through sands of time
joi, 15 ian. 2009, 23:19
Observ cu stupoare că timpul ăsta (care de fapt nu există în realitate) devine pe zi ce trece o boală tot mai grea, îmi mănâncă zilele, și fiindcă astăzi e prima zi din tot restul vieții mele, vă voi mai povesti câte ceva despre existența-mi plină de aventuri care mai de care mai interesante (right).
Săptămâna asta am petrecut-o în mare parte făcând activități school-related, dar voi reveni mai târziu la capitolul cu pricina (au mai rămas câteva cursuri). Am redescoperit filosofia de subsol care a influențat de fapt într-o oarecare măsură apariția jurnalului-perete online, ceea ce înseamnă că în curând (cu voia timpului, a inspirațiunii și nu în ultimul rând a nervilor mei), voi continua să explic cititorului sensurile ascunse ale existenței.
În plus, am făcut un mic research asupra dezbaterii „sedilă vs. virgulă”, fiindcă mi se părea ciudat că nimeni nu explică de ce „sedila e greșită și virgula e corectă”. Aparent, ș-urile și ț-urile cu virgulă sunt standardizate în limba română de prin 1999, dar IE6 tot prost le vede. În schimb în LaTeX s-a rezolvat problema (folosind pachetele utf8x pentru input encoding și ucs pentru encoding de font), deci de azi încolo voi folosi virgule în loc de sedile, așa că voi ruga pe cei care se plâng că nu văd diacriticele pe XP să treacă la Vista (na, că am zis-o!).
La capitolul muzică nimic nou, în esență. M-am apucat să reascult Symphony X, pe care vi-i recomand cu căldură, fiindcă fac prog și metal dulce, cu riff-uri tăioase, voce impresionantă, teme catchy și tot restul tacâmului.
est, tgt
luni, 29 dec. 2008, 23:41
Esbjörn Svensson Trio, format din Esbjörn Svensson la pian, Dan Berglund la contrabas şi Magnus Öström la tobe, a reuşit să îmi atragă destul de tare atenţia acum câteva luni când, ascultând radioul last.fm, am dat peste From Gagarin’s Point of View. Deşi grupul nu mai există la ora actuală (din cauza decesului liderului, din păcate), cei trei au lăsat publicului o discografie destul de cuprinzătoare. Nu voi răpi ascultătorului plăcerea de a devora materialul; mă rezum la a da câteva nume de melodii care (pe lângă cea menţionată mai sus) mi s-au părut geniale: Picnic (From Gagarin’s Point of View), Believe, Beleft, Below şi Elevation of Love (Seven Days of Falling), When God Created The Coffeebreak (Strange Place for Snow) sau A Picture of Doris Travelling With Boris (Viaticum), toate astea au reuşit într-un fel sau altul să rezoneze în capul meu şi să mă sensibilizeze la ureche, fiindcă au un fel foarte delicat de a se desfăşura.
Tord Gustavsen Trio îl are ca membru principal (evident) pe nenea Tord Gustavsen, muzician norvegian, ceea ce explică un pic stilul mai închis, mai apăsat decât al celor de la EST. Din trio mai fac parte Harald Johnsen (double bass) şi Jarle Vespestad (baterie). Dintre cele trei albume scoase până în prezent, cel mai tare m-a prins Being There. Mi s-a părut interesant faptul că Tord Gustavsen a studiat aspectele psihologice ale improvizaţiei şi a scris şi o teză pe tema asta. În ciuda faptului că se folosesc doar instrumente reci (pian, tobe, contrabas), sound-ul reuşeşte să fie unul al naibii de atmosferic, cu multe spaţii libere, iar fiecare bucată de pian (acord sau improvizaţie) pare să fie foarte bine gândită, ceea ce nu mă surprinde deloc din partea unui trio de jazz.
we’re doomed.
duminică, 21 dec. 2008, 22:13
Uneori până şi eu mă intreb ce am mai făcut. Şi atunci mă apuc să scriu, dar doar cu condiţia să nu am altceva pe cap (se cunoaşte că un spaic preocupat e unul grumpy; iritat, adicătelea). Aşa că iau o pauză de la activităţile mele pornover… universitare şi mă transfer oleacă în universul mirific al blogosferei. Aşadar, ce am mai făcut:
- Am studiat Analiza Algoritmilor şi Teoria Sistemelor şi doar în parte un domeniu care nu se termină în -lor, adică electronica analogică. Toate materiile astea se leagă între ele şi cu cele făcute anul trecut, dar impresia generală e una de „nu am trecut încă de faza de frecuş ingineresc” (aka perioada binecunoscută de „şapte ani grei” din poli), deci nu îmi dau prea mult cu părerea. Îmi place totuşi că matematica le arde încă o dată vreo zece palme filosofilor, dând o definiţie simplă şi riguroasă sistemului.
- Am ascultat niscaiva muzici, în speţă jazz făcut de nordici: Esbjörn Svensson Trio şi Tord Gustavsen Trio. Pe larg despre ei în alt post.
- Am aflat că se poate selecta address bar-ul din tastatură în Firefox, folosind Ctrl+L. Util când fuge focus-ul pe nu-ştiu-unde.
- Mă joc destul de tare Final Fantasy VI în ultimul timp. Cred că RPG-urile făcute de Square Enix/Squaresoft nu vor înceta niciodată să mă impresioneze.
- Tocmai am aflat că s-a lansat Pidgin 2.5.3. Îl instalez acum şi văd ce şi cum.
Cam atât, momentan. Sărbători fericite să tot aveţi. Ah, şi ca fapt divers: sper că nu aţi uitat că tocmai ia sfârşit cea mai scurtă zi din an.
tea
marți, 18 nov. 2008, 00:52
În mod normal nu îmi postez ieşirile muzicale pe blog, dar în seara asta aşa simt eu, aşa mi s-a sculat ego-ul şi (fireşte că) nu mă va opri nimeni.
Here. Melodie înregistrată sub influenţa unui ceai de mentă, mixată pe fugă, rezultatul fiind un sound de o calitate un pic îndoielnică.
five peace band – 26.10.08, sala palatului
marți, 28 oct. 2008, 00:05
Am mai scris despre John McLaughlin şi am fost plăcut surprins să aflu că revine, şi nu oricum, ci împreună cu un alt muzician de jazz ale cărui melodii mi-au întors pe dos metafizicul, adică Chick Corea. Cei doi au venit împreună cu bassist-ul Christian McBride, bateristul Vinnie Colaiuta şi Kenny Garrett la saxofon.
Concertul a început cu interpretarea în duo (McLaughlin + Corea) a unei compoziţii a lui Miles Davis, după care toată trupa a intrat în forţă cu Raju, variind între alte compoziţii de fusion ale celor doi muzicieni. Primul set mi s-a părut scurt. Al doilea, în schimb, s-a constituit din jazz mult mai greu, cu multe improvizaţii, semn că cei cinci muzicieni s-au distrat. Despre sunet nu am nimic de comentat (impecabil, as expected). Bassist-ul s-a mişcat între fretless electric şi contrabas, instrumentul din urmă fiind folosit la melodiile pe care Corea a prestat pe pian, în timp ce saxofonul şi chitara (pe partea cealaltă) s-au îmbinat perfect pe temele melodiilor.
În rest, armonii care mi-au ridicat părul pe mâini şi un John McLaughlin parcă un pic mai liniştit (e posibil să fi fost doar senzaţia mea, totuşi). Ce mă deranjează la concertele de genul e preţul biletului, cam piperat pentru bugetul unui muritor/student/etc. Aş fi vrut să văd şi alte concerte din festival, să am un termen de comparaţie, dar aspectul ăsta m-a împiedicat să merg în alte seri. A, şi să nu uit de excesul de zel al unui paznic care mi-a cerut biletul la nici un minut după ce trecusem de intrarea în sală.