anatomia modelului proprietar

sâmbătă, 18 feb. 2012, 20:00

Cuvântul „proprietar” are în limba română un înțeles înrudit cu, însă diferit de cel folosit în cele ce urmează. Proprietarul este astfel cel care deține, posesorul, stăpânul. Ideea de software proprietar sau de model proprietar al software-ului este împrumutată din englezescul „proprietary software”, pentru care nu știu să existe o altă traducere în română.

O analiză a modelului proprietar, cu avantajele și dezavantajele sale, nu ar putea exista în lipsa unei plasări în contextele spațial și temporal a acestuia. Spațiul este pur și simplu economia de piață, cu agenții dânsei (i)raționali și în număr foarte mare [i]. Contextul temporal merge în ambele sensuri, cel trecut fiind exact, iar viitorul fiind alcătuit dintr-o mulțime de perechi eveniment-probabilitate.

Se întâmplă astfel că software-ul s-a încadrat destul de bine în clasa proprietății intelectuale, el fiind mai aproape de ceva abstract precum poezia decât de ceva concret; vorba aia, dintr-un punct de vedere pur teoretic vorbind softurile nu se uzează în timp. Deși pe vremea primelor calculatoare programabile nu se gândea mai nimeni să scoată bani din software, programarea fiind o chestie destinată exclusiv specialiștilor în arhitecturi de calculatoare (adică acelora care și proiectau mașinile de calcul), odată cu evoluția lingvisticii computaționale și a puterii de calcul o serie de indivizi s-au gândit că soluțiile software pot fi vândute pentru cele câteva sute sau mii de calculatoare existente în anii ’70. Astfel s-au scos bani buni din sisteme de operare precum variante Unix sau din programe pentru inginerie sau calcul de înaltă performanță, deci cam din singurele lucruri la care erau folosite calculatoarele pe vremea aia. (mai mult…)

  1. Cu excepția cazurilor când sunt foarte puțini, de exemplu unul singur. []

buy my software

luni, 8 mart. 2010, 18:36

[ … and I’ll screw your ass ]

Cam ăsta tinde să fie sloganul ascuns al tuturor companiilor mari de pe piața software a anului 2010. Dragii spaicului, știm cu toții că nouă celor un pic mai computer-literate – unii mai mult, alții mai puțin – ne place să ne plângem cum că software-ul closed-source nu ne face bine și să arătăm cu degetul spre Microsoft cei răi, să îi înfierăm și să ne bucurăm ca niște copii atunci când DoJ-ul din SU sau Curtea din UE le mai ard câte o amendă, uneori pe motive destul de stupide; asta în ciuda faptului că la capitolul evilness, Microsoft sunt mici copii pe lângă Google, de exemplu. (mai mult…)