dinamica traficului, un model

duminică, 5 aug. 2012, 17:29

DEX dă termenului de trafic o definiție particulară și cvasi-improprie:

TRAFÍC, traficuri, s. n. 1. Totalitatea transporturilor de mărfuri sau de persoane care se fac pe o anumită cale de comunicație, cu anumite mijloace de transport, într-un interval de timp și în condiții precizate. ♦ Totalitatea legăturilor de telecomunicație stabilite într-un anumit interval de timp și în anumite condiții tehnice.

În fapt traficul este sinonim cu conceptul abstract de transport, care presupune un spațiu S al cărui obiect o (nu neapărat unicul) poate fi mutat de la un punct x_1 către un alt punct x_2. Mutarea va duce astfel la transformarea lui S într-un alt spațiu, tot S, însă cu poziția lui o schimbată [i]. Ținând cont de faptul că două obiecte distincte o_1, o_2 \in S nu pot ocupa aceeași poziție la un moment dat – sau, dacă ar fi să ne luăm după definiție, în același spațiu dat -, dorim să modelăm transportul unei mulțimi (posibil infinite) de obiecte prin S.

Complexitatea deloc redusă a problemei prezentate mai sus mă obligă să îi aduc simplificări acesteia din urmă. Cazul particular ilustrativ în acest sens este o găselniță a unor matematicieni și calculatoriști celebri – printre care se numără și John von Neumann -, anume automatul celular – mai cu seamă cel unidimensional, ale cărui proprietăți le voi enunța în cele ce urmează. (mai mult…)

  1. A se observa că definiția face complet abstracție de natura spațiului sau a obiectelor aflate într-însul. La urma urmei nu ne interesează dacă avem de-a face cu vaci, saci de făină sau biți, elementele ce țin de detaliu – cum ar fi de exemplu un protocol de transport – fiind lăsate în totalitate implementării. [↩]

despre atom

duminică, 12 feb. 2012, 14:42

Cu toate că mecanismul abstractizării se poate dovedi a fi o durere în proverbialul posterior în cazul unor construcții complexe cum este cea a limbajului, conceptualizarea [i] este în general o unealtă deosebit de puternică de descriere a universurilor, fie ele reale sau închipuite.

Acest fapt implică posibila folosire a unor mijloace de reprezentare mai la îndemâna gânditorului de rând decât formalismele seci prezente în fizică. Abordarea are bineînțeles avantaje și dezavantaje, un avantaj fiind acela că nu limitează definiția atomului la cea fizică, definiție care oricum se bate cap în cap cu cea inițială [ii], deoarece atomii descriși în tabelul lui Mendeleev pot fi scindați prin fisiune nucleară în particule așa-zis subatomice, termenul de „subatomic” fiind în sine un fel de oximoron. Dezavantajul principal e acela că am putea risca să intrăm în contradicție cu metodele științei, dat fiind faptul că uneltele pure ale gândirii (logica și matematica) pot să ducă foarte ușor la contradicții între lumea abstractă și cea reală, deoarece de la Gödel știm că nu există sisteme de reprezentare complete. Îmi e greu să cred că vom ajunge acolo, însă. (mai mult…)

  1. Apropo, conceptul asociat unui obiect dat poate fi descris foarte elegant în termeni categoriali. Astfel, un functor fixat ar putea fi văzut drept operator de conceptualizare. Poate nu-i întâmplător faptul că termenul de „functor” a apărut prima dată într-o carte de lingvistică. [↩]
  2. Grecescul „atomos” referă prin definiție la „indivizibil” sau „care nu poate fi tăiat”. [↩]