morse e superbă, iar părţile exclusiv vocale (ca cele de pe Thoughts sau Gibberish) m-au lăsat mască.
• Emerson, Lake & Palmer – Tarkus: despre ăsta nu pot să spun decât că-i genial. Stă la loc de cinste, alături de Dark Side of The Moon, Fragile, In The Court of The Crimson King sau In Rock. ‘Nuff said.

Cam atât pentru ziua de astăzi, joi, 13.