world community grid (ii)

vineri, 29 mai 2009, 16:33

Discutam acum vreo doi ani despre WCG și potențialul pe care l-ar putea avea. Între timp am mai avut câteva discuții cu buster, legate de cât de (ne)prietenos este BOINC-ul cu resursele energetice ale utilizatorului de rând (destul de limitate, de altfel). Ce-i drept, clientul pare să pape serios din puterea de calcul a procesorului, motiv pentru care nu aș recomanda folosirea lui pe un laptop, de exemplu. Eu unul nu l-aș lăsa să ruleze nici pe desktop-ul de acasă, ținând cont că ar putea afecta destul de tare rularea altor programe. Ceea ce mă interesează și încă nu știu este: cu cât îmi crește mie factura la curent electric rularea unui client ca BOINC timp de 10-12 ore pe zi?

Până una alta, momentan pe mogosanu.ro (un Pentium III) clientul rulează de zor și urmează să observ cum afectează performanțele unor procese mai importante din sistem (apache, mysqld). Am setat și device-ul de pe World Community Grid să ruleze într-un regim care să aibă impact minim asupra sistemului.

Am observat că există și o echipă a UPB, iar asta mă face să mă întreb dacă cumva Politehnica și-o folosi puterea de calcul pentru așa ceva (tot are un consum uriaș de energie, deci câteva calculatoare în plus sau în minus care să lucreze non-stop nu ar afecta mult „costurile universitare”), mai ales în contextul în care are câteva grid-uri/clustere care ar putea duce așa ceva lejer.