jakszyk, fripp and collins – a scarcity of miracles (2011)
joi, 8 sept. 2011, 20:46
Subintitulat „A King Crimson ProjeKct”, albumul de față a reușit, într-un mod deloc surprinzător, să creeze o dispută între fanii King Crimson: aparține sau nu aparține A Scarcity of Miracles ciclului de lucrări scoase de unicii și inegalabilii King Crimson? Dacă stăm să ne gândim, aparține fără dubii proiectelor legate de KC, dar e oare demn de această titulatură? Sunt de ajuns două nume din King Crimson (mai exact Robert Fripp și Tony Levin) pentru a pune ștampila aferentă? Oare Jakko Jakszyk (64 Spoons), Mel Collins (Caravan, Camel, The Alan Parsons Project, la care se adaugă multe alte formații, printre care și King Crimson) sau Gavin Harrison (Porcupine Tree) se ridică la standardele impuse de KC?
Dacă stăm și cugetăm un pic, ne vom da seama că de fapt nici Levin și chapman stick-ul lui n-au fost legați mereu de istoria King Crimson. Dar stai, că prin King Crimson au trecut mai mulți oameni decât putem număra pe degete, deci ar fi greu să judecăm King Crimson strict după componență. În cazul ăsta, ce-ar fi dacă am încerca să ne legăm de aspectele oareșcum stilistice ale A Scarcity of Miracles?
În primul rând că mai toate melodiile de pe ASoM sunt cât se poate de „progressive” și mai deloc „rock”, iar de chestia din urmă Crimson-ul clasic abundă din plin. Am putea spune mai degrabă că atmosfera e aceea a unui album de jazz fusion, atmosferă la care saxofonul lui Mel Collins contribuie din plin. Și nu numai, pentru că pe The Price We Pay, de exemplu, Jakko Jakszyk asortează melodia cu o chestie de-i zice Guzheng, un instrument chinezesc cu coarde. Chiar și A Scarcity of Miracles are o structură peste măsură de jazzy, lucru care până la urmă nu ne miră, pentru că King Crimson au bucăți de jazz și pe alte albume, cum ar fi Lizard. (mai mult…)
liquid trio experiment – spontaneous combustion (2007)
duminică, 24 feb. 2008, 16:31
Se face că prin anul 1999 patru muzicieni lucrau cu mult spor la un proiect, pe numele lui Liquid Tension Experiment. La un moment dat, unul din ei a fost nevoit să fugă până la spital din motive de consoartă cu apă ruptă. Cei trei rămaşi, adică bassist-ul Tony Levin (King Crimson, Peter Gabriel), clăparul Jordan Rudess (la vremea aia ex-membru Dixie Dregs şi viitor membru Dream Theater) şi tobarul Mike Portnoy (Dream Theater) şi-au continuat treaba, producând trei melodii („914”, „Liquid Dreams” şi „Chewbacca”) pentru LTE 2. Abia mai târziu am aflat şi noi că de fapt sesiunea aia de înregistrări a fost destul de serioasă, iar surplusul de material de atunci a fost frumos aranjat şi concretizat într-un nou release, Spontaneous Combustion.
Mulţi s-au plâns că LTE 2 a fost prea lucrat; îi lipsea într-o anumită măsură elementul improvizaţional de pe primul album. Ei, acum fanilor LTE li s-a dat un nou motiv să se plângă: ăsta e exact pe dos, adică, după cum sugerează şi titlul, ceva cât se poate de spontan. Melodiile au o structură destul de vagă, totul e în mare măsură jam-based, iar asta se observă încă din primul moment, de pe Chris & Kevin’s Bogus Journey. Din ceea ce am observat eu, cei trei nu au făcut decât să se joace. Pe o parte destul de mare din melodii Rudess nu face altceva decât să bage o tonă de efecte, Levin găseşte ocazii să cânte dezacordat (nu că nu şi-ar permite) iar Portnoy schimbă măsura când îi vine lui, toate astea reprezentând de fapt elementul care face albumul non-boring. Ca fapt divers, Tony Levin m-a lăsat din nou mască după ce am auzit alte excentricităţi de-ale lui (Tony’s Nightmare, de exemplu).
Sigur, mulţi s-au plâns de-a dreptul că albumul ar fi prea plictisitor şi lipsit de concept. Mie mi-ar fi părut rău să nu fi fost scoasă la rampă chestia asta, fiindcă e vorba de material bun aici; nu tocmai digerabil, dar bun. Nu-i atât de fusion ca un album Mahavishnu Orchestra, nici atât de prog precum un album King Crimson, dar e numai bun pentru fanii unor genuri cum ar fi free jazz-ul. Personal, marmeladele de genul ăsta nu pot decât să mă ungă la inimă.