un exemplu de design prost pe web
vineri, 23 mart. 2012, 20:38
Este site-ul din următoarea imagine:
The Global Mail – care apropo, au făcut un reportaj despre cum lucrurile se schimbă în Pyongyang!1 – nu e nici de departe cel mai prost site pe care l-am văzut de când umblu pe Interneți, cel puțin nu în ceea ce privește interfața. Din varii motive reușesc să dau zilnic peste site-uri cu un design oribil, care parcă e făcut să-mi distrugă ochii, asta atât datorită unor relicve gen Adobe Flash cât și din cauza unor designeri care au consumat prea mult canabis sau ceva de genul. Bun, dar atunci de ce m-aș apuca eu să mă leg tocmai de exemplul ăsta particular, când pot la fel de bine să iau un site românesc la întâmplare și să-l toc până mă dor degetele și fac praf tastele și așa mai departe. (mai mult…)
interacțiunea om-mașină ca act de comunicare
duminică, 18 mart. 2012, 00:28
Citind [i] un articol care face încercarea de a lega mediul UNIX de literatură, m-a lovit în crestetul capului ideea că eu nu m-am gândit până acum să leg iadul abstractizării de interacțiunea om-calculator. Cum a reușit creierul meu să omită această legătură foarte importantă n-am de unde să știu, însă consider că trebuie remediată problema cât mai repede cu putință, deci voi purcede imediat la a trata subiectul.
Putem cădea de acord, conform The Elements Of Style, că există două paradigme mari și late care se disting în interacțiunea om-mașină și în particular în interacțiunea om-sistem de operare. Prima presupune tipărirea explicită de comenzi care fac mașina să execute chestii, deci este în principiu proactivă, în timp de a doua constă în interacțiunea cu elemente grafice în măsura în care acestea sunt disponibile pe ecran, deci este în mare parte reactivă. De fapt firește că adevărul e undeva la mijloc, motiv pentru care nici nu are rost să fim snobi și să înfierăm GUI-ul drept o prostie [ii] și să catalogăm interfața textuală drept Α și Ω.
Ar fi ok totuși să afirmăm că interacțiunea prin text este mult mai apropiată de ideea de comunicare lingvistică, în timp ce interfețele grafice se aseamănă mai mult cu manipularea unui mediu abstract virtual. Cea dintâi paradigmă e evident mai complicată decât cea de-a doua, dat fiind faptul că orice copil învață să ia obiecte și să le bage în gură în primele luni din viață, pe când stăpânirea limbajului necesită un antrenament îndelungat ajutat de educație formală și așa mai departe. Sigur, la nivelul cel mai de jos se întâmplă că și limbajul corpului e un act de comunicare important, însă noi dorim să discutăm cu calculatorul idei, nu semnale de împerechere, motiv pentru care îmi permit să reduc domeniul comunicării, referindu-mă strict la limbaj atunci când vorbesc despre aceasta. (mai mult…)
- Via Google+, care apropo, în cazul ăsta a reușit să-mi dea un plus de utilitate considerabil. [↩]
- Ba dimpotrivă, oamenii de la Xerox care au inventat tipul ăsta de interfață au fost geniali. Pe deasupra au mai fost și sănătoși la cap, deci nu i-au dat în judecată pe Apple și Microsoft după ce le-au „furat” ideile, că doar asta au făcut, nu? [↩]
muzică și matematică
sâmbătă, 10 mart. 2012, 19:50
Pe parcursul discuțiilor pe teme muzicale cu diverse persoane – fie ei/ele muzicieni profesioniști, medici, ingineri, arhitecți, nu contează; toți sunt ascultători de muzică – subsemnatul este lovit în mod constant în ceafă de către o palmă metaforică. Această lovitură se concretizează prin argumentul dureros și greu de atacat „formația/melodia X, Y sau Z este prea matematică”. Argument care nu-i complet invalid, dar care m-a făcut mereu să mă simt cumva stânjenit ca un ascultător de chestii ciudate ce mă aflu pe ăst pământ: Dream Theater, Meshuggah, Änglagård, Tool, Sleepytime Gorila Museum, acestea sunt doar câteva exemple de formații ce interpretează în prezent piese complicate, cu iz matematic.
Spuneam că argumentul nu-i complet invalid. În fapt argumentația asta se constituie pe două elemente complet necorelate pentru orice individ care-și spune muzician. Prima chestie face o referire la muzica ceva mai simplă, mai ușor de înțeles, care în același timp are șanse mai mari să fie expresivă. Expresivitatea e o calitate deosebit de importantă a artei și implicit a muzicii și se întâmplă că statistic vorbind sunt șanse mai mari să vezi muzicieni de blues care să cânte expresiv și să îți răscolească astfel toate simțurile [i].
… spre deosebire de rock-ul progresiv, de avangardă, sau pur și simplu math rock (aspectul genurilor și subgenurilor muzicale oricum e irelevant aici), unde focus-ul cade mai tare pe al doilea element, adică pe tehnică. De aici vine și impresia greșită că această focalizare ar exclude expresivitatea din muzica complexă. Idee falsă, deoarece un adevărat virtuoz trebuie să poată surprinde atât printr-o tehnică impecabilă cât și printr-o capacitate de exprimare coerentă și clară a ideilor muzicale. E foarte adevărat, anumiți instrumentiști (atenție, vocea este și ea un instrument) sună ca un patefon stricat, repetă aceleași fraze fără oprire și fără a exprima vreun fond prin ele, corespondent cu discursul unui politician. (mai mult…)
- În mare pentru că interpreții de folclor caută mai degrabă să-și cânte durerea decât să scoată untul din instrument. [↩]
proprietatea intelectuală, implicații tehnice
vineri, 9 mart. 2012, 19:11
Dat fiind faptul că sunt filosof în aceeași măsură în care Ilie Moromete e filosof și dat fiind de asemenea faptul că nu sunt specialist în probleme de economie și cu atât mai puțin în probleme de drept, eu unul nu pot nici măcar să încep a concepe o etică a pirateriei. Eu doar am observat ceea ce mi se pare a fi o problemă gravă, iar mai departe cine are ochi să și-i belească.
Ceea ce pot face însă e să mă uit la problemă dintr-un unghi familiar mie, anume cel tehnic, unghi din care tot privesc lucrurile în ultimii șase ani sau mai mult. Scurta descriere a anatomiei modelului proprietar tratează deja o parte din aspectele care contribuie la toată această babilonie însă nu intră prea tare în detalii, astfel că rămâne ca dânsele să fie penetrate în cele ce urmează. Propun astfel să mergem în continuare pe linia produselor de tip software, în ideea că se pot face în principiu analogii cu restul lucrărilor mai mult sau mai puțin artistice care-s în același timp și proprietate intelectuală, dar mai ales deoarece software-ul pune cele mai mari probleme din acest punct de vedere.
Și voi începe direct cu motivul care stă la baza tuturor problemelor: software-ul în esența sa (și poate doar acolo) este fără dubiu o formă de exprimare aparținând domeniului public, în aceeași măsură în care pictura spre exemplu aparține domeniului public, în virtutea faptului că exprimarea denotă prin definiție comunicare. Diferența principală constă în faptul că expresia software-ului e îngrădită de rigoarea matematicii, orice algoritm convențional reducându-se la idiomuri/formalisme standard. (mai mult…)