spyked bricks in the wall

viitorul browser-ului web

Putem începe acest veritabil dat în bobi prin reluarea unui exercițiu pe care l-am făcut și într-un articol anterior. Să stăm pentru un moment-două și să ne întrebăm pentru ce folosim noi browser-ul zilnic. Eu de exemplu îl folosesc pentru citit știri, comic-uri și blog-uri, gestionat calendarul și lista de chestii de făcut, citit mail-urile, privit clipuri video din diverse domenii – fie ele conferințe, cursuri, seminarii sau desene animate, filme, muzică -, ascultat muzică din când în când, citit cărți destul de rar – pe astea prefer în general să le păstrez offline -, comunicat cu persoane de la care am ce învăța și altele.

Mai pe scurt, o bună parte din activitățile mele zilnice au loc în cadrul browser-ului. Nu se pretează în general la browser problemele care necesită performanță, precum compilatul codului sau jocurile, acestea din urmă reprezentând o excepție foarte rară, având în vedere că majoritatea sunt dezvoltate folosind abominația numită Adobe Flash. Nu îmi gestionez fișierele locale (fotografii, text, muzică) folosind browser-ul, dat fiind faptul că o bună parte din ele sunt proprietate personală. În rest… da, articolul de față este scris în browser.

Astfel, putem comite sacrilegiul de a afirma că browser-ul web este într-un anumit sens echivalentul unui sistem de operare. Într-un anumit sens, deoarece a afirma că browser-ul este aceeași chestie cu un SO e ca și cum am spune că HTML e limbaj de programare sau că rolul strungarului e de a proiecta strunguri. Doar nucleul sistemului de operare e o componentă software ce nu poate fi înțeleasă complet de o singură minte, iar dacă nu mă credeți, vă invit să citiți sursele Linux-ului.

Totuși, browserele de ultimă generație conțin mecanisme similare celor găsite în sisteme de operare. De exemplu script-urile javascript sunt deseori rulate într-un sandbox, care este conceptual asemănător containerelor din mașinile virtuale. Chrome are un task manager și un sistem de gestiune al memoriei, subsisteme cu care poate detecta anomalii de tipul deadlock-urilor, ciclurilor sau al leak-urilor de memorie. Acesta este un indicator clar al faptului că aplicațiile web au devenit suficient de complexe încât să necesite componente extra pentru controlul rulării. Să nu mai vorbim de faptul că performanța runtime-ului javascript este una din cele mai mari priorități ale dezvoltatorilor de browsere web din anul 2011.

Pe de altă parte, suportul pentru aplicații web variază de la Chrome la Firefox și de la Opera la Internet Explorer. Astfel, dependența de platformă și aderența la standarde ne duce cu gândul la POSIX, Win32, OpenGL, IBM PC, acestea reprezentând doar începutul unui șir lung de tehnologii și standarde din lumea calculatoarelor. Producătorii de browsere, de la Google la Microsoft, au un punct clar de referință în ceea ce privește calitatea afișării site-urilor, semn că problema standardelor web este una cât se poate de serioasă.

Sigur că browser-ul nu va putea niciodată să compenseze în totalitate forța brută pe care o oferă interfața cu hardware-ul a kernel-ului, asta în primul rând pentru că browser-ul nu se va interfața direct cu hardware-ul. Rolul browser-ului-SO este acela de a se lega de restul programelor din sistemul de bază și să ofere o serie de unelte cu care programatorul să poată crea măcar un anumit tip de aplicații, iar utilizatorul să poată face uz de ele liniștit.

Lăsând la o parte aburelile de marketing de tipul Cloud Computing, browser-ul este în primul rând interfața utilizatorului cu lumea, legându-l pe acesta la marea de resurse care este Internet-ul, această singularitate. Afirmația de mai sus e cu atât mai adevărată și mai lipsită de senzație dacă luăm în considerare faptul că utilizatorul de dispozitive digitale (calculatoare, telefoane mobile) este expus în mod constant stilului de viață bazat pe Internet [i], stil la care aderă fără să îl conștientizeze cu necesitate. A face din blogging o meserie, a țipa pe Twitter sau a avea sute de prieteni pe Facebook sunt în ziua de astăzi aspecte de cel mai mare banal cu putință.

În condițiile astea, mă tem că s-ar putea să mă fi înșelat în privința Chrome OS, care are o șansă de a înghite o bună bucată din piață în câțiva ani de acum.

1. Chiar dacă „web” sau „Internet” înseamnă pentru unii doar utilizarea e-mail-ului și a IRC-ului. [↩]