the incredible machine. doi.
duminică, 1 mai 2011, 20:27
Din cauza faptului că englezescul „contraption” nu are un echivalent în limba română [i], mă văd nevoit să inventez un nou cuvânt, cuvântul „contrapție”. Nu, nu este vorba de vreun soi de contracție și nici de ceva ce ar putea aduce vag a contracepție.
Contrapția este, pentru a ne exprima cât mai concis, exponentul perfect al ideii de rezolvare a unei probleme simple folosind metode (deseori de-a dreptul inutil de) complicate. De ce am face asta, vă întrebați. Sincer să fiu, nu am nici cea mai mică idee; probabil fiindcă ne-am săturat de „good engineering”, sau poate doar fiindcă ne-am uitat la prea mult MacGyver când eram mici. Sau ambele. În orice caz, seria The Incredible Machine (pe scurt TIM), producție a acum defunctei companii Sierra On-Line, are la bază exact conceptul prezentat mai sus.
Vă voi prezenta în cele ce urmează al doilea joc din cele câteva lansate de-a lungul timpului. Am ales să vorbesc despre acest particular individ din serie doar din motivul că pe ăsta chiar l-am jucat timp de ani buni. Nu s-au lipit deloc de mine celelalte două jocuri sau alte producții ulterioare, astfel că vă voi vorbi exclusiv despre TIM2, cu toate chichițele sale. Ei, nu mai știu exact când m-am apucat de jocul nostru (îmi amintesc totuși cu exactitate momentul în care am auzit de el de la un copil de o vârstă apropiată de a mea), însă am fost fascinat din capul locului de personajele care animă atmosfera jocului, și nu în ultimul rând de faptul că în jocul ăsta poți concepe chestii. (mai mult…)
- Dicționarele îl traduc drept „șmecherie” sau „invenție”, nici unul dintre cei doi termeni nereușind să acopere domeniul semantic al cuvântului inițial. [↩]
cu bilele curate
marți, 15 feb. 2011, 00:44
[ … sau cum supraviețuia homo sapiens pe vremea primelor PC-uri. ]
Nu știu câți dintre voi stau să se gândească la faptul ăsta, dar viața nu era deloc imposibilă înainte de Google, de Interneți și alte asemenea baliverne pe care mulți dintre noi le savurează în ziua de azi la un loc cu cafeaua de dimineață și în loc de lectură de seară… să nu mai vorbesc de toate chestiile care se petrec între cele două, unele din ele de-a dreptul strigătoare la cer, vorba aia.
Ei, și fiindcă îmi aduc aminte – destul de vag, se pare – de vremurile acelea străvechi [i], dar mai ales pentru că povestirile mele despre cum am ajuns aici sunt destul de schematice, mă simt nevoit să extind articolul Trilemei pe această temă atât cât pot. Îngăduiți-mi să derulez caseta înainte de calculatoarele personale, la partea cu calculatoarele de casă, proiectate în Politehnică și produse de către ICE Felix [ii]. (mai mult…)
- Adicătelea de cum era acum vreo 15 ani, plus minus doi-trei. [↩]
- Deși societatea propriu-zisă se pare că încă există, îmi e greu să cred că mai produce ceva în zilele noastre. Poate că unul din cititori știe mai multe și poate să mă lumineze în privința asta. [↩]
de amorul artei (v)
marți, 18 ian. 2011, 20:50
Ei, da, dragii spaicului, voi începe postările pe anul 2011 făcând ceea ce n-am mai făcut de ceva timp încoace, mai exact datul în cititor cu lista mai mult sau mai puțin plictisitoare de materiale artistice – limitate, bineînțeles, la cele non-pornografice, ținând cont de faptul că pornografia, cu câteva excepții, nu intră în categoria definită în primul articol din serie drept artă – în speranța de a-l inspira într-un fel sau altul. Așadar, cum și cât de mult mi-am mai lărgit eu orizonturile artistice de data trecută și până acum? Nu cu mult, dar să vedem cum:
- M-am delectat cu o selecție oarecare din discografia Opeth. Nu dau detalii, însă până în iunie sper să revin cu cel puțin un review.
- Am mai discutat despre Arjen Lucassen și talentul său de a crea opere rock superbe. Ei, am avut plăcerea să ascult discografia Star One, discografie formată din două albume mari și late, unul din ele lansat chiar anul trecut, adicătelea acum câteva luni. (mai mult…)
of androids and games
sâmbătă, 25 dec. 2010, 21:11
Acest articol putea la fel de bine să se numească „of iPhones and games” sau „of Symbians and games” sau oricum altcumva, caz în care totuși nu era despre Android, ci despre iPhone/Symbian/Kindle/altceva. În acest caz, ar fi fost discriminatoriu față de utilizatorii de telefoane în general, la fel cum este și cel de față, de altfel. Ca și posesor și utilizator de telefon mobil cu Android ce mă aflu, afirm cu mâna pe rinichiul stâng că nu mă deranjează abordarea specifică a articolului, iar cei neinteresați de subiect vor trece și ei peste aceste detalii și peste post în sine, așa cum e normal. La urma urmei și subsemnatul ignoră știrile despre creațiile lui Steve Jobs pe budă când dă peste ele prin diverse cotloane ale Internetului.
Dați-mi voie să afirm totuși că este remarcabil cum a explodat această (încă cvasi-)piață a software-ului pentru telefoane, cel puțin pe iPhone și Android. Din iota de aplicații gratuite, ad-supported sau la prețul unui pachet de gume de mestecat, se pot alege lejer câteva care să fie cu adevărat utile (sau entertaining, în cazul jocurilor), satisfăcând astfel cu succes raportul informație utilă/garbage de pe Internet; ceea ce s-ar putea traduce în ideea că Android Market nu oferă chestii cu nimic mai valoroase decât restul Internetului, însă nici mai puțin valoroase, lucru ce nu-i avantajează și nici nu-i dezavantajează cu nimic pe utilizatorii platformei. Cam același lucru s-ar putea spune și despre iPhone, cu mențiunea că produsele Apple s-ar echivala cu ideea de hardware excelent peste care se toarnă un strat de software complet închis și controlat de mâna și/sau alte instrumente ale lui Jobs. Dar să nu turnăm rahat în gusturile omului. (mai mult…)
după 20 de ani, snes
luni, 20 dec. 2010, 00:30
… cu sincere regrete pentru producătorii de jocuri din 2010 (sau de ce nu se poate fără umbrelă).
SNES, acronim pentru Super Nintendo Entertainment System, urmaș al lui NES, a fost scos oficial pe piața japoneză de către nimeni alții decât Nintendo cam acum douăzeci de ani pe vremea asta, plus minus o lună, apărând în Europa cu vreun an și jumătate mai târziu. Principalul feature adus de SNES față de predecesorul său a fost arhitectura bazată pe cuvinte de 16 biți, fiindcă sinceri să fim 16 biți, adică doi octeți (adică un short int), erau de ajuns pentru necesitățile grafice ale vremurilor în cauză.
Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar subsemnatul e un individ peste măsură de pretențios când vine vorba de jocuri. Cum o voce lăuntrică îmi spune că am îmbătrânit, trebuie să recunosc că nu mai am răbdare să petrec prea mult timp cu toate drăciile astea consumatoare de timp. Cu câteva excepții – ori clasice, ori jocuri foarte-foarte scurte -, renunț fără jenă cam la orice joc, la jumătatea lui în cel mai bun caz. (mai mult…)