originile sistemului zecimal, un exercițiu de antropologie

vineri, 22 feb. 2013, 19:58

Înainte să pornesc la drum, trebuie să menționez din capul locului că acest articol reprezintă un exercițiu de gândire, nu un studiu bine documentat. Articolul își propune să găsească un răspuns la problema originilor sistemului numeric zecimal fără să se bazeze pe foarte multe izvoare istorice, mergând în schimb pe câteva ipoteze care ar putea justifica foarte bine alegerea, dacă a putut fi vorba de o alegere. La urma urmei, e cât se poate de firesc, oameni fiind, să ne punem întrebarea: cum au ajuns oamenii să folosească baza zece pentru a reprezenta numerele? De ce nu baza trei sau baza cincisprezece? Nu știu dacă întrebarea asta e pusă studenților din primii ani din cadrul facultăților de științe umaniste, dar dacă nu, atunci probabil că ar trebui, după cum arată paragrafele următoare, care nu aparțin unui specialist în antropologie.

Fără a intra în implicațiile filosofice ale numerelor [i], e musai să raționăm despre ele înainte de a purcede, și anume din punctul de vedere al matematicii. Numărul, în sensul pur teoretic al cuvântului, face trimitere mai degrabă către ideea de număr întreg sau natural decât de fracții de numere. Ar fi și dificil să tratăm problema din punctul de vedere al numerelor raționale, dat fiind că o schimbare de bază numerică în cadrul acestei mulțimi poate genera erori semnificative, acest lucru fiind bine cunoscut în matematici și inginerie [ii]. În ceea ce privește numerele naturale, pe de altă parte, reprezentările sunt echivalente indiferent de baza numerică utilizată, astfel că din punct de vedere matematic ne e egal că folosim baza cinci, șapte, zece sau șaisprezece. (mai mult…)

  1. A se consulta teoremele incompletitudinii ale lui Gödel. [↩]
  2. Să luăm cazul banal al împărțirii lui 1 la 10, care în baza zece dă 0.1. În baza doi, același număr poate fi reprezentat ca o aproximare a lui 0.0999…, fapt care poate duce la erori care evident că o să se propage în funcție de alte operații în cadrul cărora este folosit ulterior numărul. [↩]

despre atom

duminică, 12 feb. 2012, 14:42

Cu toate că mecanismul abstractizării se poate dovedi a fi o durere în proverbialul posterior în cazul unor construcții complexe cum este cea a limbajului, conceptualizarea [i] este în general o unealtă deosebit de puternică de descriere a universurilor, fie ele reale sau închipuite.

Acest fapt implică posibila folosire a unor mijloace de reprezentare mai la îndemâna gânditorului de rând decât formalismele seci prezente în fizică. Abordarea are bineînțeles avantaje și dezavantaje, un avantaj fiind acela că nu limitează definiția atomului la cea fizică, definiție care oricum se bate cap în cap cu cea inițială [ii], deoarece atomii descriși în tabelul lui Mendeleev pot fi scindați prin fisiune nucleară în particule așa-zis subatomice, termenul de „subatomic” fiind în sine un fel de oximoron. Dezavantajul principal e acela că am putea risca să intrăm în contradicție cu metodele științei, dat fiind faptul că uneltele pure ale gândirii (logica și matematica) pot să ducă foarte ușor la contradicții între lumea abstractă și cea reală, deoarece de la Gödel știm că nu există sisteme de reprezentare complete. Îmi e greu să cred că vom ajunge acolo, însă. (mai mult…)

  1. Apropo, conceptul asociat unui obiect dat poate fi descris foarte elegant în termeni categoriali. Astfel, un functor fixat ar putea fi văzut drept operator de conceptualizare. Poate nu-i întâmplător faptul că termenul de „functor” a apărut prima dată într-o carte de lingvistică. [↩]
  2. Grecescul „atomos” referă prin definiție la „indivizibil” sau „care nu poate fi tăiat”. [↩]

a cabala bite idle notion

vineri, 21 ian. 2011, 03:05

[ … sau despre cum prostirea pe față poate fi ridicată la rang de sport național. ]

În timp ce jurnaliștii și experții [i] lui pește își ocupă timpul cu deontologii (că-i la modă termenul) și alte activități în mare parte lipsite de importanță, angajații statului român dau încă o dată dovadă de o eficiență ieșită din comun; eficiență în folosirea banului public la futu-i mă-sa [ii], mai exact.

Subiectul este Biblioteca Națională de. Că-i de cărți, programe, ace, brice sau carice, asta e în fond și la urma urmei mai puțin important, contând în special faptul că ea este Bibliotecă Națională și, nu în ultimul rând, de. Și fiindcă ar fi urât din partea subsemnatului să aducă observații fără a le argumenta [iii], să tranșăm problema – adicătelea așa-zisele obiective ale Bibliotecii de – sistematic:

colectarea şi administrarea informaţiilor despre produsele program potenţial utilizabile în instituţiile administraţiei publice şi în mediul de afaceri din România; (mai mult…)
  1. Iar prin „experți” înțelegem „băgători de seamă profesioniști”. [↩]
  2. Nu intrăm în detalii în ceea ce privește sintagma propusă pentru a descrie fenomenul. Dar pentru a se înțelege mai bine gradul batjocurii, vom clarifica faptul că actul e îndreptat către mamele celor ce cotizează. [↩]
  3. Tind să cred totuși că orice individ cu oleacă de minte poate sesiza absurdul chestiunii în cauză. [↩]

despre durere (ii)

marți, 24 aug. 2010, 18:11

Durerea e o barcă plină de găuri ce plutește în derivă pe valurile fricii.

Corpul nu e în stare să vadă nimic înafara durerii; astfel că rămâne ca mintea să se îngrijească de deosebirea între durerea pozitivă – denumită impropriu „plăcere” – și cea negativă. Distincțiile între bine și rău, util și inutil, plăcut și neplăcut, ajung să îți definească identitatea, așa cum se structurează ea în cele mai adânci colțuri ale ființei.

Ea însă face ca durerea să fie negativă, deci o „durere” în sensul clasic al cuvântului; cele două se amplifică reciproc printr-o buclă de reacție, crescând exponențial până la punctul critic. Însă toate acestea își pierd complet valoarea în acele momente când totul, plus sau minus, bine sau rău, plăcut sau neplăcut, se îmbină într-un ceva anume, ceva convulsiv ce îți topește eul, reducându-l la nimic. Nimic care la rândul lui încetează să conteze.

Only great pain is, as the teacher of great suspicion, the ultimate liberator of the spirit.
  • Friedrich Nietzsche