descentralizarea în sistemele distribuite, o abordare informală

duminică, 1 apr. 2012, 20:52

Voi începe ca de obicei prin a explica toți termenii din titlu care sunt legați direct de subiect, pentru a nu da impresia profund greșită că am înșirat cuvinte doar de dragul de a face tech blabber. Termenii la care mă refer sunt „descentralizare” și „sistem distribuit”, și voi începe cu cel din urmă pentru a-l putea explica apoi pe cel dintâi.

Sistemul distribuit este abstractizarea la nivel (formal) computațional a rețelei de calculatoare. Într-un sens mai larg, orice entitate formată din subentități abstracte care execută calcule spre rezolvarea unei probleme – care problemă e cea definită prin entitatea-mamă, abordarea fiind astfel una top-down – este un sistem distribuit. În acest sens mai larg mai multe procesoare sau core-uri, elemente periferice și una sau mai multe magistrale care le interconectează pe toate acestea formează un sistem distribuit pe care noi îl numim calculator.

Tanenbaum și Van Steen definesc sistemul distribuit ca pe un sistem software care face ca mai multe calculatoare să apară pentru utilizator drept o entitate singulară, aceasta fiind o definiție care are mai mult sens în contextul ingineriei calculatoarelor. Astfel Internetul e un mare sistem distribuit, Twitter e un altul, World of Warcraft e la rândul său un sistem distribuit și așa mai departe. Definiția e foarte generală, astfel că în particular are sens să ne întrebăm cum sunt organizate unitățile de calcul dintr-un astfel de sistem, ce protocoale folosesc ele pentru a comunica, care model e mai potrivit în ce situație și așa mai departe, cu toate astea ocupându-se domeniul sistemelor distribuite. (mai mult…)

dreptul de a copia

miercuri, 17 aug. 2011, 00:00

Astfel se traduce ad literam englezescul „copyright”. O traducere deloc proastă, însă incompletă în contextul zilei de astăzi, vreme în care ideea de proprietate intelectuală e pe toate buzele și are (cel puțin aparent) un cuvânt greu de spus în economia globală. Dar înainte să ajungem la vremurile noastre, să trecem în revistă rădăcinile ideii de copyright, traduse în română drept „drepturi de autor”.

Ideea de proprietate intelectuală e în fapt destul de simplă: X are o idee originală (deci care nu a fost brevetată până în prezent), a cărei aplicabilitate practică o poate demonstra. Din momentul brevetării, X obține anumite drepturi asupra ideii, din care cel mai important este acela al recunoașterii meritului de a fi conceput acea idee. Similar, dreptul de autor planează în mod normal asupra unei lucrări intelectuale (în trecut text, în prezent și muzică, film, software, fotografie etc.) și oferă, după cum îi sugerează și numele, drepturi asupra unei lucrări anume, din care cel mai important este acela al recunoașterii meritului de a fi conceput acea lucrare. Cele două idei (cea de proprietate intelectuală și cea de drept de autor) sunt similare și vor fi băgate în aceeași oală pe parcursul articolului.

Cele două concepte au funcționat foarte bine în vremuri în care tehnica era atât de precară încât nu a permis copierea materialelor de diverse tipuri. În ziua de astăzi însă orice poate fi copiat. Cărțile pot fi scanate, muzica poate fi înregistrată cu un microfon, iar ceea ce există deja în format digital poate fi pur și simplu copiat de pe diverse medii, începând cu hard-disk-uri și CD-uri și terminând cu Internetul, a cărui primă calitate este aceea că permite o redundanță teoretic nelimitată, practic foarte mare, cu atât mai mare cu cât un fișier este dorit de mai mulți utilizatori. Adicătelea fix ideea din spatele sistemelor peer-to-peer, cum ar fi Bittorrent. (mai mult…)

random xx.01.11 facts

duminică, 30 ian. 2011, 20:50

Plecând de unde am rămas data trecută, pot să spun că nu știu dacă 2011 o să fie un an mai bun decât precedentul. Semantica „anului bun” e chiar cu câteva ordine de mărime mai ambiguă decât cea a „femeii bune” sau a „vinului bun”: pe lângă faptul că nu ne apucăm din capul locului să defecăm pe gustul omului (deși nu zic nu, unii indivizi sunt amatori de astfel de gustări), am putea petrece ore întregi discutând despre bine și rău, plăcut și neplăcut și cum nimic nu-i până la urmă în mod inerent așa sau pe dos. Justificarea stă în faptul că lumea-i într-un fel anume, iar felul ăla reprezintă mai mult decât suma dintre bine și rău.

Dar să revenim la oile noastre – sau la vite, găini sau cai, după caz. Luna asta s-au întâmplat o groază de chestii care să atragă atenția ochiului interesat de chestii. Enumerăm doar câteva, la întâmplare (altfel n-ar fi random):

  • Nu în fiecare lună, ci în fiecare zi (eventual de mai multe ori pe zi) se întâmplă să dau peste articole în care aflu că X sau Y încearcă să schimbe Internet-ul într-un fel sau altul: Sony amenință github la modul amenințător și cvasi-legal, ISP-urile din Marea Britanie caută să împartă serviciile Web în două, politizând după QoS cu nesimțire, și aceiași provideri se gândesc să recurgă la VPN-uri pentru a-și proteja propriii clienți. Nici nu mai vorbesc de deștepții care stigmatizează BitTorrent-ul, care-i un protocol ca oricare altul și pe care se distribuie legal o iotă de programe.
  • Din ciclul descoperirilor matematice care nu prea prezintă interes public, dar despre care voi vorbi deoarece decenu? [i], un nene a reușit să genereze funcția de partiționare a numerelor (altfel nu știu cum să-i spun pe românește) printr-o formulă algebrică, găsind niscaiva proprietăți fractale într-însa (probabil nu într-un mod foarte diferit de felul în care șirul lui Fibonacci manifestă proprietăți de mulțime fractală).
  • Continuăm seria chestiilor faine cu o replică a unui calculator antic grecesc, replică construită din piese Lego. În paranteză fie spus, am fost tot numai bale după seturile Lego în copilărie. Nu știam eu prea bine ce înseamnă să construiești *chestii* pe vremea aia, dar mă fascina ideea până în culmile entuziasmului. Pe lângă scopul lor pur didactic (replicarea mașinii diferențiale a lui Babbage, de exemplu), jucăriile Lego au potențialul de a fi transformate în chestii cu adevărat utile în mâna unui inginer amator.
  • S-a întâmplat repede: întâi Tunisia, apoi Egiptul, cine știe cine mai urmează. Fondul pare a nu fi cu mult diferit de ceea ce s-a întâmplat în Europa de Est acum douăzeci și un pic de ani, însă lucrurile stau cu totul diferit acum. Mai exact, oamenii de pe tuităr tot atrag atenția că schimbarea de regim poate aduce lejer la conducere indivizi cu orientări religioase mai mult sau mai puțin (adică mai mult) fundamentaliste, iar eu tot stau pe gânduri ca un eretic ce mi-s, deși tind oarecum să le dau dreptate, mai ales că se pare că nici nord-americanii nu-s mai breji în privința asta.

În concluzie, 2011 nu va fi musai un „an bun”, dar cu siguranță va fi unul interesant.

  1. Adicătelea dacă individele de la TV au voie să îmi polueze câmpul vizual cu implanturi hidoase, eu de ce n-aș avea voie să vă încânt cu câteva chestiuni importante în feluri încă greu imaginabile. [↩]