teh way we’re heading (!!!1one)

duminică, 18 mart. 2007, 18:35

…nu vi se pare că toată industria asta a sistemelor informatice merge într-o direcţie greşită? Mie da, cel puţin de ceva timp încoace. Şi doare. Poate că nu ar fi o chestie aşa tragică, dar mă afectează pe mine, unul din mulţii useri de pc-uri, mobile şi alte drăcovenii. Mai mult de atât, observ creşterea – nu chiar exponenţială, dar nu pot trece peste asta – numărului de „analfabeţi informatici”, adică a oamenilor care sunt destul de ignoranţi încât să nu facă mici schimbări în obiceiuri (mă refer la alea legate de folosirea PC-ului) pentru a-şi uşura viaţa lor în primul rând, apoi pe a celor din jur. De oamenii cu adevărat pasionaţi de calculatoare nu mai vorbesc, sunt în continuă scădere şi e un trend pe care îl înţeleg, fiindcă PC-ul devine din ce în ce mai mult o unealtă practică şi nu o pasiune – atenţie, în aparenţă! Voi discuta mai târziu şi latura asta.

Primele care mi-au dat senzaţia asta au fost, bineînţeles, jocurile pe calculator. Nu-i nevoie să extind prea tare: cea mai mare parte a titlurilor lansate în ultimii ani m-au făcut să îmi pierd complet interesul pentru jucat; prefer oricând bătrâni precum Quake, Fallout sau Monkey Island în locul jocurilor cu o grafică extraordinară, dar care nu îmi spun absolut nimic. Sincer, ăsta e şi motivul pentru care nu o să joc prea curând Quake 4 sau alte supe reîncălzite (vezi seriile NFS sau Fifa), nu că noile „idei” ar fi cu mult mai faine: zeci de MMO-uri sau remake-uri ale unor cărţi/filme precum „Harry Potter şi Bordelul Încins (c)”. Mai mult de atât, s-a demonstrat că se poate face lejer rendering cu grafică ultrafaină pe procesoare (de consolă, ce-i drept) de acum 10-15 ani. La ce îmi trebuie DirectX ţşpe atunci?

Săptămâna trecută am dat o raită pe forumul de pe black-house.net (TLJ/Dreamfall fansite), în amintirea zilelor nemâncate şi a nopţilor nedormite din cauza anumitor jocuri. Cu greu pot descrie feeling-ul care m-a apucat, s-au întors în memoria mea toate momentele alea în care eram cu inima fix în dinţi să aflu ce s-a mai întâmplat cu April Ryan. Şi sunt în stare să bag mâna în foc, nici un joc din noua generaţie nu m-ar putea ţine în faţa calculatorului, asta nu fiindcă aş avea eu ceva cu jocurile din ziua de azi, ci fiindcă pur şi simplu nu ar putea.

Note: Am avut câteva rare ocazii de a mă juca pe PSP sau PS2. Same thing. Nu se compară deloc cu orele petrecute în faţa unui Chrono Trigger, Earthbound sau Lotus. It just doesn’t. Asta în condiţiile în care jocurile de consolă sunt mult mai bine finanţate în raport cu cele de PC (chiar apar diferenţe mari de calitate între variantele de PC şi de consolă ale anumitor jocuri), cel mai probabil din motive de marketing şi piraterie ceva mai scăzută.

Ar mai fi multe de spus. Voi continua să scriu pe subiectul ăsta, având în vedere că sunt alte aspecte care mi-au aprins şi mai tare fitilul şi nu vreau să le scap din atenţie. Da, sunt acele câteva lucruri care mă fac să nu mă pot abţine a urla „WTF?!”.

Publicat de în misc stuff, tech

Comments

  • BusterDBK spune:

    O singura obiectie: „Mai mult de atât, s-a demonstrat că se poate face lejer rendering cu grafică ultrafaină pe procesoare (de consolă, ce-i drept) de acum 10-15 ani. La ce îmi trebuie DirectX ţşpe atunci?” >> Pai e acelasi motiv pentru care e mai usor sa programezi in Python decat in C++… Nu cred ca ar vrea oricine sa faca un joc intreg in limbaj de asamblare. Cat despre DirectX… Ma enerveaza limitarea aia de genul „nu ai placa din asta nu joci jocul asta”. UT2004 ruleaza si in software mode (am testat) si, culmea, merge chiar bine, desi se vede ca un joc de acum foarte mult timp. E totusi jucabil.

    NFS… Vechea mea durere. Mi se pare ca de la Underground 1 in coace si-a pierdut tot farmecul. Underground 2 m-a lasat cu un gust amar: AI dobitoc (ironic, cel mai bun AI as zice ca l-a avut PRIMUL NFS), complicatii mari (te plimbi de colo-colo pana iti vine rau) si in general prea putina motivatie sa merg mai departe.

    Cat despre femeile din NFS… Cine a jucat NFS 1 (eu am Special Edition-ul :P) poate isi mai aduce aminte de melodia aia in care o individa gemea foarte orgasmic pentru cateva secunde, de accidentele la 200 de mile pe ora si de urmaririle cu politia… Mai nou individele sunt facute sa fie compatibile si cu copiii de 5 ani (no visible boobs, ok, dar…) iar pana se incarca jocul nu se poate sa nu dai de „nu ai voie sa faci ce vezi in joc in realitate”… Asta din urma ar fi o consecinta a tuturor legilor tampite (apropo de Doom si Columbine…), dar unele jocuri parca nu mai au… vezi tu… e ca in muzica… C.O.I. :|.

    Si da, primele 5 NFS-uri raman pentru mine unele din nu foarte multele jocuri care m-au captivat fara nici o problema. NFS 3 inca ruleaza sub Windows XP, just select Hometown, night, rain, cursa 1on1 cu Diablo, politie, trafic si muzica rock (preferinta personala). You’ll know great when you feel it.

    Iar mai demult ma intrebam de ce nu am ploaie si noapte in NFS: Hot Pursuit 2 (continuarea lui 3 cum ar veni…). Ei bine, in ini-uri erau prezente, am gasit pe undeva (voi reveni cu detalii cand gasesc iar fisierul) prin joc si niste poze cu trasee geniale pe care nu le avem… Well… Here’s the PS2 game: [click!]. Cel de pe PC e mult sub frumusetea asta.

    Cat despre alte genuri, pot sa mai dau doua linkuri care vorbesc singure: [1] [2].

    Asa, ca fapte diverse:
    — nu stiu cati din jucatorii de Counter-Strike pot sa termine unul din astea doua fara un walktrough sau sa prinda ceva din substratul povestilor (nu zic, la TLJ I get owned, dar daca ei sunt mult sub mine la asa ceva… o_O);
    — Wolfenstein: Enemy Territory, dupa toate problemele de instalare pe Linux si orele de confuzie totala, parca ar fi ceva mai misto decat un CS jucat pe serverele de la noi. Daca vreti CS uitati-va la cei din PGL. Ei il joaca asa cum ar trebui;
    — pe forumul de la Nexuiz am vazut multe greseli si agramaticalitati, in engleza; deh, multi nu sunt vorbitori nativi si o mai dau in bara din cand in cand, dar e usor sa ii intelegi si sa te faci inteles, cei mai multi sunt oameni cu mult cap si se vede asta; majoritatea oamenilor pe care ii vad pe la noi pe unele forumuri scriu ca dracu’ in limba nativa…

    P.S.: Fac multi misto de userii de Linux, nu asa cum fac ei insisi, ci cu un anumit dispret. Bre fraierilor, daca nu ar fi astia multi dintre voi nu ar avea nici un soi de conexiune la net; iar daca scopul lor ar fi de slugi, de ce sunt atat de bine platiti cu banii vostri? Cine e mai castigat? 🙂

    [da, stiu, comment lung; sper sa nu se supere nimeni]

  • spyked spune:

    Doar o obiecţie la obiecţia ta. Demo-ul ăla de pe Amiga a fost făcut de nişte Amiga fanboys, NU de programatori profesionişti. Apăi dacă nici un programmer angajat la firmă mare (EA, for instance, că tot le-am atacat mare parte din jocuri în post-ul ăsta) nu e în stare să facă aşa ceva, scuză-mă. I bow to those fanboys.

    Mai mult de atât, oricum producţia la jocuri merge din ritm lent în mai lent. Nu cumva tocmai droaia de efecte e de vină? Anachronox a fost făcut pe un engine de HL sau Q2 mi se pare, şi arată mult mai bine ca multe jocuri de la vremea lui. De ce? Fiindcă a avut artişti în spate. Dar despre asta într-un alt post.

  • […] wall și acum mai mult de trei ani își amintesc probabil cum m-am plâns eu în două rânduri (primul și al doilea) de faptul că tehnologia s-a culcat pe o ureche. În ciuda faptului că privirea mea […]

  • Comentariile sunt dezactivate.