broadcom wireless et intrepid
joi, 6 nov. 2008, 22:47
Vorbeam ceva mai devreme de mici probleme legate de adaptorul wireless (un Broadcom 43xx, pe Dell Inspiron 1501). Din moment ce nu am putut rula deloc ndiswrapper de această dată, am decis să mai dau o şansă driver-ului nativ, care vede access point-urile şi se conectează fără probleme în această versiune (spre deosebire de 7.10). În schimb, mi s-a întâmplat de câteva ori să am rate de transfer foarte proaste.
Problema e legată cel mai probabil de un bug. Rulând iwconfig, am observat că îmi afişa o lăţime de bandă de 1Mb/s, adică foarte puţin. Se rezolvă uşor, rulând într-un terminal:
sudo iwconfig nume_wireless rate 54M
Unde „nume_wireless” este denumirea device-ului pe linux, iar parametrul „rate 54M” forţează folosirea unei benzi de 54Mb/s. Metoda în sine nu mi se pare foarte ortodoxă. Având în vedere că de cele mai multe ori wireless-ul se conectează la viteze acceptabile, nu recomand folosirea comenzii decât în caz de forţă majoră.
chasing the ibex
sâmbătă, 1 nov. 2008, 16:16
În urmă cu două zile s-a lansat Ubuntu 8.10 și, pentru a face lucrurile mai interesante, am decis să îl încerc direct pe un „production machine”, adică pe laptop-ul meu. N-am de gând să lungesc povestea, deci voi enumera pe scurt câteva aspecte care m-au interesat mai mult:
The good:
- După cum era de așteptat, instalare rapidă, timp de boot redus semnificativ.
- Driver-ul ATI open are un suport mult mai bun pentru OpenGL/AIXGL. Nu a ajuns la maturitate (în momentul de față folosesc fglrx), dar e un mare progres.
- Suspend-ul funcționează (în sfârșit) fără nici o problemă. Nu am testat hibernate încă.
- Gnome-ul are câteva schimbări plăcute la capitolul interfață. Nu se mai lansează din senin programe când conectez un device USB, ci sunt întrebat dacă vreau să rulez ceva anume. (mai mult…)