random xx.03.11 facts

marți, 29 mart. 2011, 15:19

Fiindcă luna asta a avut loc un eveniment (de-a dreptul aleator, cum ziceam) despre care o să se mai vorbească ceva timp de acum încolo și fiindcă toți inteligenții se apucă să își dea cu părerea pe subiect fie că sunt în temă sau nu, iată că spaicul s-a hotărât să aloce un articol întreg (sau aproape) cutremurului din Japonia, articol care se va alătura celor țșpe mii câte mai există pe Internet.

Nu întâmplător scriu cu întârziere despre asta. Sunt de părere că un eveniment analizat la rece are șanse mult mai mari să fie înțeles în profunzimea lui decât un „breaking news” care în fapt nu reușește să dea mari detalii. Sigur, asta nu a împiedicat presa și opinia publică și din România și din străinătate să vorbească despre „cutremurul apocaliptic”, „dezastrul de la Fukushima”, „acest al doilea Cernobîl” sau „na, bată-i-ar să-i bată, că i-a bătut Dumnezeu pe păgânii ăștia de Japonezi după ce ne-au făcut la Pearl Harbor”.

Cumva amuzant, dar într-un fel care ar trebui să ne dea de gândit, e faptul că din toate națiile care au luat parte la eveniment pe 11 Martie, cel mai bine au primit șocul tocmai japonezii. De mirare? Nu. În plin haos, populația afectată de cutremur a stat calmă, poate cu excepția celor care lucrau la reactoarele de la Fukushima. Bun, e clar că dezastrul ăsta (la cutremur mă refer) o să rămână pentru ei în istorie, dar japonezul practic (așa ciudat cum îl vedem noi cu ochii de vestici) și-a revenit repede și s-a gândit aproape imediat la ce urmează să facă după și cum o să își repare infrastructura făcută praf. După care a trecut la treabă.

Apoi a urmat o isterie întreagă legată de reactoarele nucleare și despre cum, domnule dragă, energia nucleară e o amenințare pentru noi toți, isterie de altfel tipic Greenpeace-iană. Faptul rămâne că unui cutremur de 8.9 grade Richter, urmat de o târlă întreagă de replici, nu știm cu exactitate câte reactoare nucleare îi pot rezista și de câtă muncă inginerească e nevoie pentru a construi ceva complet fail-safe în condițiile astea. O topire de nucleu („core meltdown”, sintagmă pe buzele tuturor acum, chiar dacă majoritatea habar nu au despre ce e vorba) ar fi putut duce la o catastrofă ecologică, ce-i drept, dar uite că catastrofa se lasă încă așteptată. Da, au existat emisii de radiație, s-a format probabil un nor radioactiv, și? Asta-i o nimica toată dacă ar fi să ne raportăm la testele cu bombe H din timpul războiului rece.

Interesant e faptul că toată chestia asta ne-a ajutat pe unii din noi să mai învățăm câte ceva despre fisiuni, fuziuni, radiație și așa mai departe. De altfel câțiva din ăi mai deștepți au și scris pe blog-uri despre catastrofa ecologică produsă de cutremur, catastrofă în care problemele de la Fukushima joacă un rol prea puțin important. Legat de radiație, Randall Munroe a venit cu un grafic foarte sugestiv apropo de cât poate să absoarbă un individ înainte să înceapă să-i cadă toate alea.

Tot luna asta au mai avut loc câteva evenimente prin țara individului numit Gaddafi, evenimente legate mai mult sau mai puțin de politică, interese, oameni folosiți pe post de scuturi, premii Nobel și altele. Nu atac subiectul aici, deoarece mi se pare a fi unul despre care istoria o să poată vorbi obiectiv peste mulți ani de acum încolo. Nici despre Earth Hour nu am ce să spun, deoarece mi se pare o glumă proastă care nu are nici o legătură cu optimizarea consumului de energie.

Comments

  • «… e faptul că din toate națiile care au luat parte la eveniment pe 11 Martie, cel mai bine au primit șocul tocmai japonezii. De mirare? Nu. În plin haos, populația afectată de cutremur a stat calmă, poate cu excepția celor care lucrau la reactoarele de la Fukushima.»

    Well, în Shogun există tot așa o catastrofă imensă și protagonistul cugetă câteva rânduri bune la starea de spirit a japonezului în fața dezastrelor. Păcat că nu am mai găsit citatul 🙁

    Anyway, aceeași stare de spirit o avea mereu și asta i-a făcut să ajungă unde sunt acum după înfrângerea din WW2, asta i-a făcut să ajungă super-putere în câțiva ani după revoluția Meiji, etc.

    Back to reading.

  • Earth Hour e doar o poveste de adormit copii și un mod de a atrage atenția lumii asupra unor oameni și de a o distrage de la anumite alte evenimente.

    Ah, și un test al interconectării între oameni prin rețelele sociale existente.

  • spyked spune:

    Dacă găsești citatul let me know. 🙂 Oricum cred că îmi pun Shogun ca prioritate numărul 1 după ce termin seria Dune.

    În legătură cu Earth Hour: când ai un server care știi că s-ar putea să nu mai booteze la următorul restart (nu e chiar cazul meu, dar deh), te gândești de zece ori înainte să oprești curentul. 😛

  • Luka D spune:

    Japonezii reprezinta un pericol pentru noi toti lolz

    Am zis-o p-asta 🙂

  • spyked spune:

    Resistance is futile!

  • Comentariile sunt dezactivate.