teh way we’re heading (two)

miercuri, 4 apr. 2007, 18:03

Capul lui Moţoc vrem.

Stând cu o mână pe mobil, cu alta pe iPod şi cu încă una pe calculatorul meu de buzunar (hm…), mă gândeam eu acum câteva zile la spusele unui prieten, care susţine sus şi tare (şi pe bună dreptate) că îşi doreşte un sistem de operare în primul şi în primul rând eficient, util şi nu plin de artificii care consumă toate resursele PC-ului. Cu alte cuvinte, problema ar suna cam în felul ăsta: oare software-ul pe care îl folosim ne este util? Este el organizat în mod util? Se mai dă vreo importanţă acestui aspect în ziua de azi?

Păi nu prea. Şi exemplul cel mai bun pe care aş putea să îl dau e noul sistem de operare al celor de la Microsoft. N-am de gând să desfiinţez munca lor de şase ani, Vista e un OS bun, mult peste predecesorii săi. Are unele feature-uri superbe, cum ar fi gadget-urile (elemente ce îmbunătăţesc mult funcţionalitatea desktop-ului – copiate din MacOS), search-ul integrat (de asemenea copiat), dar nu în ultimul rând speech recognition-ul, o chestie ce ar putea revoluţiona felul în care folosim PC-ul. Sau nu. Totuşi, overall, toţi producătorii de sisteme de operare la ora actuală uită o chestie extrem de importantă: desktop-ul, shell-ul, interfaţa grafică s-a schimbat prea puţin în ultimii ani; file mangerul din Linux/MacOS/Windows e prăfuit şi vai de el şi stau secunde bune să caut un anumit document sau program, când eu, userul, ar trebui să pot accesa fişierele fără a face vreun efort şi să mă pot concentra asupra lucrurilor importante care mă preocupă (da, sunt unul din leneşii ăia care îşi organizează informaţia – în continuă creştere – pe hard-disk destul de rar). Nu e treaba mea să găsesc o soluţie mai bună, dar ea există şi nimeni nu se chinuie să o descopere; altfel spus, aspectul ăsta e de mult timp ignorat de către producătorii software. Un contraexemplu este Office 2007, a cărui interfaţă ar putea avea un efect pozitiv în sensul ăsta. Sau nu?

Revenind la utilitate, întotdeauna conceptele de „util”, „consumat” (ce ţin strict de randament, deci – ca un exemplu banal – de productivitate) au fost relative. Atât software-ul cât şi hardware-ul s-au complicat inutil în ultimii ani (vezi exemplul legat de jocuri din post-ul anterior). Interfaţa grafică a fost considerată (după părerea mea în mod greşit!) un element atotputernic, complicându-se în aşa hal încât în anumite momente ajunge să te calce pe nervi (cei care au dat măcar o dată în viaţă drag’n’drop unui director complet aiurea din greşeală să ridice două degete). Mie mi se pare mult mai util uneori (repet, uneori) să comunic cu calculatorul într-un limbaj comun, să îi dau comenzi care ştiu că vor funcţiona exact în felul în care îmi doresc; pe lângă asta, consumă mai puţine resurse.

Apropo de „teh way we’re heading”, mă uitam mai demult pe youtube la un film de prezentare al unui desktop conceput după modelul unui birou real, deci tridimensional şi plin de documente, în acelaşi stil în care eu îmi pun caietele şi cărţile pe masă. Eye candy, simpatic, drăguţ… Un adevărat dezastru! Ştiu că se poate şi mai rău, dar nu vreau aşa ceva. Vreau un mod rapid de a lucra cu fişiere şi directoare, un mod de a accesa programele importante fără să fac desktop-ul varză, vreau să se pună mai mult accent pe hotkey-uri (există, dar nu se vorbeşte deloc de ele), vreau să îmi pot customiza complet UI-ul (fără third-party software) şi să ştiu exact ce se întâmplă cu programele mele.

Mă opresc aici, fiindcă am atins un alt punct important, pe care cel mai probabil îl voi lua la puricat în episodul următor: controlul pe care îl ave(a)m asupra tuturor chestiilor ce ţin de software/hardware. Până atunci, exemplu de sistem de operare care pune accentul pe utilitate: xubuntu.

Publicat de în misc stuff, tech

Comments

  • BusterDBK spune:

    Heh, eu deja nu mai prea concep sa lucrez fara sa ma intind pe trei desktop-uri [click]. Pe primul sunt chestiile personale / timp liber / etc, pe al doilea browser-ul pentru baza de date, teste si documentatie, iar pe al treilea managerul de fisiere si (mai ales) editorul de cod. Altfel ma incurc, pur si simplu.

    Mi-am adus aminte si de transparenta ferestrelor (pe care o sa o incerc si eu ca lumea [nu in reluare] cand ma bag sanatos sa fac XGL sa mearga) vazuta in atatea screenshot-uri. Well… Mie la unele ore imi e greu sa urmaresc un text negru pe fundal alb (sau invers), fara sa am nimic altceva pe ecran o_O…

    Ca file managere Norton Commander, Midnight Commander sau Windows Commander mi s-au parut intotdeauna simpatice, desi tendinta mea este sa folosesc altceva. Ma inteleg binisor si cu Konqueror. Sunt de acord insa ca nu s-au mai schimbat prea multe lucruri de cam mult timp. Eu as da vina in parte si pe useri, care vor cauta mereu sa se tina de vechile obiceiuri pentru ca asa le e mai usor. Si eu eram dezastru la inceput cu consola de Linux… Pentru incepatori interfata grafica e foarte buna ca sa-si faca o idee despre ce, unde, cum si mai ales de ce. Doar ca multi nu trec de stadiul asta, deci cam greu sa inceapa sa foloseasca ceva mai eficient.

    Eu unul as opta tot pentru o interfata grafica — consola, informatii grupate cum trebuie, accesibile direct din hotkeys (m-am bucurat cand am vazut ca pot porni orice program dintr-o combinatie de taste in KDE) si mai ales adaptarea la activitatea curenta (ceea ce nu se prea vede acum). Eu ma gandesc ca de una am nevoie cand ascult muzica si citesc un site, de alta cand ma joc si de altceva cand muncesc. Cred ca o sa incerc sa imi programez ceva sa dau comanda „work” si sa mi se modifice toata interfata, deschida inca o fereastra de Firefox cu toate tab-urile mai sus mentionate, editorul de cod si toate cele, eventual si amaroK cu o muzica de jale (ca doar e munca :D).

    P.S.: Damn, mi-ai dat idei.

  • BusterDBK spune:

    Stai ca am uitat ceva:

    „be original — throw yourself under a hovercraft” — avea un amic la status

    Vezi ca la BAC trebuie sa scriem la romana, cumva, mult. Mult mai util era sa ne invete ca, in loc sa aberam si sa nu spunem in esenta nimic, sa concentram tot ce avem de zis in cat mai putin – > eficienta.

  • Pirahna spune:

    Ma bag si eu ca piry …

    Referitor la chestia aia cu folosit fisiere ca „caiete” … aia o sa ramana numai eyecandy, si sincer imi place ideea dar trebuie sa fii foarte concentrat ca sa poti sa folosesti asa ceva. Mie personal imi place propriul haos deci m-as descurca bine cu asa ceva.

    Eu as zice ca o interfata mai realista ar fi sa inlaturam tastatura (aia cu butonase) si mouse-ul, si sa folosim touchscreen-uri (pe care poti sa pui tastaturi, mouse-uri, poate chiar sa te loghezi folosind un id (genul buletin) … cum vroia Microsoft sa faca acum 2 ani (si probabil a facut dar nu stiu eu)) …

    Check this out : http://video.google.com/videoplay?docid=6379146923853181774
    S-a cam jucat ala pe acolo cu chestii inutile … dar am vazut si un demo cu warcraft pe asa ceva (google it) si nu ma indoiesc ca s-ar putea folosi si un vista.

    Asa vad eu viitorul, ca hardware.

    La capitolul software trebuie sa te gandesti la majoritate. Companiile isi scot bani din majoritate.
    Vorbim aici de useri si de firme. Pentru firme nu ai nevoie de fancy shit, ai nevoie de stabilitate si viteza (ceea ce aplicatiile / sistemele din ziua de azi ofera fara nici o problema, cat timp platesti cei 500 euro pentru pachetul business). Pentru useri … avem ceva categorii : userii interesati de jocuri, filme, muzica, scris cd-uri … multimedia pe scurt, adica majoritatea lor … ar mai fi developerii sau designerii (tot cam aia e) care le folosesc pentru grafica / programare / editare audio sa orice alta chestie din care iese ceva, care sa fim sinceri nu sunt asa de multi ca userii mai putin invatati.

    In fond userii din majoritate ce au nevoie ?
    Fancy shit in primul rand, ca daca e urat le e sila.
    Usurinta in folosire, sau macar un help acolo in caz ca se incurca (adica instructiuni pe fiecare pagina).
    Si cam atat zic eu.

    In vista am vazut niste „new features” care nu stiu exact daca erau integrate si in osx, dar mi s-au parut foarte utile. Mai exact era vorba de image viewer-ul incorporat, care putea sa editeze poze (quick edit, adica luminozitate, culori, contrast, crop, rotate, si ceva efecte + add text cred) dar fiecare edit al pozei era salvat „undeva” ca draft, deci daca peste juma de an doreai sa vezi poza initiala, puteai sa o vezi, cat si toate pozele modificate de la aceasta. Asta e un fel de „undo” dus la extrem.
    Si vorbeai de un mod de a accesa programele mai usor … eu imi folosesc tastatura. Am butonase care ori imi lanseaza niste meniuri in coltul ecranului din care sa-mi aleg, ori imi lanseaza aplicatia, ori imi lanseaza o casuta mica in care sa scriu ce site vreau sa vizitez …

    Daca ar fi sa-mi fac eu sistemul propriu de operare … nu stiu exact cum l-as face …
    Stiu doar ca am nevoie de un linux (nu stiu de ce dar X-ul arata mult mai bine ca renderer-ul Windows-urilor ante-Vista) pentru partea grafica, si de software-ul din windows (gama adobe, 3dsmax, games). Ce nu-mi place la linux e ca daca se blocheaza, se blocheaza !!! La windows ok, mai apare un blue screen ocazional ca se incinge dracia … dar inca e functional dupa ce il scot brusc din priza. Deci partea de shutdown si „errors” trebuie lucrata putin la linux.

    Hai ca ajunge.

  • Comentariile sunt dezactivate.