ten reasons to love my blog

marți, 24 iul. 2007, 22:13

Dragii spaicului, căldura mi-a distrus creierii. Fapt ce m-a determinat să găsesc aceste zece motive. Nu sunt zece motive pentru care mi-ar iubi altcineva cărămizile, ci (cu un narcisism profund) zece lucruri care mă fac pe mine să-mi iubesc peretele. Sună aşa de cliche-istic încât chiar vroiam să încerc asta. Here goes:

  1. E un blog civilizat;
  2. Are un număr destul de mare de vizitatori încât să mă simt mulţumit, dar destul de mic încât să nu fie poluat (consecinţă a punctului 1, sau pe dos);
  3. Din când în când este un blog serios;
  4. Când nu este serios, poate fi presărat cu un umor mai mult sau mai puţin negru;
  5. Nu face parte din blogosferă;
  6. Nu face parte din blogosferă (I said that again);
  7. Nu se vrea a fi distins, academic, scris la modul profesional. Tocmai de-aia, într-un mod paradoxal, are o calitate crescută a post-urilor… oricât aţi încerca să demonstraţi contrariul;
  8. Este scris cu diacritice, semn de minim respect faţă de cititori, nu fiindcă autorul ar avea gaze stomacale;
  9. E blogul meu, şi
  10. Pur şi simplu e fain. A, şi
  11. Are în spate unul din cele mai drăguţe theme-uri de wordpress out there.

Now back to the serious stuff.

Publicat de în misc stuff

Comments

  • BusterDBK spune:

    It’s got curse words and DT. And a love for sarcasm.

  • spyked spune:

    Apropo, autorul a avut ceva probleme cu stomacul azi. So get ready for more blog stuff. 😆

  • Comentariile sunt dezactivate.