spyked bricks in the wall

întâiul lui decemvrie

Acum vreo zece minute îmi bătea soarele (care, apropo, se cam pregăteşte pentru apusul de peste două ore) fix în ţeastă. O fi vreun semn bun, nu ştiu. Cert e că, la fel ca şi în anii precedenţi, ziua asta îmi lasă acelaşi gust fad. La parada solemnă de la Arc se prezintă tehnologiile noastre militare de top (să fim serioşi, armata e încă în groapă) şi… cam atât! Asta e ziua de 1 Decembrie. Presa îşi mai aminteşte să vorbească de spitalele noastre de toată jena (şi cadre pe măsură), de educaţia de-a dreptul sublimă (dar care lipseşte cu desăvârşire) a tineretului şi de bradul imens din Piaţa Urinii, fiindcă altfel nu mă pot exprima. Ca de obicei, s-au blocat poteci şi s-a scos iarbă pentru a se băga bani într-un proiect de toată fecala, când Bucureştiul e făcut praf în felul lui aparte (cei care stăteau aseară la intersecţia Bd. Timişoara cu Vasile Milea şi aşteptau – singuri, că vreun Garcea n-am văzut – să se elibereze traficul… ăia, dar nu numai ei, ştiu bine despre ce vorbesc).

Nu îmi e ruşine de faptul că sunt român, dar mă apucă nervii instantaneu când îmi trece gândul ăsta prin minte. Şi fiindcă nu vreau să fac ulcer, să mă internez vizavi de Buster* sau să mor de inimă rea, singura semnificaţie pe care o are ziua de azi pentru mine este sosirea iernii calendaristice.

[*] – Domnul de.be.ca. nu locuieşte vizavi de vreun bordel, asta vă pot spune cu siguranţă.