oarecum relativ.

duminică, 28 mai 2006, 12:35

Terminat teze, pierdut trei seri de blues, adăugat categorie pe site, certat cu cel puţin două persoane. Coarde, corzi, muzicuţă.

Rock progresiv.

another brick in the wall, part 2

miercuri, 24 mai 2006, 15:59

Uitându-mă la post-ul ăsta (fiindcă despre el mi-am propus să scriu azi) îmi dau seama că mare lucru nu s-a schimbat de acum un an până în prezent. Aceeaşi nedumerire cu privire la utilitatea site-ului ăstuia sălăşluieşte în creieraşul meu, dar dat fiind că a rezistat atâta vreme (la site mă refer), înseamnă că are el o utilitate. Nu întâmplător spun că mare lucru nu s-a schimbat, fiindcă mă simt la fel ca în post-ul respectiv: cu puţin timp înaintea unei teze la matematică, cu „scalpul în nori” şi cu acelaşi aparent calm ca şi atunci. Noi să fim sănătoşi…

Şi totuşi trebuie să recunosc că s-au întâmplat multe în anul ăsta (fiindcă se împlineşte un an de când am început să scriu pe blog, da dom’le, despre asta era vorba). M-am plimbat, am cântat, am trecut din clasa X în clasa Y (OOP?), am schimbat host-ul, m-am luptat şi cu baza de date de vreo două ori. Am mai făcut eu o grămadă de alte lucruri. Dacă e cineva curios – lucru puţin probabil – totul e notat în arhive. Şi acum, nu că ar trebui să fac cine ştie ce mare brânză legat de asta (poate doar să dau câteva beri unor persoane, se ştiu ei), dar simţeam nevoia să amintesc de acest… ahem, eveniment.

Viitorul? Nu ştiu eu prea bine ce are să fie, dar pentru început îmi propun să mai fac un pic de curăţenie prin secţiunile blog-ului, de fapt nişte foarte foarte mici modificări (aproape insesizabile) la capitolul ăsta. Theme-ul n-aş prea vrea să îl schimb, dar nu ar strica să aud păreri despre el, eu unul încă nu m-am plictisit de look-ul site-ului. De fapt a funcţionat aşa de bine treaba încât mi-e greu să schimb ceva.

Vă salută spaicu de aici, de pe blog-ul meu… 😆

probleme tehnice

duminică, 21 mai 2006, 17:19

Cer scuze în mod oficial celor care au intrat pe blog în ultimele două zile şi au dat de mess-ul care era aici. Din motive obiective (mutare pe server nou-nouţ, instalare phpmyadmin, mutare de pe baza de date veche pe cea nouă) a trebuit să reformatez din nou textul şi să renunţ la diacriticele postate până acum. Nerăbdarea mea (şi posibila încompetenţă) în a găsi charset-ul potrivit m-a făcut să recurg la această metodă. Well, totuşi textul se vede cât se poate de bine, aşa că nu am de ce să mă plâng.

Happy blog reading în continuare! 😛

later edit: hmm, mici probleme mă împiedică să folosesc toate diacriticele momentan. Sper să se rezolve într-un timp cât mai scurt.

even later edit: gata, după lupte seculare care au durat în jur de o oră, am schimbat câte ceva prin baza de date şi it’s all up and working.

Memorial Fane Adumitroaiei, 25-27 Mai, Big Mamou

marți, 16 mai 2006, 20:34

MEMORIAL FANE ADUMITROAIEI la BIG MAMOU 25-27 Mai Programul festivalului : JOI 25.05 STRAIGHT SHOT OLD NEWS BLUES CAFE LONE STAR CROSSROADS VINERI 26.05 SUNSET PURPLE BAND TEAMSTERS CYFER’S SIN NIGHTLOOSERS VALI RACILA- SIR BLUES SAMBATA 27.05 RIDE ON BAND MIDNIGHT EXPRESS BLUESERVICE TEACHERS’ BLUE EXPERIENCE

Prea multe nu pot sa spun despre evenimentul asta, decat ca… sunt aproape sigur ca va fi ceva super, fiindca sunt super formatii implicate in treaba. Sper doar sa ajung in toate serile. Despre bilet nu stiu detalii, dar slabe sanse sa depaseasca 10 lei (s-ar putea sa se invarta pe la 5 lei cred). Seeya there!

free world we live in

duminică, 14 mai 2006, 18:37

Dupa cum scria si un redactor de la CHIP intr-un editorial de-al sau, treaba s-a imputit rau de tot. Sigur, de cand cu Napster am invatat ca e ilegal sa downloadam muzica, nu trebuie sa incalcam nimanui drepturile de autor (right). Toate bune si frumoase pana cand domnii de la RIAA au inceput sa ne incalce (pe cai legale) noua, astora care vrem sa invatam muzica, drepturile, prin sistarea download-ului de tab-uri de pe site-urile gazduite pe servere americane.

www.mysongbook.com homepage:

Providing some tabs – even made by ear – of copyrighted music is illegal. In order to respect the law, downloads have been limited to the [Composition] and [Competition] files. We are going to make our best to find a solution to offer music content without infringing copyrights. (mai mult…)