animusic

marți, 6 apr. 2010, 21:16

Nu știu dacă ați realizat (eu da), dar în ultimul timp am un obicei destul de ciudat de a-mi începe postările cu „acum un an pe vremea asta” sau „acum câteva luni” sau alte formulări care-și propun a readuce în fața cititorului memorii ale unor glorioase fapte, întâmplări, evenimente sau ce au fost ele la vremea lor. În fine.

Acum vreo doi ani, tot în aprilie, am menționat în treacăt, printr-un link la un video pe youtube, proiectul care se numește Animusic, nume destul de sugestiv aș spune eu. Ce sugerează el? Păi, animație plus muzică, adicătelea nu doar animație și în nici un caz nu doar muzică, ci ambele la un loc, într-o îmbinare cât mai armonioasă. Și chiar asta și este produsul final, „Computer animated music”, după cum scrie și în descrierea de pe site-ul oficial. (mai mult…)