(x)ubuntu 11.04 (i)

vineri, 27 mai 2011, 17:44

În general mi se pare o idee bună să fac un upgrade major al sistemului de operare cam o dată la un an. Mai rar de un an nu vreau fiindcă tehnologia evoluează, iar subsemnatul dorește să se mențină în pas cu ea, să vadă ce briz-briz-uri au mai apărut prin diversele sisteme de operare și distribuții, fie că e vorba de Windows, Android, MacOS sau Debian. În plus, o versiune nouă de nucleu nu strică niciodată, deși Ubuntu 10.04 stă bine la nivel de securitate, fiind suportat pe termen lung (până la anul pe vremea asta dacă nu mă înșel). Mai des de un an nu are rost, deoarece tehnologia nu evoluează totuși atât de repede, iar dacă evoluează nu-i destul de stabilă pentru gusturile mele. Astfel că, raportându-mă la ciclul de livrare al celor de la Ubuntu (și nu numai), un an mi se pare intervalul ideal pentru actualizări.

Din motive de scepticism, am decis să îmi încep periplul în lumea Ubuntu Natty Narwhal cu Xubuntu. Am citit (via Google) câteva recenzii pozitive legate de Xubuntu și XFCE, iar mediul cu pricina nu îmi e în totalitate străin. Mai mult, mă atrage deosebit de tare filosofia XFCE-ului, filosofie care se bazează pe cea tradițională UNIX: aceea de a face un lucru (nu mai mult, și în orice caz nu mai puțin) și a-l face atât cât trebuie de bine fără a face exces de zel, sau mai bine zis fără a consuma mai multe resurse decât e nevoie.

Xubuntu, la fel ca Ubuntu, se instalează cu ajutorul unui utilitar simplu, chiar simplist aș spune. Elementul cheie care mi se pare că lipsește față de installer-ul din 10.04 e acel raport în care sunt specificate înainte de instalarea propriu-zisă operațiile ce urmează a fi efectuate asupra sistemului de fișiere. Asta înseamnă că trebuie să verific de două ori înainte să apăs pe next, după ce am configurat schema de partiționare (cu partiții deja existente, și pe care nu doresc să le formatez), în ideea de a nu buși ceva. În plus, nu poate fi păstrat pe MBR bootloader-ul deja existent. Sigur, toate facilitățile astea sunt cel mai probabil încă prezente în varianta text, deci problema nu-i una majoră (să nu uităm că utilitarul pentru instalare e destinat indivizilor fără prea multe abilități tehnice). În rest, procesul de instalare e rapid și lipsit de aspecte neplăcute.

Mediul grafic al Xubuntu este, după cum am spus, light, fără prea mult sclipici dar în mare măsură utilizabil. Are cam tot ce și-ar putea dori un programator care dorește din când în când să asculte niște muzică și să se uite la un film. AbiWord în schimb am dubii că se descurcă cum trebuie cu documentele Microsoft Word, iar utilitarele pentru elaborarea de prezentări în stil PowerPoint/LibreOffice Impress par a fi inexistente, asta dacă nu instalați suita LibreOffice și/sau LaTeX Beamer. În rest, toate bune și frumoase.

Cu toate astea, câteva lucruri m-au determinat să fug de Xubuntu. Unul ar fi acela că o parte din software-ul existent are un grad de utilizabilitate destul de mic, fiind relativ nou. Spre exemplu, media player-ul Parole are o modalitate de scroll înapoi (folosind tastatura) foarte ciudată, păstrând un moment anterior în care s-a făcut scroll înainte, sau reluând fișierul de la început; astfel, nu se poate face derulare înapoi cu intervale fixe de timp. Chestia asta m-a enervat destul de tare încât să instalez player-ul din Gnome, Totem. Ceea ce mă duce la a doua problemă, aceea că unele utilitare preluate din Gnome (cum ar fi banalul calculator aritmetic) nu își păstrează starea de la o sesiune la alta din cauza unui bug de compilare/post-compilare. Deja perspectiva recompilării unui număr suficient de mare de programe nu mai sună așa de bine; prefer ceva care să meargă fără să intru eu în problemele interne ale distribuției, altfel mai bine instalez Gentoo și știu o treabă.

[]

Comments

  • Eu aștept să termin cu licența și cu tot (să ajung în momentul în care un format întreg al hardului din greșeală nu poate produce mari pagube și în care pot pierde o zi întreagă configurând un sistem după placul meu) înainte de a trece pe Arch.

    Eu vreau să-mi compilez din surse câteva chestii, luate în direct din repository. Sunt chestii pe care le folosesc și vreau să contribui la ele. Altele, le iau din repository dar le fac update mult mult mai rar. Plus că e mult mai simplu de făcut uninstall 😀

  • spyked spune:

    Eh, da, compilez și eu o parte din programe, dar de obicei nu alea de uz casnic, cum ar veni. De obicei încerc să mă bazez cât mai mult pe ceea ce îmi oferă distribuția, mai ales când vine vorba de uneltele de bază.

    Sunt foarte curios de Arch, mi l-a recomandat mai multă lume în ultimul timp. Keep us posted. 🙂

  • Comentariile sunt dezactivate.