despre determinism

luni, 25 iul. 2011, 22:43

Înainte de a discuta despre acest subiect care ne roade, trebuie să admitem faptul că ființa umană este obsedată de control. Altfel spus, tot omul, de la copilul care abia învață să vorbească și până la moșul care trage cu dinții de ultimele sale fărâme de viață, este un așa-zis „control freak”. Controlul este o componentă esențială a organizării umane – a organizării oricărui sistem coerent, de fapt -, orice societate peste măsură de liberă nefiind în fapt o societate propriu-zisă.

Acestea fiind spuse, se dovedește necesară definirea noțiunii de „determinism”. Ideea vine în mod evident dinspre verbul „a determina”, care înseamnă două lucruri. Un prim înțeles este: a cauza sau a servi drept cauză pentru un eveniment – e.g. eu o determin pe Lenuța să se dezbrace. Un înțeles secundar este următorul: a stabili (ceva anume), a deduce pe baza unor premise – e.g. eu am determinat că pot sparge capul unui câine cu un ciocan.

Vom începe prin a analiza al doilea sens, deoarece, deși este relevant pentru discuția noastră, acesta are o greutate ceva mai mică și în plus poate servi drept punct de plecare pentru discuția referitoare la cel dintâi sens. Nu întâmplător am folosit cuvântul „analiză”, deoarece toată povestea începe pe la sfârșitul anilor 1600 (mai devreme de fapt, dar în fine), când Newton a scos la iveală Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica. În cartea menționată, sirul nostru enunță cele trei legi fundamentale ale mecanicii clasice, nu întâmplător legi, pentru că acestea pot ajuta o persoană să determine exact mișcarea unui obiect, sau mai bine zis „dinamica unui sistem mecanic”. Cu alte cuvinte, dacă arunc acum cu un ciocan, eu ar trebui să pot calcula unde ajunge el precis, matematic (definiția doi). Pe de altă parte, eu pot în principiu calcula cu precizie sub ce unghi și cu ce forță trebuie să arunc un ciocan pentru a-l determina să ajungă în capul unui câine (definiția întâi).

Ce se întâmplă dacă vreau însă să calculez proprietățile câtorva molecule din ciocan pe parcursul traseului? întrebarea este: de ce aș vrea să fac asta, m-am tâmpit la cap? Bun, dar dacă vreau să aflu cu precizie la ce oră ajunge mâine autobuzul în stație, având la dispoziție doar informații din trecut și prezent? Cele două probleme sunt aproape echivalente, iar aflarea unor răspunsuri pe căi deterministe reprezintă un adevărat demon al lui Laplace, deci o abordare deloc practică.

Din acest motiv matematicienii au considerat o altă abordare asupra naturii, abordarea statistică non-deterministă, care este astăzi folosită în mai toate științele, plecând de la fizică, continuând cu biologia și sociologia și luând-o complet pe ulei cu economia și calculatoarele. Principiul incertitudinii (al lui Heisenberg, nefiind însă limitat la fizică) afirmă că nu putem cunoaște toate variabilele unui anumit sistem dat atunci când complexitatea (sau poate finețea granularității?) sistemului depășește anumite limite. E imposibil practic să poți determina comportamentul unui singur om de pe terra, la fel cum e imposibil (iar asta s-a demonstrat matematic) să afli poziția și impulsul unui electron la un moment dat.

Sigur, la urma urmei depinde cum privim ciocanul: ca pe o grămadă de molecule sau ca pe un obiect cu proprietăți macroscopice bine definite. Asta depinde, firește, de ceea ce vrem să aflăm despre ciocan… adică despre subiect. Dacă subiectul studiului îl reprezintă evoluția climei pe Terra, atunci e clar că nu putem obține rezultate deterministe, deoarece surpriză!, bătaia aripilor unui fluture în Paris nu va cauza o furtună în pădurile Amazonului. Sigur că anumite probleme, precum rezistența unei banane la torsiune, pot fi reduse la legi clare, deterministe; totuși problema determinării unor astfel de legi (în mod clar particulare) nu este trivială. Un pas important înainte îl reprezintă simulările pe calculator, care încearcă să găsească comportamente complexe emergente din mulțimi de unități având proprietăți simple. Momentan este însă nevoie de un supercomputer pentru a simula un ciocan la nivel molecular într-un interval timp rezonabil. Din păcate nici acest lucru nu este neapărat fezabil în practică.

Închei aici introducerea în problema spinoasă al (non-)determinismului. Sper că v-a plăcut, chiar fiind dat faptul că nu am reușit să îmi dau seama în ce măsură.

Comments

  • […] ei menționată în trecut pe Cărămizi, fiind un fenomen legat în mare parte de cel al (ne)determinismului. E relativ simplu de explicat ce este aceea dinamica non-lineară dacă sunteți oleacă familiari […]

  • […] Problema are unele implicații profunde și nu este deloc nouă, ci datează încă de pe vremea lui Platon sau poate chiar dinaintea sa. De asemenea teoria formelor sau a lumii ideilor, ilustrată și prin alegoria peșterii, a fost criticată de către filosofii vremii, printre care s-a aflat însuși Platon. Cu mulți ani mai târziu știința i-a dat însă dreptate filosofului prin prisma faptului că percepția mărimilor fizice de către un observator uman oarecare este puternic limitată, astfel că realitatea pe care o percepem noi este doar o formă raportat la ceea ce există cu adevărat în univers. Și reversul pare însă să aibă sens: știința nu este altceva decât un set de abstracțiuni menite să ne facă să înțelegem mai bine lumea, sau mai nou nu prea dacă stăm să ne gândim la lipsa de intuiție a non-determinismului. […]

  • Comentariile sunt dezactivate.