(x)ubuntu 11.04 (ii)
sâmbătă, 28 mai 2011, 18:52
[…]
Mai departe, în ciuda scepticismului de mai înainte, am purces la a instala Ubuntu, tot pe mașina „de producție”. În plus, am luat decizia de a încerca mult controversatul Unity, în ideea că oricum pot să revin la desktop-ul clasic dacă nu mă coafează cel nou. Și am renunțat pe drum la orice idee preconcepută legată de trăznăile lui Mark Shuttleworth.
Prima impresie a fost una destul de bună. Prima chestie care m-a atras la Unity a fost faptul că e mai keyboard-friendly decât majoritatea mediilor pe care le-am folosit până acum: tasta Meta (butonul de Windows) poate fi combinată cu una din tastele numerice pentru accesul la programele din meniul din stânga. Aceeași tastă, chioară, duce la deschiderea unui meniu care momentan e foarte din topor, dar își face treaba în ceea ce privește căutarea de fișiere și aplicații, poate mai bine decât mi-aș dori.
Un aspect dubios împrumutat din MacOS, urmaș al schimbării poziției butoanelor din bara ferestrei, este mutarea meniului principal al aplicațiilor în partea de sus a ecranului. Treaba nu mi se pare deosebit de inspirată dar nici peste măsură de proastă și până la urmă depinde de gusturile fiecăruia. Așa-zisul systray a fost modificat, dar este mai configurabil decât pare la prima vedere, cu ajutorul unor programe adiționale. În particular, indicatorul pentru mesaje mi s-a părut încărcat de programe pe care nu am de gând să le folosesc prea curând (Empathy, Evolution, Ubuntu One), astfel că am eliminat fișierele asociate din directorul /usr/share/indicators/messages/applications/. (mai mult…)
(x)ubuntu 11.04 (i)
vineri, 27 mai 2011, 17:44
În general mi se pare o idee bună să fac un upgrade major al sistemului de operare cam o dată la un an. Mai rar de un an nu vreau fiindcă tehnologia evoluează, iar subsemnatul dorește să se mențină în pas cu ea, să vadă ce briz-briz-uri au mai apărut prin diversele sisteme de operare și distribuții, fie că e vorba de Windows, Android, MacOS sau Debian. În plus, o versiune nouă de nucleu nu strică niciodată, deși Ubuntu 10.04 stă bine la nivel de securitate, fiind suportat pe termen lung (până la anul pe vremea asta dacă nu mă înșel). Mai des de un an nu are rost, deoarece tehnologia nu evoluează totuși atât de repede, iar dacă evoluează nu-i destul de stabilă pentru gusturile mele. Astfel că, raportându-mă la ciclul de livrare al celor de la Ubuntu (și nu numai), un an mi se pare intervalul ideal pentru actualizări.
Din motive de scepticism, am decis să îmi încep periplul în lumea Ubuntu Natty Narwhal cu Xubuntu. Am citit (via Google) câteva recenzii pozitive legate de Xubuntu și XFCE, iar mediul cu pricina nu îmi e în totalitate străin. Mai mult, mă atrage deosebit de tare filosofia XFCE-ului, filosofie care se bazează pe cea tradițională UNIX: aceea de a face un lucru (nu mai mult, și în orice caz nu mai puțin) și a-l face atât cât trebuie de bine fără a face exces de zel, sau mai bine zis fără a consuma mai multe resurse decât e nevoie. (mai mult…)
more or less random xx.05.11 facts
marți, 24 mai 2011, 12:43
Ieri am executat chiar ultimul examen din facultate. Faptul în sine nu are așa mare importanță – la urma urmei putea fi altul ultimul examen, sau putea fi altcândva, sau dacă-mi plăceau așa de mult examenele îmi mai lăsam o restanță sau două -, mai ales că oricum a trecut totul prea repede, nelăsându-mi timp să stau să analizez profunzimea chestiei (acolo unde este). Așadar, patru ani reprezintă un interval de timp foarte scurt, se pare.
Uitându-mă în urmă, observ că în ăștia patru ani am învățat ceva programare (nu prea multă), plus niște programare funcțională și la ce folosește ea. Am mai învățat cum se citește un RFC și cum se scrie un protocol de comunicație de la zero, și câte ceva despre algoritmi (la fel, nu prea mult, nu a fost timp). Tot în ăștia patru ani am învățat cum să mă joc cu un sistem de operare și să-l fac praf (sau nu) din mai multe posturi, cum să fac o rețea să meargă și ce înseamnă de fapt grafica pe calculator. Cel mai important, însă (iar aici toate materiile importante din facultate se leagă într-un mod foarte fain), am învățat cum funcționează un calculator, de la nivelul tranzistorului până la cele mai înalte culmi ale abstractizării. Ar mai fi de spus despre cum am învățat să scriu un compilator sau cum am înțeles că inteligența artificială nu-i tocmai ceea ce crede lumea, dar nu am loc aici; în paranteză fie spus, inteligența în sine nu-i tocmai ceea ce crede lumea că e.
Bineînțeles, tot în facultate am învățat și câteva lucruri irelevante, în mare parte rămășițe a lucrurilor irelevante făcute înainte de ’90 în Politehnică, dar nu numai. Unele se puteau face mai bine, altele se puteau face foarte bine dar s-au făcut foarte prost. Cel mai important factor în toată povestea a fost însă omul, această resursă nesecată de chestii. Acolo unde au fost oameni care au avut ceva interesant de zis, era clar deja că materialul asimilat o să folosească la ceva, chiar dacă acel ceva e doar un exercițiu al intelectului. În schimb unde oamenii n-au știut să-și expună marfa, să vorbească sau să scrie, e clar că nu puteau primi nici măcar un feedback consistent. Mai rău e că unii din ei s-au comportat așa doar pentru a-și masca propria incompetență, dar de ce să ne mirăm, ăsta-i un lucru normal în România, nu? (mai mult…)
povestea sony psn: ce am învățat
vineri, 20 mai 2011, 20:45
PlayStation Network este, după cum probabil știți sau v-ați dat seama, un serviciu de distribuție adresat gamerilor, deținut de Sony. Nu-i cu mult diferit de Steam, Xbox LIVE sau Battle.net, cu mențiunea că fiecare dintre serviciile menționate are specificul său (Steam e mult axat către partea de vânzare, Battle.net mai puțin și în plus e conceput doar pentru produse Blizzard și așa mai departe). Ce deosebește PSN de celelalte astfel de platforme este grupul țintă, deloc întâmplător tocmai acela al posesorilor de PlayStation 3.
Printre aceștia se numără și câțiva indivizi cu abilități tehnice peste medie, oameni care doresc să folosească sistemele pentru mai mult decât jocuri. Aspectul ăsta nu-i nici nou și nici deosebit. PS3-ul nu-i nici primul și nici ultimul sistem ce are norocul de a trece sub lupa hackerilor: la fel s-a întâmplat cu Kinect, de exemplu, și la fel se întâmplă cu orice piesă hardware mai răsărită. Pe de o parte, asta reprezintă, cum am zis, o ocazie de a cerceta software și hardware la nivelul „state of the art”. Pe de altă parte, privind din perspectiva Sony, orice tentativă de reverse-engineering e o amenințare la adresa proprietății intelectuale Sony și un act care poate rezulta în pierderi serioase financiare pentru companie, sau cel puțin așa bănuiesc eu că cred dânșii. (mai mult…)
despre înțeles: cale.
marți, 17 mai 2011, 10:01
Una din particularitățile demne de menționat ale rasei umane este ceea ce noi numim limbaj. Bineînțeles, și păsările au limbile lor proprii, la fel cum și delfinii posedă un mecanism de comunicare sofisticat. În principiu, se poate spune că orice specie care există și se dezvoltă cu ajutorul unor organizări sociale suficient de evoluate se va lovi astfel de necesitatea unor mijloace care să asigure circulația eficientă a informației în cadrul grupului.
Limbajul specific oamenilor are însă o caracteristică care nu este prezentă în cazul celorlalte animale [i]. Intelectul uman permite abstractizarea lucrurilor, în acest caz a atomilor unui limbaj: orice cuvânt relevant al unei limbi are atașate informații suplimentare, informații care denotă semantica sau înțelesul cuvântului.
Această abordare are un avantaj semnificativ: obiectele sau ideile pot ajunge, folosind cuvintele ca și mijloc, să aibă o reprezentare foarte simplă în mintea persoanei, sau în orice caz, atât de simplă cât este nevoie. De fapt, reprezentarea în sine poate avea un nivel ridicat de complexitate, acest aspect fiind însă lipsit de relevanță pentru actul comunicării. Evident, cu toții știm cum arată un anumit concept în mințile noastre, însă cea mai eficientă exprimare a acestuia se dovedește a fi pentru noi cuvântul.
Abordarea noastră are totuși și un dezavantaj semnificativ: oamenii sunt entități care învață să comunice pe de o parte în mod interdependent (prin reacția interlocutorului) și pe de altă parte în mod independent, prin studiu, fie el sistematic sau altfel. Oricum am lua-o, semantica se construiește diferit de la o persoană la alta, astfel că doi oameni pot ajunge să vorbească în aceeași limbă și totuși să nu se înțeleagă deloc. În acest caz, cei doi indivizi vor recurge până la urmă fie la reprezentări care să se situeze mai aproape de concret (un desen sau de ce nu, lama unui cuțit sau țeava unei puști), fie vor încerca să își creeze reprezentări comune lipsite de ambiguități (matematica fiind exemplul cel mai bun în acest sens). (mai mult…)
- Presupunerea asta ar putea la fel de bine să fie greșită, cu toate că există unele dovezi în sensul ăsta. Dat fiind faptul că această dezbatere nu ține de scopul articolului, vom lua presupunerea de bună. [↩]