despre durere (ii)

marți, 24 aug. 2010, 18:11

Durerea e o barcă plină de găuri ce plutește în derivă pe valurile fricii.

Corpul nu e în stare să vadă nimic înafara durerii; astfel că rămâne ca mintea să se îngrijească de deosebirea între durerea pozitivă – denumită impropriu „plăcere” – și cea negativă. Distincțiile între bine și rău, util și inutil, plăcut și neplăcut, ajung să îți definească identitatea, așa cum se structurează ea în cele mai adânci colțuri ale ființei.

Ea însă face ca durerea să fie negativă, deci o „durere” în sensul clasic al cuvântului; cele două se amplifică reciproc printr-o buclă de reacție, crescând exponențial până la punctul critic. Însă toate acestea își pierd complet valoarea în acele momente când totul, plus sau minus, bine sau rău, plăcut sau neplăcut, se îmbină într-un ceva anume, ceva convulsiv ce îți topește eul, reducându-l la nimic. Nimic care la rândul lui încetează să conteze.

Only great pain is, as the teacher of great suspicion, the ultimate liberator of the spirit.
  • Friedrich Nietzsche