prospături
marți, 27 mart. 2007, 17:33
– Deşi it’s a long shot, fiindcă vorbesc despre ceva ce nici măcar n-a ajuns încă în faza de producţie propriu-zisă (sau cine ştie), Arjen Lucassen pregăteşte de ceva timp un album nou-nouţ, sau cel puţin aşa promite în interviul dat pe site-ul oficial. Hm… Nu mă aştept decât la ceva superb, având în vedere că Human Equation ocupă un loc bun în lista mea de prog şi m-a dat pe spate la vremea lui.
– Nimic nou: pe 1 mai apare albumul Snakes & Arrows al celor de la Rush. Pe Youtube umblă deja single-ul Far Cry, lansat pe 12 martie.
– Iar acum marea mea obsesie, citez:
ROADRUNNER RECORDS is proud to announce the signing of progressive metal pioneers Dream Theater. A new studio album, Systematic Chaos is due in June. Dream Theater will hit the road in support of the album for a world tour, including major festival appearances in Europe.[…]
Cu alte cuvinte, omfg, the sky is falling, Dream Theater scot album în iunie! Acum vreo săptămână a apărut şi track listing-ul aici.
Pentru că tot vorbeam de Dream Theater, a apărut de curând String Quartet Tribute to Dream Theater, adicătelea un album ce conţine cover-uri după câteva din melodiile lor grele, cântate cu viori, violoncele şi alte asemenea. Normal, voi face tot posibilul să îl ascult.
comics
sâmbătă, 24 mart. 2007, 18:57
Două comic-uri care m-au făcut să cad sub scaun de râs săptămâna asta:
The gibson display team – the bunny comic
keyboards are disgusting – xkcd.com
teh way we’re heading (!!!1one)
duminică, 18 mart. 2007, 18:35
…nu vi se pare că toată industria asta a sistemelor informatice merge într-o direcţie greşită? Mie da, cel puţin de ceva timp încoace. Şi doare. Poate că nu ar fi o chestie aşa tragică, dar mă afectează pe mine, unul din mulţii useri de pc-uri, mobile şi alte drăcovenii. Mai mult de atât, observ creşterea – nu chiar exponenţială, dar nu pot trece peste asta – numărului de „analfabeţi informatici”, adică a oamenilor care sunt destul de ignoranţi încât să nu facă mici schimbări în obiceiuri (mă refer la alea legate de folosirea PC-ului) pentru a-şi uşura viaţa lor în primul rând, apoi pe a celor din jur. De oamenii cu adevărat pasionaţi de calculatoare nu mai vorbesc, sunt în continuă scădere şi e un trend pe care îl înţeleg, fiindcă PC-ul devine din ce în ce mai mult o unealtă practică şi nu o pasiune – atenţie, în aparenţă! Voi discuta mai târziu şi latura asta.
Primele care mi-au dat senzaţia asta au fost, bineînţeles, jocurile pe calculator. Nu-i nevoie să extind prea tare: cea mai mare parte a titlurilor lansate în ultimii ani m-au făcut să îmi pierd complet interesul pentru jucat; prefer oricând bătrâni precum Quake, Fallout sau Monkey Island în locul jocurilor cu o grafică extraordinară, dar care nu îmi spun absolut nimic. Sincer, ăsta e şi motivul pentru care nu o să joc prea curând Quake 4 sau alte supe reîncălzite (vezi seriile NFS sau Fifa), nu că noile „idei” ar fi cu mult mai faine: zeci de MMO-uri sau remake-uri ale unor cărţi/filme precum „Harry Potter şi Bordelul Încins (c)”. Mai mult de atât, s-a demonstrat că se poate face lejer rendering cu grafică ultrafaină pe procesoare (de consolă, ce-i drept) de acum 10-15 ani. La ce îmi trebuie DirectX ţşpe atunci? (mai mult…)
all that we see or seem…
marți, 13 mart. 2007, 19:35
Poe este mort. Eu mai mort ca el. Dar asta nu ne împiedică să visăm în continuare. Fiecare zi e nimic mai mult de un grăunte al firului de nisip care curge printre degete, pentru ca mai apoi să fie dus de val, cu sau fără noi. Dar oricum ar fi, Poe este.
Toţi visăm. Aşa începe, ca într-un vis.
rush – moving pictures (1981)
duminică, 11 mart. 2007, 18:52
Este vorba despre unul din albumele celor de la Rush pe care eu le consider a fi reprezentative (ar mai fi 2112 şi A Farewell To Kings, cu toate că… hm). Deşi după o privire în fugă pe diverse forumuri am constatat că sunt consideraţi overrated de multă lume, ţin totuşi să precizez că avem de-a face cu nişte instrumentişti/compozitori incredibili: Alex Lifeson (chitară), Geddy Lee (bass, voce ŞI clape), iar la tobe (şi versuri) nimeni altul decât „bunicul” lui Mike Portnoy, Neil Peart. Secţiunea ritmică rupe pur şi simplu, iar vocea, cel puţin după gustul meu, e ultra faină.
Ca orice album de prog respectabil, Moving Pictures are în spate câteva concepte bine puse la punct. Tom Sawyer (unul din cele mai mari hit-uri ale lor ever) pleacă de la romanul lui Mark Twain şi are ca temă gânditul liber (nu în sensul ăla promovat de ştiu eu ce televiziuni de pe la noi…). Red Barchetta prezintă un viitor distopic (în care vă las pe voi să aflaţi ce se întâmplă), iar Limelight se referă la lipsa de intimitate şi confort a trupei, care a apărut odată cu succesul lor pe piaţă. Alte melodii epice sunt The Camera Eye, Witch Hunt şi Vital Signs, care are un ritm foarte reggae-ish. Mie mi-a plăcut cel mai tare YYZ, fiindcă degajă aşa o energie aparte şi o atmosferă de fac pe mine (ziceam doar că secţiunea ritmică rupe; ei, bass-ul şi toba sună incredibil aici).
Fără să exagerez, mărturisesc faptul că albumul ăsta a stat vreo lună pe player-ul meu şi nu m-am plictisit deloc de el. E cel cu care mi-aş fi dorit să încep în momentul în care m-am apucat să îi ascult pe canadienii de la Rush.