spyked bricks in the wall

romanian rock meeting, 09.10.2011

Evit cam de vreo cinci-șase ani încoace să mă duc la concerte care umplu mai mult de un club, din motive de comoditate. Nu-mi place să stau șase ore în picioare, jocurile de lumini îmi dau dureri de cap (deși culmea, cu sunetul puternic nu am probleme), iar mosh pit-urile îmi displac cum nu se poate, poate pentru că țin mult la sănătatea oaselor proprii. În plus, nu-mi surâde atmosfera de stadion (excepție Deep Purple) și nici cea de arenă (excepție Megadeth și evenimentul de față).

Ei, și cu toate astea am decis să nu ratez Romanian Rock Meeting, nu pentru că e Romanian și nici fiindcă e Rock Meeting, ci pentru că Pain of Salvation. Puține formații au reușit să-mi dea dependență și să mă îmbolnăvească de-a dreptul [i], iar Daniel Gildenlöw și a lui durere a salvării nu au avut nici o problemă din punctul ăsta de vedere. Formațiile din deschidere au fost pe de altă parte atât un prilej de încălzire pe frigul proaspăt lăsat în oraș cât și un fel de cireașă pe tort.

În deschidere au prestat Goodbye To Gravity, o formație de metal de aici din București. N-am fost nici impresionat nici dezamăgit, iar indivizii mi s-a părut că sună chiar promițător pe alocuri. La fel și White Walls, care m-au uns un pic la suflet cu câteva bucăți de prog și chiar cu unele ritmuri sincopate, à la Meshuggah. Mi s-a părut de asemenea interesant cum două formații de metal românesc destul de dur au putut să fie urmate de o formație finlandeză de prog, pe numele ei Von Hertzen Brothers. Pe aceștia din urmă i-am mai auzit doar în treacăt înainte de concert și am fost plăcut impresionat de prestația psihedelică până-n măduva sunetului.

Evenimentul principal a fost evident PoS, cu toate surlele și trâmbițele și cu Gildenlöw, Hallgren, Hermansson și Margarit intrând tare cu începutul de pe Road Salt Two, anume Road Salt Theme/Softly She Cries. Nu intru în prea multe detalii legate de melodiile de pe albumul nou, mai exact Conditioned, 1979 și To The Shoreline, menționez doar că am dat din cap pe ele de parcă le-aș fi auzit acum cel puțin un an.

În rest, de pe BE s-a cântat Dea Pecuniae, featuring a costumed Daniel, de pe Scarsick au băgat Kingdom of Loss, iar de pe The Perfect Element am avut ocazia să aud Ashes. Singurele albume rămase neatinse au fost Remedy Lane și One Hour by the Concrete Lake, Entropia fiind prezent prin People Passing By, iar Road Salt One prin Linoleum și Of Dust. Și cam ăsta a fost tot setlist-ul până la bis.

Publicul a fost destul de rarefiat până și în cadrul felului principal, însă a stat bine la capitolul gălăgie, fapt ce pare să-i fi mulțumit pe membrii trupei, având în vedere faptul că au prestat un bis format din cover-uri Beatles/Lennon cu Gildenlöw la tobe, după care au încheiat cu o interpretare superbă a piesei Hallelujah a lui Cohen. E cam greu de descris în cuvinte atmosfera cu care s-a terminat spectacolul, așa că nu voi face asta. Excepție face anunțul post-spectacol foarte clar, conform căruia la standul de energizante se vindeau și prezervative; de ce nu.

Trebuie să recunosc că, în ciuda faptului că nu-mi plac deloc Arenele Romane, atmosfera concertului a fost în ansamblu a naibii de plăcută. Nu a fost nici un show plin de glam cum a fost probabil Bon Jovi și nici o serie de metale lăsate cu pogo, iar publicul a fost mult mai civilizat decât mă așteptam. Ba chiar am putut să stau în față la Pain of Salvation fără să fiu deranjat. În încheiere adaug că youtube-ul a început deja să fie populat cu filmări, iar Metalhead au pus și câteva poze, asta pentru a vă da o idee despre cum au decurs lucrurile și ce ați pierdut dacă nu ați fost la concert.

1. A se consulta recenziile albumelor Remedy Lane și Road Salt One, și în curând cea a lui Road Salt Two, promovat și în cadrul concertului din București. [↩]