guilt machine – on this perfect day (2009)
sâmbătă, 17 oct. 2009, 19:30
S-ar putea spune că spaicul a auzit destule în viața sa de metalist – să fim totuși cinstiți, acum human individual-ul nostru e un fel de metalist pensionar, adică mai mult cititor de cărți de Haskell pe veceu decât metalist – și multe din chestiile auzite l-au trimis pe culmi nebănuite ale plăcerii, altele l-au făcut pur și simplu să își verse mațele de la etajul I până la cățeaua din garajul vecinului, pentru ca apoi să se dea jos pe ele ca un adevărat ninja și să se lupte cu dihania pentru a le recupera. Altele l-au făcut întâi să își verse mațele, după care l-au trimis pe culmi nebănuite, așa, ca un fel de ironie a sorții.
Despre Guilt Machine am mai spus câte ceva astă vară. De fapt, am tot ascultat demo-urile lor, mi-am format o părere destul de obtuză, după care am așteptat cuminte albumul, lucrare inspirată cică din frustrările personale și bolile lui Arjen. Și deși acest album miroase de la o poștă și jumătate a Ayreon, mi-a venit oarecum mai greu la organul-digerator-de-muzică, fiindcă seamănă, asta e clar, dar nu răsare. (mai mult…)