The Longest Journey
vineri, 9 sept. 2005, 16:01
Uitandu-ma pe blog-ul lui Buster mi-am adus aminte de The Longest Journey. A, jocul ala? Da, ala in care o umbli pe fetiscana aia prin dimensiuni paralele, rezolvi puzzle-uri, ca in orice joc de aventura care se respecta. Vorbeam serios cand spuneam ca nu sunt in stare sa joc un joc mai mult de cateva ore, dar asta a reusit sa ma tina destul de mult in fata PC-ului. Adica foarte mult.
Povestea jocului e relativ simpla.. sau poate ca nu. Oricum, pe scurt, jucatorul intra in pielea donsoarei April Ryan (aka April Bandu-Embata, „the Waterstiller”, „The Windbringer” sau ceva de genul asta, mai avea unul sau doua nume, dar cred ca deja am zis prea mult), o studenta la arte plastice in Newport (dupa screenshot-ul pus, Newport asta pare un fel de Rahova sau Bucuresti in viitor, plin de gunoaie si borf… neah). Saraca incepe sa aiba niste vise de-astea ciudate rau, care, culmea culmilor, incep sa i se arate si in realitate. si de aici incepe povestea clasica cu cele doua lumi in pragul distrugerii, Balanta care trebuie mentinuta cu ajutorul Gardianului care a disparut.. Dumnezeu stie unde. O poveste intr-adevar frumoasa si destul de complexa, despre care nu voi mai spune nimic in plus. Pot sa spun doar ca m-a motivat extrem de mult sa continui jocul.
Alte plusuri ale jocului? Pai feeling-ul e de nota zece, dat in mare parte de muzica ce sta bine acolo pe fundal, grafica foarte buna pentru vremea ei (pe mine nu m-a stanjenit absolut deloc, tare o sa ma enervez cand o sa ii aud pe astia mai mici comentand grafica), interfata simpla, vocile.. da, vocile mi-au placut la nebunie, se vede ca s-a lucrat mult la ele. Sarah Hamilton a dat viata vocii lui April, cica ar mai fi o Sarah Hamilton vedeta de filme XXX, dar nu cred ca exista vreo legatura intre astea doua (forget I said that 😀 ).
Din cauza unor mici probleme cu baza de date, se pare ca doar atat am putut salva din articolul asta. Well, nu o sa ma mai intind, jocul e pe LEVEL-ul de luna asta, go play it 😉 . Merita!
A, da, mi-am adus aminte.. imi cer scuze chitarii mele pentru abandonul temporar pe parcursul jocului. Dar sunt sigur ca m-a iertat deja, fiindca s-a terminat.
Tapping
vineri, 2 sept. 2005, 18:50
Watch out, s-a intamplat ceva ciudat rau de tot cu mine. Pe langa faptul ca am inceput sa scriu cu diacritice (damn you, Romanian language.. dar trebe sa ma obisnuiesc, nu?), vara asta am dat in boala tapping-ului. Din fericire nu e vorba despre o boala venerica, ci despre o chestie legata de chitara (se putea sa nu? 🙂 ), cica nu mai lovesti corzile cu pana, ci cu.. degetele? Saracele corzi.
si uite asa spre sfarsitul scolii m-am trezit cu chitara acustica in brate, incercand sa fac ultima parte de la solo-ul de pe Child In Time… aia rapida rau, Blackmore o face ca pe un arpegiu normal, cu picking normal, nu stiu cum o face, dar dupa o saptamana intreaga de incercari am dat cu pana de pamant, si.. am pierdut-o. Dupa care a durat doar cateva zile sa scot acelasi arpegiu cu tapping (pe acustica). si eram in culmea fericirii. Apoi a urmat Thunderstruck, melodia aia in care Angus sta intr-un picior si „fredoneaza” riff-ul ala timp de cateva minute bune.
si a venit si chitara electrica. Satriani. Midnight. O nebunie totala, inca sunt in delir, imi iese binisor, nici acum la perfectie, dar azi am zis sa mai iau o melodie de genul asta, tot a lui Satriani, adica Day At The Beach (apropo, daca mai exista alte melodii de genul asta, adica numai cu tapping, de-ale lui Satriani sau ale altora, dati un mic buzz. M-as lua de Stanley Jordan, dar nu gasesc nici un tab pe nicaieri, cu toate ca baiatul ala ma umple de lacrimi de fiecare data cand il aud). si am reusit sa o aduc intr-un stadiu decent si iarasi sunt in delir.
Lume, beware, peste o saptamana o sa merg la scoala cu DOUÄa€š melodii de-ale lui Satriani invatate… 😀 .