românia cea norocoasă
luni, 29 aug. 2011, 22:58
Presupunând că o parte din cititori sunt mai sensibiloși oleacă, țin să precizez că nu se recomandă lectura acestui articol în timp ce mâncați sau imediat după, sau imediat înainte. Eu v-am avertizat, ceea ce mută orice fel de responsabilitate de pe umerii mei pe ai dumneavoastră. Să purcedem deci.
Din câte îmi aduc – și sper că îmi aduc bine – aminte, există în folclorul mai multor țări ideea că excrementele animale sunt aducătoare de noroc. De exemplu, evenimentul nefericit prin care o persoană se trezește brusc cu rahat de pasăre pe haine în timpul unei plimbări liniștite pe stradă într-o zi faină de vară este privit de către mulți drept „norocos”. Similar, călcatul într-un rahat de mamifer sau pasăre de mărime medie – pentru că orice cetățean ar trebui să fie de-a dreptul chior să nu observe fecalele de cal sau de vită în timp ce umblă în mândria-i de biped – e considerat eveniment de sărbătoare; și de muncă, dacă ar fi să luăm în considerare curățatul de după.
O problemă ar fi evident aceea că nimeni nu știe în fapt la ce se referă norocul în cauză. Ideea de noroc e în sine atât de ambiguă și de relativă încât e cvasi-imposibil, chiar dacă să zicem că ne luăm puncte tari de referință, să ne dăm seama ce înseamnă „a avea noroc”. Câștigul premiului cel mare la 6 din 49 e noroc? Păi e, dar care-s șansele? Cu câteva ordine de mărime mai mici decât acelea de a călca într-un rahat. Eu mă consider la fel de norocos că nu sunt călcat de mașină în timp ce trec strada regulamentar; sau că nu îmi pică un pian în cap. Ce, credeți că nu-i posibil? Se moare foarte des din asta; de unde am putea deduce empiric că oamenii sunt ființe ghinioniste – în medie, pentru că moartea unui milion e o statistică, vorba porcului. (mai mult…)
inteligența economică
vineri, 12 aug. 2011, 21:45
Spuneam în articolul anterior legat de inteligență că formularea unei definiții clare, concise și generale a inteligenței este cvasi-imposibilă. Continuând însă drumul nostru către o înțelegere profundă a noțiunii de inteligență, nu putem să nu remarcăm faptul că economia acoperă și încearcă să rezolve în fapt o bună parte a problemei agentului inteligent. De ce tocmai economia, vă întrebați? Păi orice agent inteligent trebuie să ia decizii pentru a rezolva probleme. În plus, teoria decizională este strâns legată de teoria jocurilor, pentru că la un nivel mai înalt agentul va avea nevoie de o strategie de rezolvare a problemei. În fine, teoria jocurilor reprezintă o abordare anume asupra problemelor economice, fie că vorbim de economia individului, a familiei sau cea a unei companii.
Merriam-Webster dă următoarea definiție (non-ciclică) economiei:
a social science concerned chiefly with description and analysis of the production, distribution, and consumption of goods and services
Traducând în limbajul de mai devreme și mai pe românește, economia ia un spațiu de opțiuni/oportunități (bunuri și servicii) și îl analizează. Mai exact, analizează cum „curg” acestea dinspre producție și către consum, deci de la un agent economic la altul. În acest context al economiei, agentul inteligent prezentat în articolul anterior, cel cu utilitate și scop, trebuie să se decidă asupra opțiunii care îi va maximiza utilitatea și îl va aduce cât mai aproape de scop. (mai mult…)
despre determinism
luni, 25 iul. 2011, 22:43
Înainte de a discuta despre acest subiect care ne roade, trebuie să admitem faptul că ființa umană este obsedată de control. Altfel spus, tot omul, de la copilul care abia învață să vorbească și până la moșul care trage cu dinții de ultimele sale fărâme de viață, este un așa-zis „control freak”. Controlul este o componentă esențială a organizării umane – a organizării oricărui sistem coerent, de fapt -, orice societate peste măsură de liberă nefiind în fapt o societate propriu-zisă.
Acestea fiind spuse, se dovedește necesară definirea noțiunii de „determinism”. Ideea vine în mod evident dinspre verbul „a determina”, care înseamnă două lucruri. Un prim înțeles este: a cauza sau a servi drept cauză pentru un eveniment – e.g. eu o determin pe Lenuța să se dezbrace. Un înțeles secundar este următorul: a stabili (ceva anume), a deduce pe baza unor premise – e.g. eu am determinat că pot sparge capul unui câine cu un ciocan.
Vom începe prin a analiza al doilea sens, deoarece, deși este relevant pentru discuția noastră, acesta are o greutate ceva mai mică și în plus poate servi drept punct de plecare pentru discuția referitoare la cel dintâi sens. Nu întâmplător am folosit cuvântul „analiză”, deoarece toată povestea începe pe la sfârșitul anilor 1600 (mai devreme de fapt, dar în fine), când Newton a scos la iveală Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica. În cartea menționată, sirul nostru enunță cele trei legi fundamentale ale mecanicii clasice, nu întâmplător legi, pentru că acestea pot ajuta o persoană să determine exact mișcarea unui obiect, sau mai bine zis „dinamica unui sistem mecanic”. Cu alte cuvinte, dacă arunc acum cu un ciocan, eu ar trebui să pot calcula unde ajunge el precis, matematic (definiția doi). Pe de altă parte, eu pot în principiu calcula cu precizie sub ce unghi și cu ce forță trebuie să arunc un ciocan pentru a-l determina să ajungă în capul unui câine (definiția întâi). (mai mult…)
despre înțeles: iadul abstractizării
luni, 4 iul. 2011, 17:10
Titlul nu este nici pe departe trântit la întâmplare. Dacă Dante a crezut de cuviință că un infern structurat pe straturi e mai potrivit (decât ce?), atunci probabil că undeva în alegorie își găsește locul și ideea abstractizării. Pentru că nu doar infernul este o abstractizare – bineînțeles, nu rămâne decât să ne întrebăm: abstractizarea cui? -, ci și abstractizarea poate fi în anumite cazuri un adevărat infern.
Spuneam, când m-am apucat să vorbesc despre semantică, că înțelesurile pot pune și vor pune mereu probleme utilizatorilor de limbaj. Mai mult, fiindcă vorbim aici despre limbă în întregimea sa, structura limbajului poate afecta înțelesul la nivel declarativ. Dacă extindem problema la nivelul unităților literare (adicătelea cel al textelor), atunci lucrurile se împut și mai rău, să nu mai vorbim despre faptul că populații independente au dezvoltat limbi separate, astfel că trecerea unei idei dintr-o limbă în alta îi alterează mai mult sau mai puțin (deseori „mai mult”) înțelesul. În contextul ăsta, lingvistica formală a lui Chomsky se dovedește a fi o unealtă esențială pentru așezarea lucrurilor în ordine, măcar așa, un pic. Chiar și așa, întrebarea care atârnă nesimțit în toate locurile publice este: cum reușim să abstractizăm corect o idee sau o colecție structurată de idei?
Firește, ar fi inutil să mă apuc eu aici să disec gramatici și să înșir reguli de producție. O idee mai bună, zic eu, ar fi să ilustrez problema printr-un exemplu practic la îndemâna cel puțin a unui absolvent de liceu. În plus, limbile de zi cu zi nu mi se par deloc o idee răsărită (din cauza ambiguităților lor inerente), astfel că voi face referire la acele limbi mult mai simple, care se leagă mult mai bine de toată varza formală: limbajele de programare. (mai mult…)
o definiție a inteligenței
luni, 6 iun. 2011, 19:09
Doamna inteligență este o cutie a pandorei (sau o cutie neagră?) studiată de mult timp de noi, adică de oameni, cu excepția cazului în care sunteți de pe Marte (sau mai rău, Venus) și citiți acest blog. Aceasta a fost asociată de-a lungul timpului cu multe aspecte ale ființei umane. Fiți pe pace însă, asocierea a fost de cele mai multe ori eronată.
Spre exemplu, poate executa un calculator electronic operații de înmulțire cu o precizie de douăzeci de zecimale în mai puțin de o secundă? Se pare că da, spre deosebire de cea mai mare parte din indivizii rasei umane. Este însă calculatorul inteligent? Asta depinde de multe lucruri, dar majoritatea calculatoarelor nu știu nici măcar să se pornească singure. De fapt, avem destul de puține motive să atribuim vreun fel de inteligență calculatoarelor [i]. (mai mult…)
- Când zic „calculator”, mă refer la acea bucată de fier, textolit și siliciu făcută de mâna omului, nu la programele care rulează pe el și nici la alte aspecte care abstractizează mașina fizică. Aici s-ar putea aduce argumentul că nici ființa umană nu e o entitate pur fizică, dar mai bine să lăsăm dezbaterea asta pe altă dată. [↩]