on books

marți, 30 sept. 2008, 12:39

Plecând de la ideea superbă conform căreia „knowledge should be free” (care a servit doar ca pretext; vroiam de fapt să găsesc „What Is Life” a lui Schrödinger), m-am decis să dau un search pe tema free ebooks & company. Am dat peste site-uri mai mult sau mai puţin utile, iar dintre acestea din urmă voi menţiona doar două. Unul din ele e Wikibooks, care conţine materiale user-contributed şi (de obicei) mai puţin cunoscute, cu aspect ştiinţific şi educaţional.

Al doilea e binecunoscutul Gutenberg, unde se poate găsi cam orice, de la beletristică la filosofie sau ştiinţă. Am fost surprins să dau peste partituri, audiobook-uri şi o carte în română, plus două cărţi cel puţin interesante, una scrisă de Lorentz şi una de Maxwell (other physicists included).

Site-urile româneşti de cărţi online mi s-au părut în general respingătoare. Nu mă deranjează că sunt magazine virtuale (plătesc pentru o carte care mă interesează), ci fiindcă par concepute cu piciorul stâng şi nu cu una bucată creier, motiv pentru care mă cam feresc să cumpăr, excepţie făcând editurile deja cunoscute care au magazine online. Totuşi, nu exclud posibilitatea existenţei unor locuri în care mintea mea nu a pătruns încă. Vă aştept să daţi cu link-uri în mine.

Comments

  • Ionel spune:

    Aleluiah brother!

    Gand la gand vis a vis de broblema!

    ia verifica http://www.pravaliacucarti.ro

  • spyked spune:

    Mulţumesc frumos pentru site 🙂 .

  • cosu spune:

    Am voie sa pun linkuri cu warez aici ? Ca avem sa va dam cateva …

  • Ionel spune:

    Deci care este parerea despre pravaliacucarti punct ro?

    (ca sa aiba o finalitate ideea…..)

  • spyked spune:

    cosu: Dacă aş fi fost sigur că „promovarea” (parcă ăsta era termenul folosit prin legi) a site-urilor de genul e o chestie legală, aş fi zis că e ok. Dar aşa, nu ştiu ce să zic. 🙂

    Ionel: Personal, m-am lăsat convins de site (în sensul că nu am dat de aspecte deranjante) şi o să fac comandă când găsesc mai multe titluri care mă ating la coarda sensibilă.

  • Comentariile sunt dezactivate.