there and back again

sâmbătă, 10 oct. 2009, 12:59

Ehei, dragii spaicului, de când nu v-am mai spus eu o poveste. Și fiindcă (din motive care nu au legătură cu subiectul de față) sunt obsedat oarecum de povești în ultimul timp, vă voi istorisi o întâmplare prin care am trecut destul de recent. Cei mai cu degetul pe F5 dintre voi au observat probabil că în urmă cu câteva săptămâni am stat destul de prost la capitolul uptime.

Totul a început parcă pe la sfârșitul lui iulie, când, după ce văzusem oferta de abonament VDSL a celor de la Romtelecom, am hotărât să bag o fisă. Toate bune și frumoase, am primit un modem marca ZTE (care apropo, am aflat zilele astea la cursul de rețele că ar fi cam pe locul al șaselea în lume la producția echipamentelor de rețelistică) care funcționează decent la capitolul livrare de pachete din Internet și la cel de rutare și pe care am reușit chiar să îl fac să se dea cu loopback-ul pe nat.

Problema s-a ivit când m-am trezit la telefon și apoi la ușă cu cei de la Romtelecom, aducându-mi un alt modem, „mai performant”, un ZyXEL P-870HW-51a cu antenă wireless și toate cele. În naivitatea mea, mi-am zis că e ok să merg pe mâna lor și am făcut-o. După ce mi s-a schimbat IP-ul fix pentru care plătesc 1 euro pe lună (se pare că în centrală nu se poate face o legare număr de telefon – IP, motiv pentru care adresa externă s-a schimbat din DHCP, odată cu schimbarea MAC-ului – noroc că mai târziu am dat peste persoane din departamentul tehnic care mi-au înțeles problema) a mai durat doar o zi pentru ca scula cu pricina să înceapă să o ia razna; carevasăzică, aveam Internet funcțional din doi în paișpe și desincronizări cu duiumul. Ba chiar în scurt timp modem-ul s-a dus de-a dreptul pe lumea cealaltă și a trebuit să îl schimb pe proces verbal. La centrul comercial am cerut tot ZTE931 (fiindcă WLAN îmi pot furniza și singur), dar am aflat cu stupoare că ZTE-urile au fost scoase din circuit pe motiv că „sunt prea proaste”. Drept urmare, am avut ocazia să testez un al doilea ZyXEL, care a mers la fel de prost.

Ceea ce a urmat a fost o săptămână de foc, în care am făcut cred că vreo douăzeci de reclamații (am zis că s-or fi plictisind săracii oameni de la departamentul tehnic, deci hai să-i frec la melodie); au venit chiar vreo două echipe să măsoare semnalul de pe linia telefonică; aparent, exista posibilitatea să fiu mutat de pe abonamentul de 30Mbps la cel de 20, deși la început mi se spusese că da, pe linia subsemnatului se pot transmite lejer bițișori modulați, maxîm treizeci de milioane pe secundă, din care o treime îs chiar frumoși. Modem-ul era stabil cam ca un circar pe care dacă îl ții câteva ore pe sârmă, clar obosește și cade la un moment dat. În fine, după lungi discuții cu cei de la departamentul tehnic, am căzut de acord să mi se schimbe modem-ul cu un ZTE vechi și prost, dar stabil. Mi s-a adus chiar modem-ul primit inițial, cu aceleași configurări vechi și prăfuite (joy, nu a trebuit să stau să setez iar forwardări de porturi), modem care și acum stă înfipt în cablul de telefon pe o parte și în ăla UTP pe cealaltă. Și nu merge, că dacă ar face asta l-aș băga într-o cușcă. Dar funcționează.

Ca o bomboană pe colivă, să vă povestesc și de oferta pentru un Clicknet Mobile gratuit (modem, cu tot cu abonament; sau invers). Oferta cu pricina a fost băgată ca o promisiune înainte de încheierea contractului și a fost onorată mult mai târziu după (în septembrie, când am fost să ridic al treilea modem). După ce am aflat că softul modem-ului nu vrea să se pupe cu Windows 7 (nici nu m-am chinuit să îl fac să meargă pe Ubuntu), l-am pus pe un Vista, în ideea că uite, are drivere de Vista. Surpriza a fost că abonamentele dial-up de acum zece ani încărcau paginile cu câteva ordine de mărime mai repede decât drăcia aia de modem CDMA. În urma unui telefon la tehnic, mi s-a spus că e posibil să nu fiu în aria de acoperire (lucru dubios, fiindcă Bucureștiul e în aria de acoperire, iar eu sunt destul de aproape de un centru de-al lor). În urma celui de-al doilea telefon, mi s-a spus că cel mai probabil modem-ul e foarte foarte prost, motiv pentru care nici nu prea merită să îmi bat capul. A, și nici SMS-uri nu pot să trimit din motive de cartelă SIM inexistentă la momentul ăsta.

Așadar, dragi cititori, aveți grijă unde vă abonați și ce faceți cu sculele primite. Când o firmă lansează o ofertă pe piață fără să își testeze în prealabil echipamentele și infrastructura și fără să verifice dacă cumva soluția scalează pe plaiurile noastre, când firma respectivă cumpără n bucăți produse de X și alte m produse de Y, punând apoi de-a dreptul cele m + n bucăți în brațele angajaților și dându-le ordin să le distribuie, înseamnă că treaba nu-i chiar sănătoasă (culmea, contrar părerii mele inițiale, cei de la Romtelecom au în prezent o mulțime de clienți cu abonamente VDSL). Dar așa e la noi.

Comments

  • BusterDBK spune:

    și ce faceți cu sculele primite

    Eeehei! Aici probabil că a intervenit problema. Cred că mulți dintre abonații ăia erau fericiți că „le merge netu’ „, nu aveau zilnic de explicat de ce nu le merge e-mail-ul clienților 😆 .

    P.S.: Dacă la firmă la noi se discută să mutăm una din conexiunile (că cealaltă e la GTS) la Internet pe VDSL îi trimit la post-ul ăsta.

  • spyked spune:

    Apăi ai tu dreptate, nu toată lumea se plânge de faptul că router-ul (care stă și pe post de proxy DNS, nu înțeleg de unde moda asta) dă timeout pentru query-uri de nume de tip MX. Motiv pentru care am și evitat să le explic chestia asta celor de la departamentul tehnic.

    Întâmplarea face să fi stat de vorbă cu câțiva abonați care stau la câțiva km de București (într-una din comunele care vin fix după centură). Strategia de marketing stă cam în felul următor: cei de la comercial îți spun că se vor face teste pentru a stabili dacă linia telefonică suportă VDSL la 20Mbps, de exemplu (adică stabilitatea liniei plus verificare dacă ai în proximitate o cutie legată la fibră), iar răspunsul e de obicei unul pozitiv, de multe ori pe bună dreptate. În celelalte cazuri, banda nu va fi de fapt de 20Mbps, iar la orele de vârf se va desincroniza modem-ul într-o veselie. Deci mai mult „nu le merge netu” decât „le merge netu”.

    Rezultatul a fost același și în cazul indivizilor despre care îți povesteam mai sus: în urma testării liniei de către o echipă de la tehnic, s-a stabilit că de fapt nu se poate face transfer la 20Mbps fără erori grosolane și că ar fi mai bine să se facă modularea la o viteză mai mică (deși în abonament 20Mbps e minim). Lucru inacceptabil după părerea mea, fiindcă îmi voi asuma dreptul de a da Romtelecomul în judecată dacă nu își respectă contractul (thankfully, modem-ul îmi afișează pentru ce lățime de bandă face modularea).

    Ce zici tu, în condițiile astea nu ar fi mai simplu să facă un update la firele cu jdemii de înnădituri și cu niște conectori de te dai cu capul de pereți? Doar e fir de cupru, nu din aur.

  • Piry spune:

    Citeste contractul nea Spaicu. Nu dai in judecata pe nimeni.

    In toate contractele tuturor firmelor care se ocupa cu asa ceva (inclusiv cei legati de hosting, dar in special cei legati de retele) este mentionat ca nu sunt responsabili cu despagubirea clientului daca acesta are pierderi financiare pe urma lipsei semnalului/inabilitatii de conectare si unele chiar spun ca nu sunt responsabile de mentinerea semnalului online.

    In contract probabil scrie ca ofera 20 MBps, si ofera !, dar ma indoiesc ca scrie ca ofera 20 MBps incontinuu, 24/7, 365 zile pe an.

  • spyked spune:

    În contractul meu scrie că oferă 30Mbps. Mi se pare normal ca în momentul când o să îmi scrie mai puțin (such as 20Mbps, nu 30, cum arată acum) în panel-ul de administrare al modem-ului, să iau la cunoștință și să sue them.

    Și mă îndoiesc că toate contractele sunt făcute cum zici tu; poate astea pentru persoane fizice chioare, da, dar nu furnizarea de Internet către firme ceva mai mari (sigur, nu-i cazul meu).

  • Comentariile sunt dezactivate.