the new blog and the old blog
duminică, 28 nov. 2010, 14:53
Ca zeu al propriei mașinării (care este) ce mă aflu, mă găsesc – cel puțin de vreun an-doi încoace – în postura neplăcută de a căuta o cale cât mai concisă de a pune în pagină conținutul acestui blog. Spun „în pagină” și nu „pe foaie” și mă refer la „conținut” și nu la „idei” fiindcă în propoziție este vorba despre aspectul pur estetic-vizual al problemei. Iar subsemnatul a avut mereu o atitudine războinică față de pictat, desenat și alte chestii grafice, excluzându-le pe cele stimulatoare de chestii.
În termeni mai colocviali, mi-am făcut de unul singur și de ceva timp încoace o problemă gravă în a găsi o temă vizuală care să exprime fix ceea ce vreau eu, nu mai mult, iar mai puțin nu cred că se poate. Drăcia asta de WordPress oricum e optimizată pentru performanță cam ca sexul feminin pentru a face pipi din picioare, ba chiar mult mai prost [i], deci cea mai mare prostie ar fi să-l mai încarc eu cu diverse, iar prin diverse înțeleg inclusiv publicitate (aviz flămânzilor). (mai mult…)
- În plus, mașina gazdă nu-i cel mai supersonic dintre avioane. [↩]
o terra eficientă
sâmbătă, 27 nov. 2010, 13:40
Citeam mai adineauri, dându-mă ca internautul pe Interneți, un articol de pe blog-ul Mirunei. Articol care pleacă de la ideea că premisa certurilor recente – așa, ca la ușa cortului, dar mai-mai să izbucnească într-o păruială serioasă – între cele două Corei e una în primul rând economică, cum era de așteptat; însă răzbelul nu pare a fi cauzat de foamea de resurse în sensul clasic al cuvântului, ci dimpotrivă, de interesul preluării unei piețe de desfacere cât mai largi.
Ipoteza se poate dovedi a fi perfect validă, de ce nu. Ceea ce m-a gâdilat la intelect este însă al doilea paragraf, care pune în lumină niscaiva date statistice, pe baza cărora se și trag câteva concluzii. Și uite așa, mergând pe același common sense, am putea da în aceeași patimă de care suferă diverși activiști: uite, multe populații se constituie din indivizi săraci lipiți pământului, iar din ăștia o bună parte fac foamea, iar a face foamea este, cum s-ar spune, un tratament de-a dreptul inuman. N-are rost să judecăm raționamentul ăsta, în ideea că situația de facto depinde fără nici un dubiu de context, iar contextul include și fapte în genul celui conform căruia românul vorbește mult și face (iar prin „face” înțelegem „muncește”) puțin. Dar după cum ziceam, să nu dăm cu parul. (mai mult…)
random xx.{10,11}.10 facts
luni, 22 nov. 2010, 18:23
Pe scurt, fiindcă așa ne stă bine; de la capăt, cu gloanțe bulinuțe:
- Blog-ul, acest banal jurnal online, există pentru a servi trimiterii ideii în concret. Am avut pentru a nu știu câta oară revelația asta acum câteva luni, în timp ce consumam arhivele blog-ului propriu. E limpede ca cerul de început de noiembrie că degeaba m-aș chinui să fac din chestia asta mai mult decât un jurnal. El tot jurnal rămâne, sau devine chiar mai prost de atât dacă mă chinui prea tare. Așa că în august, la fel ca în septembrie, am pus pe foaie câteva idei extrem de banale – oricum, mai interesante decât majoritatea subiectelor de ziar din România, măcar atât. În orice caz, în octombrie n-am mai apucat, așa că va trebui să recuperez; sau nu.
- Blog-ul, acest banal jurnal online, există pentru a servi trimiterii ideii în concret. Marele neajuns al ideii – idee în forma ei pură, formă inexistentă de fapt în realitatea cea reală – este că acela că dânsa este volatilă, de-a dreptul instabilă chiar. O fracțiune de secundă e de ajuns ca o piatră sau un pește să tulbure apele gândirii și să o trimită pe doamna noastră fix în neantul din care a apărut. Astfel că foaia e un suport bun pentru idee, chiar dacă exprimarea și/sau timpul pot altera sensul celei din urmă – și vor face acest lucru fără milă. Cert e că e greu de conceput o idee bine închegată în lipsa foii, iar lipsa unui exercițiu de formulare a ideilor duce în cele din urmă la o exprimare din topor, fadă, gri, stearpă… cam cum mă simt și eu când revin pe-aici după o perioadă mai lungă de timp. (mai mult…)
beardfish – destined solitaire (2009)
vineri, 12 nov. 2010, 16:29
După ce vi i-am prezentat pe suedezii de la The Flower Kings, mă simt de-a dreptul obligat să pun pe foaie o înșiruire de cuvinte, mai pe scurt sau mai pe lung, despre ceea ce este și ceea ce sunt Beardfish. În primul rând, peștele cu barbă, după cum probabil știți, este un pește de apă sărată, mustăcios și probabil gustos, mai ales dacă sunteți excitați alimentar de către animalele provenite din ape.
În ceea ce privește trupa Beardfish, aceasta este formată din patru indivizi cu patru nume, unul mai ciudat decât altul (vă invit să consultați Wikipedia sau progarchives pentru mai multe detalii). Îl voi aminti totuși pe Rikard Sjöblom, clăparul și liderul trupei; trupă care a fost descoperită și promovată de către Mike Portnoy (ex-Dream Theater), în primul rând fiindcă i-au plăcut lui, în al doilea rând fiindcă oamenii știu, iar prin „știu” mă refer la faptul că se pricep, iar prin asta… ați înțeles voi. Pe mai toată discografia până în prezent, indivizii noștri abordează un rock progresiv ce se constituie într-un melanj de Gentle Giant, Genesis, Frank Zappa și alte grupuri de prog din anii ’70, în spiritul tradiției rock-ului progresiv mai mult decât orice altceva. (mai mult…)
trine
vineri, 22 oct. 2010, 19:40
Cel mai probabil vă aduceți aminte de mica mea expunere patetică despre industria jocurilor; am comis-o acum o lună, deci destul de recent, cu Machinarium, o producție indie de-a dreptul superbă. Iată că în aceeași lună cei de la Level s-au decis să vândă revista împreună cu un alt joc interesant, mai mult sau mai puțin inovator, și anume Trine.
Voi începe cu punctul (punctele) în care Trine e mai puțin inovator. Vă aduceți aminte de The Lost Vikings, nu? Dacă nu, atunci mi-e greu să cred că vă spuneți gameri, deoarece jucarea acestui din urmă joc e o necesitate a culturii generale gameristice – și probabil că mulți vă jucați WoW, Diablo II, Warcraft III sau Starcraft 2, toate aceste titluri plecând de la cei ce azi se numesc Blizzard, pe vremurile când au lansat Lost Vikings numindu-se altfel. Ei, Lost Vikings e un joc cum rareori vezi, o combinație între puzzle, acțiune și platformă în care controlezi trei personaje, fiecare cu abilitățile și defectele lui.
Deloc întâmplător, la fel se întâmplă și în Trine. Ocupându-și locul tot undeva într-un spațiu medieval sau cvasi-medieval, acțiunea își pune lupa pe trei indivizi: un cavaler cam dobitoc și bețiv dar forțos, o hoață despre care nu știm mare lucru și în cele din urmă un vrăjitor, care-i evident geek-ul grupului ce se formează undeva la începutul jocului. (mai mult…)