simțirea ca o închidere funcțională
duminică, 4 sept. 2011, 22:16
… sau mai multe.
Din câte știu eu – și chiar vă rog să mă corectați dacă mă înșel -, o bună parte din masculii offline și online consideră treaba asta cu afecțiunea și simțirile ca fiind rezervată exclusiv indivizilor aparținând genului feminin. Orice mascul care vorbește pe temă e ori gay, ori cumva „metrosexual”, adică gay, iar gay înseamnă pe românește fătălău, adicătelea bărbat slab, căruia aparatul testicular nu îi folosește în fapt la nimic. Iar eu m-am decis clar să mă bag în dialogul desfășurat între Luka și Diana, ceea ce înseamnă că după diverse opinii mă aflu deja pe undeva prin zonă.
Da’ vasta majoritate a cititorilor cărămizilor habar nu au dacă sunt chiar nuștiucum au ba, fapt ce va rămâne subiect de bârfă pentru o perioadă nedeterminată de timp. Oricum, să fie clar, sunt un sensibilos, altfel nu aveam cum să îmi bag nasul în afacerile astea cu emoții, simțiri și așa mai departe. Lăsând însă detaliile plicticoase la o parte, să vorbim cât se poate de serios despre simțiri și închideri funcționale, pentru că acesta este subiectul articolului. (mai mult…)
despre determinism
luni, 25 iul. 2011, 22:43
Înainte de a discuta despre acest subiect care ne roade, trebuie să admitem faptul că ființa umană este obsedată de control. Altfel spus, tot omul, de la copilul care abia învață să vorbească și până la moșul care trage cu dinții de ultimele sale fărâme de viață, este un așa-zis „control freak”. Controlul este o componentă esențială a organizării umane – a organizării oricărui sistem coerent, de fapt -, orice societate peste măsură de liberă nefiind în fapt o societate propriu-zisă.
Acestea fiind spuse, se dovedește necesară definirea noțiunii de „determinism”. Ideea vine în mod evident dinspre verbul „a determina”, care înseamnă două lucruri. Un prim înțeles este: a cauza sau a servi drept cauză pentru un eveniment – e.g. eu o determin pe Lenuța să se dezbrace. Un înțeles secundar este următorul: a stabili (ceva anume), a deduce pe baza unor premise – e.g. eu am determinat că pot sparge capul unui câine cu un ciocan.
Vom începe prin a analiza al doilea sens, deoarece, deși este relevant pentru discuția noastră, acesta are o greutate ceva mai mică și în plus poate servi drept punct de plecare pentru discuția referitoare la cel dintâi sens. Nu întâmplător am folosit cuvântul „analiză”, deoarece toată povestea începe pe la sfârșitul anilor 1600 (mai devreme de fapt, dar în fine), când Newton a scos la iveală Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica. În cartea menționată, sirul nostru enunță cele trei legi fundamentale ale mecanicii clasice, nu întâmplător legi, pentru că acestea pot ajuta o persoană să determine exact mișcarea unui obiect, sau mai bine zis „dinamica unui sistem mecanic”. Cu alte cuvinte, dacă arunc acum cu un ciocan, eu ar trebui să pot calcula unde ajunge el precis, matematic (definiția doi). Pe de altă parte, eu pot în principiu calcula cu precizie sub ce unghi și cu ce forță trebuie să arunc un ciocan pentru a-l determina să ajungă în capul unui câine (definiția întâi). (mai mult…)
random xx.02.11 facts
duminică, 27 feb. 2011, 15:16
Februarie este, din latină, luna purificării, a purgației, sub diferitele ei forme. Tot februarie este, din română, luna făuritorului, mic sau mare, nu contează. Pentru subsemnatul, februarie a fost luna în care s-au adunat draft-uri, scrieri neterminate, idei împachetate în idei derivate din alte idei. Tot februarie a marcat momentul când m-am gândit că iarna și-a petrecut deja cam mult timp în oasele mele și că profunzimea gândirii poate fi abandonată în favoarea aceleiași profunzimi, da’ altfel.
Până una alta, și în februarie s-au întâmplat chestii:
- Cred că se face cam un an de când am scris ultima dată despre blues-ul românesc. Toate bune și frumoase, dar cândva în prima jumătate a lunii am avut plăcerea să trec prin Big Mamou, unde chiar de asta am avut parte, adicătelea blues cum numai la noi se cântă. Și cum pentru mine blues-ul românesc înseamnă cam două-trei lucruri care de fapt sunt vreo zece, adică Cyfer, Nightlosers și încă câteva, am picat fix când s-au apucat să cânte Cyfer și Hanno. Fiindcă uite, la noi se întâmplă (și) lucruri faine.
- Weekend-ul trecut am dat pe la AI-MAS Winter Olympics. Am văzut mult sub jumătate din evenimentele din orar, de remarcat fiind tech talk-ul lui Andrew Moedinger despre învățarea priority inbox-ului din gmail. M-am plimbat puțin și pe la standurile universităților, astfel că mi-am clătit ochii la câteva gadget-uri în adevăratul sens al cuvântului, iară nu cum sunt prostiile de la Apple. Lumea a fost destulă, dată fiind mediatizarea evenimentului. Din studențime au venit cei interesați de inteligență artificială și (mai mult) de Adobe/Facebook/Google, iar părinții cu odrasle de circa zece ani bănuiesc că au aflat de la televizor, prin nu știu ce minune, fiindcă tot ce am văzut eu pe canalele TV românești a fost un interviu cu Andrei Alexandrescu (care apropo, a făcut și alte lucruri decât să ajungă „românul care lucrează cot la cot cu Mark Zuckerberg”, lucruri cel puțin la fel de importante) și încă unul cu domnița care se ocupa cu recrutarea pentru Google, nu-i mai rețin numele. Dar bun, uite că la noi chiar se întâmplă lucruri faine.
- Din categoria „hai să vă arăt cât de mult mă ocup io de blog și nu-l las să putrezească”, mi-am făcut update la versiunea 3.1 de wordpress, versiune care de data aceasta poartă numele lui Django, în spiritul tradiției dezvoltatorilor de a-și boteza release-urile după artiști de jazz.
- Deoarece devin deja un obicei link-urile către /. – și nu de orice fel, ci link-uri către chestii interesante, geeky și eventual pe care nu le înțelege mai nimeni -, știrea bombă în această lună este rezolvarea de către un matematician oarecare a problemei distanțelor distincte a lui Paul Erdős. Pentru cei cu ceva mai multă răbdare, articolul la care se face referire în link explică destul de frumos problema. Fiindcă și la ei se întâmplă lucruri faine.
- Nimic nu s-a schimbat față de anii trecuți în ceea ce îl privește pe nenea Valentin, Sf. Dar dat fiind faptul că anul ăsta nu vreau să mai fiu hater, las, cel puțin până la anul, subiectul în pom cu o ilustrație cât se poate de grăitoare a celebrului Oatmeal.
Deoarece faptele din ianuarie au fost mai arbitrare decât cele din luna curentă, promit ca în martie să revin cu o mulțime de lucruri de o arbitraritate – iată că există echivalent în limba română pentru „randomness” – acceptabilă. Șforța fie cu voi.
all roads lead to rome
marți, 29 sept. 2009, 20:08
Cam orice individ a auzit cel puțin o dată în viața sa această locuțiune. În aparență, expresia nu spune mare lucru: acum ceva timp Roma era Capitala, buricul, centrul și toată lumea trăgea la Roma, cam la fel cum trage tineretul din zilele noastre în București, lăsând localități întregi pustii. Dacă ne chinuim puțin intelectul, putem găsi însă sensuri mai adânci; cum ar fi, de exemplu, acela că putem atinge un obiectiv pe mai multe căi: unele mai scurte, dar nu neapărat cele mai bune, altele mai ocolite dar mai sigure.
Din punct de vedere matematic – la urma urmei, o descriere formală ne-ar putea ajuta să ne formăm o opinie asupra validității afirmației – lucrurile nu stau chiar așa de complicat. Facem abstracție de cum arăta Europa pe la începutul anilor 0 … 100 (când Imperiul era în plină dezvoltare). Fie 
graful Imperiului Roman și fie 
nodul asociat Romei. Deși aparent nu ar conta prea tare dacă 
este orientat sau nu (la urma urmei, drumurile din acea vreme erau parcurse în ambele sensuri – atenție, în realitate și nu în lumea noastră abstractă, matematică), graful îl vom lua clar orientat și slab conex, privind prin prisma afirmației de mai sus: „toate drumurile duc la Roma”, deci „toate drumurile se termină cu Roma”. Astfel, ne putem exprima cam în felul următor: (mai mult…)
i’m gonna take this blog title
vineri, 5 mart. 2010, 10:48
[ … and plot it!1one ]
Se dă următoarea ecuație: