spyked bricks in the wall

o zi

… si inca una ca oricare alta? Cert e ca acum 87 de ani pe vremea asta se intampla ceva. Nu pot sa spun exact ce, fiindca e destul de usor sa spui „mda, s-au unit chestiile alea” si cam greu sa vezi starea in care erau toate lucrurile atunci (mai ales ca eu sunt un pic paralel cu istoria, nici macar pe-aia de la scoala, mutilata cum e ea, nu prea am chef sa o invat). in primul rand, cu 70 de ani in urma evenimentului exista o „gasca” care o tot dadea cu ideea asta nationala, s-a incercat sa se schimbe ceva inca de pe atunci dar multi nu erau de acord, asa ca ne-am procopsit cu un rege pe cap, poate fiindca nu eram inca pregatiti. Dupa aia stau si ma gandesc in ce context am facut noi unirea asta, unul nu tocmai fericit. O Europa slabita incerca sa-si revina din ameteala razboiului si noi am profitat din plin de situatie. Dupa ce prin martie Basarabia si Bucovina au avut curajul sa tipe, in decembrie s-a stabilit in mod oficial (cel putin pentru noi, romanii) unirea propriu-zisa, si nu oricum, ci cu Transilvania intrata in carti. Nu-i de mirare, ungurii erau pe o pozitie cat se poate de proasta, deci era momentul oportun sa facem pasul asta. Bucurie mare… am avut puterea sa ne bucuram desi pierdusem un pic peste 500.000 de oameni in razboi (nu tocmai putini, zic eu. Cifra exacta se gaseste aici).

Astazi nu stiu cata lume mai sta sa se gandeasca la toate detaliile astea, romanul isi atarna steagul la fereastra si gateste traditionalul ciolan de post (??). S-au cam uitat toate numele alea mari ale oamenilor care s-au zbatut pentru unire, mie nu imi vine nici unul in minte in momentul asta. Imnul lui Andrei Muresanu e pregatit sa fie cantat pe ritmuri de dance, sau mai stiu eu ce, deci avem libertatea deplina sa dam cu piciorul solemnitatii, vremurile s-au schimbat. Desi sper sa ma insel, cred ca s-a pierdut esenta semnificatiei zilei de 1 decembrie, e doar o zi in care stam acasa si sarbatorim o Mare Unire despre care nu stim mare lucru. De ce ne bucuram, din cauza unirii sau fiindca stam acasa? Nu, n-am pretentii de mare patriot, dar uneori treaba cu „doar o vorba s-ati mai spun” (asta pentru a evita vreun nume) se aplica si in alte domenii, lucru un pic cam trist fiindca trecutul e usor de observat (dintr-un anumit punct de vedere) si ne defineste si azi ca natiune.

Spuneam ca nu sunt mare patriot fiindca ma bag in aceeasi oala cu ceilalti romani, aia care nu stiu exact ce sarbatoresc azi si de ce marele tam-tam. Daca mi-as fi iubit tara asa de mult, probabil ca ma apucam sa iau in bascalie o Romanie slaba dintr-o Europa ce sta sa se aprinda (vezi Londra si Parisul), dar am decis sa dau un ton cat mai serios aberatiei mele. si inchei pe acelasi ton, cu o urare (fara nici un fel de conotatii PRM-istice): La mai mare!