întâi
joi, 24 mai 2007, 15:31
Am fost mereu aici. Deşi tenul nu îmi e deloc cutat, parcă aş fi trăit mai mult de o viaţă. Nu ştiu care-mi e trecutul, iar despre viitor nu aş mai putea vorbi. Mi-a rămas doar prezentul, colorat în nuanţe de gri ca un cântec într-o tonalitate majoră peste care se derulează o temă în aceeaşi gamă, dar minoră. Copilul din mine e în comă de ceva timp, i-am dat şanse minime de supravieţuire. În rest, totul a murit deja, am rămas doar eu şi cu mine, personajele unei veritabile drame a cărei intrigă nu o poate desluşi nimeni.
Nu mai ştiu cum îmi sună vocea, ei nici atât. Dar continui, în tăcere, să port o conversaţie ce nu se va termina niciodată, un schimb de replici tăioase, discuţii în contradictoriu şi argumentări peste argumentări. De parcă le-ar înţelege cineva înafară de mine. Nu ştiu dacă pot ajunge undeva cu toate astea, tot ce ştiu e că nu mă pot opri din vorbit.
Mai mult de atât nu aş putea să spun, fiindcă sunt orb. Nu văd decât vagi lumini, umbre, reflexii, unde, toate purtându-mă într-un joc halucinant al vieţii. Din orice punct aş privi, eu nu deţin adevărul. Adevărul există, nu există, e într-o superpoziţie. Oricare ar fi el, nu vreau să îl ştiu fiindcă nu ar putea fi decât ceva terifiant. Acesta nu este adevărul.
Comentariile sunt dezactivate.
Comments
hai să ne trăieşti şi să ne dai în continuare cu cărămizi în cap, blogu’ lu’ spyked.
„I have always been here” – A New Machine :).
„This is not reality” 🙂
Interesant, traiasca blogu’ lu’ spyked :).
Oh and keep talking.
Reflections of reality, slowly coming into view.
Un bec agonizează, există, nu există…