etica pirateriei

sâmbătă, 3 mart. 2012, 19:07

Probabil că ați auzit de Matthew Inman, iar dacă n-ați auzit veți afla de la mine că este individul din spatele webcomic-ului pe nume Oatmeal. Unul din articolele recente publicate în cadrul acestuia oferă o justificare, să-i zicem, a pirateriei. Justificare care poate fi rezumată în felul următor: dacă un produs comercial dat aflat sub incidența proprietății intelectuale nu îmi este disponibil cu ușurință, atunci fie ce-o fi, eu o să piratez produsul respectiv.

Este bineînțeles discutabilă semnificația acelui „cu ușurință”, având în vedere că pe vremuri trebuia totuși să ieșim din casă, să urcăm în autobuz și să și interacționăm social cu alți indivizi pentru a putea intra în posesia unui album de muzică, joc, film, ce-o fi dânsul. Serialele erau clar rezervate televiziunii și mai mult, exista o întârziere de cel puțin patru-cinci ani între ce se lansa înafară și ce ajungea la noi [i]. Dar pentru a elimina orice ambiguități, putem să spunem că – făcând abstracție de factorul financiar – dacă un produs e mai ușor accesibil prin torrente decât prin orice serviciu de streaming sau download, atunci utilizatorul mediu va alege întotdeauna să tragă o copie ilegală.

Din punctul de vedere al utilității individului mediu avid de consum ideea pare să aibă foarte mult sens. Problema e că Bittorrent-ul e atât de la îndemână internauților (mai ales dacă luăm în calcul factorul financiar) încât cu greu putem găsi o alternativă legală fezabilă [ii]. Atunci, susține un oarecare Andy Ihnatko, dacă plecăm de la premisele de mai sus nu înseamnă că putem justifica pirateria cu totul încă din capul locului? Mai mult, nu-i așa că abordarea asta ar duce către colaps orice afacere cinstită care dorește să tragă foloase de pe urma proprietății intelectuale? (mai mult…)

  1. În 1993 noi ne uitam la Star Trek-ul lansat în 1988. Frumoase amintirile cu chelia lui Picard, nu-i așa? [↩]
  2. Alta decât reglementarea prin lege a uzului Bittorrent, o chestie la care deținătorii de drepturi de autor nu se prea gândesc dintr-un motiv pe care eu unul nu-l înțeleg. Din punct de vedere tehnic implementarea e realizabilă. [↩]

random xx.02.11 facts

duminică, 27 feb. 2011, 15:16

Februarie este, din latină, luna purificării, a purgației, sub diferitele ei forme. Tot februarie este, din română, luna făuritorului, mic sau mare, nu contează. Pentru subsemnatul, februarie a fost luna în care s-au adunat draft-uri, scrieri neterminate, idei împachetate în idei derivate din alte idei. Tot februarie a marcat momentul când m-am gândit că iarna și-a petrecut deja cam mult timp în oasele mele și că profunzimea gândirii poate fi abandonată în favoarea aceleiași profunzimi, da’ altfel.

Până una alta, și în februarie s-au întâmplat chestii:

  • Cred că se face cam un an de când am scris ultima dată despre blues-ul românesc. Toate bune și frumoase, dar cândva în prima jumătate a lunii am avut plăcerea să trec prin Big Mamou, unde chiar de asta am avut parte, adicătelea blues cum numai la noi se cântă. Și cum pentru mine blues-ul românesc înseamnă cam două-trei lucruri care de fapt sunt vreo zece, adică Cyfer, Nightlosers și încă câteva, am picat fix când s-au apucat să cânte Cyfer și Hanno. Fiindcă uite, la noi se întâmplă (și) lucruri faine.
  • Weekend-ul trecut am dat pe la AI-MAS Winter Olympics. Am văzut mult sub jumătate din evenimentele din orar, de remarcat fiind tech talk-ul lui Andrew Moedinger despre învățarea priority inbox-ului din gmail. M-am plimbat puțin și pe la standurile universităților, astfel că mi-am clătit ochii la câteva gadget-uri în adevăratul sens al cuvântului, iară nu cum sunt prostiile de la Apple. Lumea a fost destulă, dată fiind mediatizarea evenimentului. Din studențime au venit cei interesați de inteligență artificială și (mai mult) de Adobe/Facebook/Google, iar părinții cu odrasle de circa zece ani bănuiesc că au aflat de la televizor, prin nu știu ce minune, fiindcă tot ce am văzut eu pe canalele TV românești a fost un interviu cu Andrei Alexandrescu (care apropo, a făcut și alte lucruri decât să ajungă „românul care lucrează cot la cot cu Mark Zuckerberg”, lucruri cel puțin la fel de importante) și încă unul cu domnița care se ocupa cu recrutarea pentru Google, nu-i mai rețin numele. Dar bun, uite că la noi chiar se întâmplă lucruri faine.
  • Din categoria „hai să vă arăt cât de mult mă ocup io de blog și nu-l las să putrezească”, mi-am făcut update la versiunea 3.1 de wordpress, versiune care de data aceasta poartă numele lui Django, în spiritul tradiției dezvoltatorilor de a-și boteza release-urile după artiști de jazz.
  • Deoarece devin deja un obicei link-urile către /. – și nu de orice fel, ci link-uri către chestii interesante, geeky și eventual pe care nu le înțelege mai nimeni -, știrea bombă în această lună este rezolvarea de către un matematician oarecare a problemei distanțelor distincte a lui Paul Erdős. Pentru cei cu ceva mai multă răbdare, articolul la care se face referire în link explică destul de frumos problema. Fiindcă și la ei se întâmplă lucruri faine.
  • Nimic nu s-a schimbat față de anii trecuți în ceea ce îl privește pe nenea Valentin, Sf. Dar dat fiind faptul că anul ăsta nu vreau să mai fiu hater, las, cel puțin până la anul, subiectul în pom cu o ilustrație cât se poate de grăitoare a celebrului Oatmeal.

Deoarece faptele din ianuarie au fost mai arbitrare decât cele din luna curentă, promit ca în martie să revin cu o mulțime de lucruri de o arbitraritate – iată că există echivalent în limba română pentru „randomness” – acceptabilă. Șforța fie cu voi.